Mi-am cumparat pat. La mana a doua, ca-l duc la Poenari, unde dorm doar vara. Dupa ce l-am platit, patul a disparut. Seara l-am tocmit si dimineata nu mai era. A reaparut dupa o saptamana. Il furase tapiterul, nenea Lipanu, ca sa-l repare. Asa mi-a zis proprietarul, ca nenea Lipanu e obsedat, cum vede un pat, cum il ia si-l repara. Am vorbit apoi cu Alecu, soferul de pe dacia papauc, am urcat patul in masina si gata, la drum. Drum de seara, am plecat la ora 17:30 direct de la birou. Pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, cand admiram apusul soarelui, am vazut cum masina incepe sa scoata nori de fum. Soferul opreste masina langa padure si ridica capota.
- Nu-i bine, Alecule, ca dam foc la padure, ii zic eu.
- Nu-i fum, e abur. A, s-a spart radiatorul. Ai niste apa?
- Doar coca-cola.
- Buna si ea, a zis, si a turnat-o in radiator. Mai e mult pana in satul urmator?
- Nu, e dupa padure.
Ajungem in Tancabesti, dar Alecu nu opreste nici la casele taranesti, nici la benzinarie, nici la restaurantul comunei. Opreste langa un pod si il vad cum dispare prin noroi, dedesubt. Dupa zece minute se intoarce cu doua sticle de plastic pe jumatate pline cu apa.
- De unde ai luat apa?
- De sub pod, m-am descurcat.
Si plecam mai departe. Dupa cateva minute iar opreste si iar pune apa.
- S-a ars o bujie, dar mai am, zice Alecu. Mai am trei. Cat mai avem de mers?
- Mai e putin, uite, am sunat-o pe tanti Oita de la Poenari, sa ne pregateasca zece sticle cu apa, sa avem.
- E lumina acolo, ca s-a inserat?
- Este.
Iar pornim, inaintam greu si oprim mereu sa improspatam apa din radiator.
- Nu mai am frane. Apa asta curge pe placute si nu mai am frane, spune Alecu. Dar nu-i nimic, am frana de mana. Stii, am fost odata cu cineva sa car un dulap, dar tipul era tare fricos si se speria mereu. De tine imi place, ca esti vesel si razi.
- Eu rad doar cand sunt stresat.
Ajungem la tanti Oita si luam sticlele cu apa.
- Aoleo, maica, dar ce-i fumul asta? Unde esti, Sache?
- Nu-i fum, e abur, zic, si ii fac semn ca sunt langa ea.
- Masina asta e pe aburi?
- Nu, dar nu mai are radiator, bujie, lumina si frane. Dar tot ajungem noi cu patul, ne descurcam, zice Alecu si pornim iar.
In dreptul casei mele, nea Nicu ma astepta cu lanterna si cu poarta deschisa. Alecu a bagat masina in curte si a oprit motorul. Descarcam patul, il aranjam intr-o camera si pornim inapoi spre Bucuresti. Inainte de plecare, primesc de la nea Nicu o punga cu zece oua.
- Ia-le Sache, sa aveti pe drum.
La fiecare kilometru, oprim sa racorim motorul si sa punem apa in radiator. In Ciolpani, Alecu opreste masina si ma anunta.
- S-a rupt si cureaua de transmisie. E vreun magazin cu piese auto pe aici?
- Nu, doar benzinarii.
Am inceput sa mergem si mai incet, de fapt Alecu dadea cate un imbold masinii si apoi oprea motorul. Ne opream si noi, putin mai incolo. Totusi inaintam. Facusem deja trei ore, pe un drum de jumatate de ora. Incet, dar sigur, ne apropiam de Bucuresti. La a treia benzinarie, gasim curea de transmisie. Alecu a cumparat-o si a vrut sa o monteze. A incercat jumatate de ora, apoi a renuntat. Il vad cum imi studiaza adidasii.
- Sunt chinezesti, il anunt.
- Iti mai trebuie sireturile?
- Le vrei tu?
- Da, le inodam si le punem in locul curelei. Un dres ar fi fost mai bun…
- Dres nu am! Ia sireturile, pot sa merg si fara ele.
Alecu le leaga foarte multumit de ideea lui. Pornim si culmea, sireturile rezista. Doar erau chinezesti.
- Aoleo, politia! striga Alecu, daca mergem repede, nu apuca sa vada aburul.
Asa a si facut. Pana sa inteleaga politistul de unde vine norul, masina a si trecut de el. Nu stiu daca gesticula sau doar dadea din maini dupa aer, ca nu se vedea prea bine in spate. Dar nu mai conta. Intr-un tarziu, intram si in Bucuresti.
- Pe unde o iei? il intreb pe Alecu.
- Direct la service.
- Bun, unde anume, ca sa chem un taxi.
- Nu stiu, pe aici, pe undeva.
La Arcul de Triumf sireturile cedeaza. Masina se opreste definitiv. Iau punga cu oua de la nea Nicu si tanti Oita si urc intr-un taxi. La ora zece intru in casa, fac o cruce mare si incep sa murmur o rugaciune pentru ingerul meu pazitor. Cel care m-a parasit de urat ce eram, cand aveam sapte ani si imi cazusera deodata trei dinti de lapte, toti din fata.