- Sunt din carne, stii? Adică sunt si eu om....
- Esti femeie... esti o greseală a naturii, răspunse dur, cu o voce moderată de stăpânirea de sine evidentă.
Curentul sufla peste chipul ei usor înspăimântat de schimbarea subită a partenerului de viată. Blocurile imense de piatră ce înconjurau spatiul luminat de lună al templului îi provocau un fel de neliniste interioară, pe lângă sentimentul profund de totală nesigurantă, omniprezent, ce pusese stăpânire peste ratiune si simturi. Cuartul negru al încăperii lucea discret si ce i se părea de-a dreptul fenomenal era faptul că era infiorător de rece ... si tăios.
- Sunt, totusi om... spuse, apoi îsi sterse cu batista o urma de sânge, undeva deasupra buzelor. N-ar fi trebuit să mă lovesti.
- Mi s-a întâmplat sa omor oameni pentru mult mai putin decât atât...
- Tu te auzi vorbind? Câti ani ai? 4 ani?! Persisti în chestia asta ca un copil de grădinită. S-a terminat!!! Gata!!! Bagă bine la cap. Fără arme, fără pistoale... Începuse să plângă încet... Nu mai vreau... Agentiei nu-i folosesc oamenii ca tine... alcolici cu creierii spălati!!!
- Nu sunt alcolic, răspunse fad... pierdut în tumultul său de gânduri ascunse...
- Esti un betiv ordinar, un om de nimic, un incapabil... un neadaptat!!!
Se ridică calm de lângă coloana înaltă, împletită de vreme, se îndreptă calm către ea, o apucă brutal de braț, ridicând-o fortat. Se simtea bine atunci când o fixa cu privirea. Stia că se simte descoperită în fata lui. Îi observă lacrimile si se enervă mai rau decât era. Era slabă, fusese o alegere extrem de proastă. O lovi puternic peste tâmplă... îi cerea să protesteze si se enervă că femeia nu vroia să-i facă jocul.
- Idiotule!
- Autocontrol.
Adevărat. Stia să se controleze în cele mai imposibile situatii. Putea să se piardă si s-o bată până cand devenea un izvor nesecat de sânge, până când avea să mustească de supunere si respect. Dar era slabă, prin natura ei de femeie... Îi era scris să fie asa... De fapt... Cine, în numele zeilor, crease această specie plină de defecte?!
Ea se ridică brusc, însfăcă plină de furie legăturica si se îndreptă către iesirea din templu. Fladurile rochiei aspre, zdrentuite îi mângâiau picioarele murdare de tină si sânge. Nu prea reusea să înteleagă de ce se tot întorcea la el, în hruba aceea rece si veche. Lumea de-afară nu prezenta foarte mult interes pentru vietile din suburbii, iar Agentia nu condamna modul atât de ieftin si neprielnic de viată celor ce serveau. Nu le condamna nici metodele. Realiză ca nu-i plăcuse niciodată ceea ce face, dar hrana se împutinase simtitor, iar Jared, fiul lor nu trebuia să aibă aceleasi lipsuri. Începuse să descopere arta cedării; acel moment în care mintea ti se scurge încet si enervant de plictisitor într-o directie periculoasă pentru sănătatea si integritatea psihică pe care orice om normal o mosteneste.
Plutea cu pletele îmbâcsite în seara cetoasă si umedă, stergându-si din când în când nasul sângerând. Privea senil pietrele imense de pe marginea drumului si se bălăcea în grămezile de gunoi si mortăciuni de la fiecare pas, ca apoi, să-si treaca pueril mâinile prin păr, să-si mângâie fierbinte corpul deformat de lovituri si suferinta. Râdea în hohote grotesti, apoi se ghemuia rapid în colturi ascunse de cădiri dărăpănate, în răcnete de plâns si strigăte disperate de groază, suportând temerar loviturile batjocoritoare ale trecătorilor. Azi era atât de departe de ieri, iar ieri chema un maine atât de friguros si de morbid. Alerga haotic, agitându-si zdrentele în chip de voaluri diafane, apoi se ascundea brusc de chipul ce-o urmărea în fiecare colt al existentei sale efemere, în fiecare crâmpei de stradă al lumii, lovindu-i chipul, tâmpla sau grumazul, podidindu-i sângele. Venea si o lua de oriunde se afla în lumea ei, apoi o târa către realitătile lui experimentale. Îi spunea că trebuie s-o educe, să-i arate calea cea dreaptă.
Acum stătea întinsă pe lespezile murdare, cu obrazul lipit de brat, privindu-i mina animalică si înfometată. Era asezat pe o margine, cu o gamelă în poală si manca hapsân spoiala aceea de mâncare cu aspect incolor, fapt care o făcea să se gândească la mormanele imense de gunoaie din zona templului. Se ridică usor, abia păsind pe lespezile reci. Se învârti ca într-un dans imaginar pe susurul curenților printre arcadele înalte, ocolind colturile imense prabusite la stabilimentul coloanelor, îndreptându-se către altarul din centru, sub forma unui pat cu baldachin, cu perdele grele din catifea veche, putrezită. Mirosul rânced de mucegai îi cuprindea nările, în timp ce se întindea pe cuvertura ruptă. Cu ochii atintiti pe chipul lui, pipăi pernele imense, ridicând volburi de praf si scame, apoi îsi îngropă fata în părul murdar, ridicându-se în capul oaselor. Ochii i se împăienjeniseră si începu să hohotească. Se ridică de pe altar si în pas de dans se îndreptă către el, cântând si râzând.
- Nu-mi place când râzi!
- Ai băut, răcni euforic.
- Si tie îti place. Găsesti în canon izbăvire, iar în suferintă, răspunsuri.
- Te găsesc pe tine, răspunse ea calm, oprindu-se brusc din râs si dans. Din faldurile rochiei se întrezărea un pumnal murdar.
Îl strângea cu toată forta ei, îndreptându-se agale către el. Ridică usor bratele si-si privi copilăreste unghiile murdare. Ajunsese în spatele lui chicotind printre lacrimi, fredonând agale un cântec de leagăn, întetindu-si vocea, apăsând pe silabe.
- Ce-ai spune... dacă... ai afla ca peste două zile vei muri?
Se aplecase deasupra lui, apucându-l cu degetele de ceafă, suierâdu-i în ureche de parcă ar fi vrut să-i biciuie timpanul cu asprimea ce-i fusese dăruită atâta amar de vreme. Ridică ambele mâini si lovi cu sete năprasnică, sfărtecând cu ură si dementă, hrănind cu jind setea de răzbunare.
Îi era destul de greu să deschidă ochii, poate lumina orbitoare o împiedica, sau poate se trezise din agonia gândurilor ce-o ținuseră prizonieră, firav si necumpătat. Se ridică nesigur, scuturându-se ca după un cosmar si privi în jur cu surprindere: decorul Ludovic al XIV-lea o determină să se gândească la casa parintească. Era intinsă pe o canapea de mătase, în rochia-i de pribeag, învelită cu o blană albă, cu mâinile murdare si privirea pierdută, zâmbea fără să înteleagă ce anume i se întâmplă. Pe masa elegantă de cristal de alături era o tăvită cu un clopotel lucios. Privea nedumerită la el, ca apoi, timid, să scoată mâna încet de sub blană să-l atingă usor cu degetele, mângâind inelul fin, ridicându-l si ducându-l la ureche, ca si când ar fi ascultat marea într-o cochilie de melc. Îl clătină delicat, apoi, din ce în ce mai tare, amuzându-se grozav la zgomotul cristalin si dulce al clopoțelului. La câteva clipe ușa laterală a salonului se deschise... Un valet înalt, îmbrăcat în frac crem îi servi ceaiul într-unul din cele mai fine servicii de portelan. Ea îi studia chipul, parcă desprins din vis. Trăsăturile lui dure îi trezeau amintiri năpraznice.
- Mylady, ceaiul dumneavoastră.
- Cine esti?
- Mylady? Ati avut o noapte extrem de agitată. Am rugămintea să vă ascultati medicul si să vă odihniti.
- Unde este Jared?
- A plecat de dimineată cu Lordul de Kent la o partidă de vînătoare.
Chipul acesta... Simti cum un nod i se puse în stomac. Era el... ratiunea ei, unica religie a existentei, zeul pe care nu reusise niciodată să-l multumească sau să-l înteleagă. Se ridică îngrozită, legănându-se agale, râzând, hohotind si plângând. Iesi din casă alergând nestingherită pe păsunea imensă din spatele castelului, cu alizeul răsfirându-i pletele murdare, cu zdrentele-i în chip de voaluri moi până se prăbusi la rădăcina unui stejar. Îsi duse mâna la buză si-si sterse pierdut rana sângerândă... se înnopta, iar orizonturile păreau sculptate în cuart negru.