Veneam azi spre casa hotarata sa-i spun ca vreau sa divortam. Nu
mai merge, de fapt n-a mers niciodata! De cand ne-am casatorit nu facem
decat sa ne certam. Cine-ar fi crezut ca se va ajunge aici? Cat ne iubeam!
Si el recunoaste ca nu trebuia sa ne casatorim, dar atunci parca se
gandea cineva la ce-o sa fie? Eram convinsi ca nimic nu ne poate sta in
cale! Si uite acum…nu mai merge nimic. Il iubesc, ma iubeste, dar ce-are
asta a face cu mariajul? Ne-am intelege perfect daca n-am avea de impartit
acelasi acoperis. Du gunoiul, ia painea, freaca podelele., spala
geamu’…Mda, n-am luat nici unul in calcul ca in loc sa ne giugiulim o sa
traim impartind sarcini domestice. Astea ne despart! Ce perfida-i viata…
Nici el nu-i de vina, dar eu ce sa fac? Il inteleg ca vine obosit de la serviciu,
dar eu? Eu nu vin obosita? Si de ce nu ma asteapta el cu masa, daca tot
vine mai devreme ca mine? Ioneasca a nimerit un barbat bun, ala da
barbat! O astepata cu mancarica in cuptor…
Nuuuuu, hotarat lucru, divortam, acum, pana nu facem si-un copil!
Iar o sa zica sa ma mai gandesc, sa mai incercam o data, dar ce daca-am
asteptat cinci ani ca nu s-a schimbat nimic?! Ei, da, nu bea, nu ma bate,
nu se duce la femei…dar’ ce? Eu beau? Acum chiar as bea ceva, sa prind
curaj sa-i zic…
Inainte de a ajunge pe aleea care duce spre blocul nostru e o bancuta
pe care doi pensionari stau de obicei la un sah. Pesemne ca e prea frig azi ,
banca-i goala. M-am asezat putin sa-mi adun gandurile si sa-mi urzesc
speech-ul pentru acasa. Tot urzind asa, privirea s-a oprit pe marul salbatic.
Il stiam de cand eram de-o schioapa, cand ii jumuleam frunzele
catarandu-ma sa-i culeg paduretele... si m-a cuprins un dor nesfarsit de
copilarie, de hoinareala, de harjoneala…ce griji aveam atunci?! Bietul
pomisor, imbatranise. Era inghetat si pustiit. Singur, fara veselia si agitatia
copiilor din jurul lui. M-am ridicat si am rupt o crenguta, in semn de
ramas bun, nu stiu ce a fost in capul meu, cred ca vroiam intr-un fel sa-l
adapostesc in casa mea. Era poate un gest de adio…nu stiu…Mi-era mila
sa-l las singur, in ger. Pasind alene, invarteam crenguta intre degete si ma
gandeam ce-as fi eu fara Andrei…Cum mi-ar fi singura? Stiu, m-as intalni
cu prietenele..si l-as suna pe Dan, am auzit ca si el a divortat. Adica ..adica
eu nu, nu inca…dar nu mai e mult.
As citi pe rupte, de cand m-am maritat, n-am mai citit o carte..Da, dar tot
ar trebui sa duc gunoiul, sa spal vase..sa calc..doar n-o s-o chem pe mama!
Invarteam crenguta …gheata se topise repede de la caldura mainii
mele….M-am gandit ca seara, cand ne bagam in pat, imi place s-adorm in
bratele lui Andrei, sa-l ascult cum respira din ce in ce mai regulat.
Saracu’, se scoala uneori cu mana amortita. Mi-e drag sa adormim asa.
Am senzatia ca in bratele lui uit de toate! Si de gunoi!
Cautand cheia, Andrei deschise usa zambind misterios. M-a ajutat sa
ma dezbrac, apoi m-a luat de mana si m-a dus in bucatarie. Din ceaunul
cu sarmale ieseau aburi imbietori, mamaliga trona pe masa langa o sticla
de vin rosu. Busuioaca. Sigur a luat-o pentru mine! Mi-a pus patru
sarmale mari si a turnat vin in paharele cu picior de la nunta . Am mancat
pe nerasuflate, eram amandoi rupti de foame. Am dat sa ma ridic, dar
Andrei mi-a facut semn sa stau….
- Irina, stiu ca in ultima vreme ne-am tot certat. Nu vreau sa ne
certam si nu stiu ce se intampla. Dar eu te iubesc si..daca si tu ma iubesti
macar un pic, o scoatem noi la capat! Promit sa duc gunoiul, sa iau eu
paine, sa te astept cu masa…
- Taci, Andrei! Da-mi te rog un pahar cu apa!
Andrei imi intinse un pahar. Am pus crenguta in apa si am asezat-o
in mijlocul mesei, ca pe o floare!Bietul Andrei se uita nelamurit si stanjenit
la mine…Era o reactie la care chiar nu se astepta. I-am facut semn sa
taca, m-am mai gandit un pic…
- Andrei, pe drum ma gandeam sa-ti spun ca vreau sa divortam. Vezi
tu crenguta asta? Ea m-a facut sa-mi dau sema ce-as fi eu fara dragostea
ta. Desi ne-am certat, eu atata stiu, ca nu pot trai fara tine si chiar de-ar fi
sa duc toata viata de acum incolo gunoiul, voi ramane langa tine. Te
iubesc, restul nu mai conteaza!
Andrei zambea fericit…
- Nu, Irina, am promis ca duc eu gunoiul!

Irina radea cu pofta fara sa-si dea seama cand s-a trezit in bratele lui.
Ofta adanc. Simtea ca acolo e locul ei. Ochii i-au ramas la crenguta de pe
masa….si iar ofta zicand:
- Andrei…hai in pat, vreau sa stam putin asa…sunt istovita. Dar
fericita, hai, lasa vasele…pot sa mai astepte!