...M-am trezit in zgomotul ploii... Dumnezeu si-a facut mila de noi si si-a trimis lacrimile sa ne spele... Pamintul miroase deja a toamna si, insetat si zbircit ca obrazul unei batrinici, a primt darul sfint ca pe un balsam...

Privesc cerul din fata ferestrei mele si respir aerul unei diminete de septembrie...
Incepe o noua zi si soarele nu mi-a zimbit inca.
Orasul sufocat de ciment si asfalt isi continua zbuciumul cotidian...
Iar eu visez cu ochii deschisi...
Astazi nu reusesc sa ma hotarasc: ce masca sa abordez?
Sa fiu, oare, ingenua si heprihanita, sufletul curat nealterat de mizeriile cotidiene?
Oare sa pun masca curvei lipsite de scrupule,vesnic in cautare de sposori pe care sa-i manevrez dupa bunul meu plac pentru a-mi procura acea toaleta superba care ma face sa oftez de vreo doua zile incoace si multe alte lucruri inutile dar care costa?
Mai bine iau masca gospodinei care intra in bucatarie si uita sa mai iasa, care spala si freaca tot, disperata ca totul nu e asa cum ar trebui?
Nu... probabil masca nevestei plina de afectiune si intelegere mi-ar sta cel mai bine... cocolosidu-l pe vesnicul copil-mare, care se vrea barbat dar e doar un baietel speriat imbracat in hainele tatalui...
Nici asta nu e buna... poate angajata model care alearga in toate partile, care e vesnic acolo unde trebuie, la timpul potrivit, ca toti sa o poata exploata mai bine...
Tot nu sint multumita... Intelectuala blazata, asta e... cea care vrea sa le stie pe toate si analizeaza fiecare detaliu, aparent neinsemnat,care scotoceste prin fiecare coltisor al universului care o incojoara, in cautarea adevarului absolut...
Aiurea... nici asta nu mi se potriveste... Mama, masca mamei care nu am fost niciodata, dar care mi-ar placea sa devin, mama dulce si grijulie, atenta si obosita de atita zbucium si nesomn la capataiul puiului ei drag...
Nici asta nu ma defineste...
Sa fiu oare, iubita patimasa care se topeste de dragoste si pasiune in bratele celui pentru care si-ar da si sufletul?
Sau poate sa iau masca cersetoarei din colt, imbatrinita mult prea devreme de grijile si nimicnicia ei?
Tot nu e bine... hm, poate fetita care s-a pierdut undeva, pe drumul dintre copilarie spre maturitate, vesnic mirata de minunatiile lumii,tinind ursuletul de plus la piept, comoara mea, Mos Martinul pentru care ma rugam Lui Dumnezeu in fiecare seara, sa ii dea viata ...
Sa iau masca luptatoarei care vrea ca drepturile femeii sa fie recunoscute si apreciate la justa lor valoare, care nu mai suporta sa fim tratate drept anexe verticale si mobile ale bucatariei, nici masini de produs urmasi, nici doar o simpla bucata de carne dispusa sa ofere placere in fel si chip...
Sa afisez oare masca iubitoarei de animale si de natura, care nu mai suporta sa vada animalute chinuite, nici copaci taiati ca sa umple buzunarele diversilor?
Sau masca justitiarei care nu mai vrea sa existe atita ura si rautate, gratuita sau nu, in lumea asta care s-a umplut de pacate, de mortaciune, de mucegai si de miasme?

...Sint intr-o mare dilema...
Sau sa expun masca nefericirii si a sentimentului inutilitatii care duce de atitea ori la disperare si la gindul terifiant ca nu sintem decit niste biete fire de nisip intr-o clepsidra pe care o mina nevazuta o intoarce din cind in cind...
Greu sint pusa la incercare, simt ca nu ma mai pot controla si cred ca o sa le sparg pe toate...apoi voi lua o bucatica din fiecare si voi alcatui o noua masca... care se va potrivi fiecareia dintre noi... si nici uneia...