Ceva lipseste....


Taraitul ceasului isi facu simtita prezenta in camera.Leahu se ridica in capul oaselor.Statea asa pe intuneric si se gandea.Sotia lui intinse mana si aprinse veioza.Camera fu cuprinsa dintr-odata de lumina.Cu toate astea Leahu statea tot in capul oaselor fara se se miste.Mainile slabe ii atanranu pe plapuma.Din plapuma vehce se iteau ici colo ghemotoace de lana.
Ava se scula fara nici un cuvant, deschise usa care scartai puternic si se indrepta spre baie.Se auzi pacanitul intrerupatorului si in camera intra mai multa lumina.Leahu, cu ochii inchisi se tot gandea.
Apa navali in bazinul veceului si la fel de repede o lua in jos tarand dupa ea resturile nefolositoare.
Auzi apoi zgomotul cunoscut al fardurilor desfacute si apoi trantite pe mica etajera de sub oglinda.
Deschise ochii pentru o clipa, cat sa priveasca icoana buneivestiri atarnata pe perete, apoi ii inchise la loc.
Nu putu sa nu observe pata din coltul tavanului.Era acolo de ca nd se mutasera in garsoniera asta.Desi a dat cu var peste, desi a racait pana la zid, pata tot aparea.Disparea o vreme, o luna, doua, dupa ce varuia, apoi aparea din nou ca un musafir nepoftit.
In timp se obisnuise cu ea, dar in dimineata asta nu putu sa nu o observe.Isi misca o mana doar pentu a se scarpina sub ochiul stang.Mustata galbena de nicotina incepea sa-l intepe.”Va trebui sa ma rad” gandi el dintr-odata.
Ar fi vrut sa fumeze o tigara dar nu stiu ce motiv ascuns il impiedica.Simtea ca ii lipseste ceva.
Ava trecu rapid prin camera fara a-i arunca o privire, si ii auzi pasii pe linoleul din bucatarie.
Putea sa jure ca va auzi zgomotele ce pregatesc cafeaua.Le auzi ca in fiecare dimineata.
Era amuzant deja.In fiecare dimineata, timp de douazeci de ani, Leahu vazuse fiecare miscare a sotiei lui .Vazuse mereu aceleasi lucruri , zi de zi, dimineata de dimineata.
Acum, intocmai ca un orb, se conducea dupa sunete.
Simti in nari aburul cafelei.Un plescanit urmat de o injuratura i se oprira in ureche.Aparuse un gandac ce fu lapidat cu cruzime de Ava.
Gandacii ca si pata de pe tavan nu dispareau.
Oricata otrava ar fi pus pe langa tevi, ei tot apareau.Se obisnuise si cu ei.De multe ori cand ii vedea, Leahu nici nu ii mai omora.Ii privea doar milostiv, gandindu-se ca sunt si ei niste mici suflete.
Ava insa...ea avea pe constiinta zeci, poate sute de vietati marunte si negre.
Salteau patului avea o scobitura exact sub omoplatul lui stang.Se trezea ce-i drept de mulote ori cu spatele amortit, mai obosit decat cand se culcase.
Leahu lucra la regia autonoma de transporturi, si era unul din cei mai buni soferi de autobuz.
In fiecare zi conducea acelasi autobuz pe acelasi traseu.In timp, de plictiseala incepuse sa vorbeasca cu ceilalti soferi.Chiar daca ei nu il auzeau, el totusi vorbea.Erau doua masini...el si autobuzul.
In douazeci de ani de munca nici un accident.Niicodata nu lovise alta msina sau doamne fereste, un pieton.
Privea din cand in cand in oglinda calatorii.Ii placea sa si-i imagineze recunoscatori ca nu le-a pus viata in primejdie.Doar era in puterea lui.Picioarele il slujeau inca bine.Cu ele apasa Leahu franele, acceleratia, si tot cu ele din cand in cand mai dadea cate un sut vreunui caine.
Auzi pe geam primul tramvai.Gustul de mancare putrezita din gura incepea sa-l sacaie.Trebuia sa se spele pe dinti de urgenta.Apoi va fuma si isi va bea cafeaua.Radioul deja se auzea.Asta insemna ca Ava il astepta cu canile pline.Se chinui sa se ridice.Nu se putea clinti.
Oricat ar fi incercat, Leahu nu se putea misca din pat.
Isi incorda mainile paroase, se impinse in salteaua patului si totusi ramase tintuit acolo.
Ceva lipsea.
Ceva ii lipsea.
A stiu de fapt, din prima clipa, de cand auzise taraitul ceasului ca ceva lipseste.
Ava astepta o vreme, apoi ingrijorata, se ridica de pe scaun si merse langa Leahu.
Ii spuse ca nu se poate ridica din pat.
Ava considera ca este o gluma si trase cu o miscare brusca plapuma de pe corpul barbatului sau.
Scoase un tipat de groaza.
Piciorul stang al lui Leahu disparuse...