Ţara stupidă

Macte

Ţara asta e chiar tâmpită. Nu numai oamenii, dar şi lucrurile-şi vremea, azi plouă, mâine ninge, peste tot mizerie, numai mizerie. E o țară stupidă, cu tot ce e înlăuntru- parcă ar fi un sandviş stricat pe care-l descoperi în geantă, cu miros de putrid-şi când desfaci pâinea, să vezi dacă mezelul mai e bun-puah, sunt viermi!
Se simțea uneori ca o vomă, după o beție ieftină, cu rachiu de găinaț.Se simțea uneori, ca o murdărie, ca un rahat.Îi era silă de sine, de pielea sa, de fața de idiot buhăit.
Uneori nu înțelegea ce se vroia de la el.Nu-şi înțelegea femeile, în primul rând pe Emma Lia, nervoasă şi îmbufnată că el nu pricepe,îi venea să urle „Spune, nu sunt un ghicitor, ce vrei, ce naiba vrei, de ce nu spui ce naiba vrei ?”.Bineânțeles că dacă lăsa să scape măcar cea mai vagă bănuială tot ea se supăra.Ţară idioată,țara era de vină, cu bărbații şi femeile ei, cu zecile de mii de Emma Lia plimbându-se în libertate pe străzi.
Îi plăcea să mintă, îi plăcea să înşele,îi plăcea propaganda.”Noi suntem Dumnezeu ”, aşa cum preciza Leunucă de fieşce dată. ”Noi suntem alfa şi omega , noi suntem totul-singurul lucru adevărat, singurul adevăr aceptat-noi suntem”. Era sigur că nici Leunucă nu mai ştia realitatea, nu mai simțea adevărul, ci numai parfumul acela uşor grețos, parfumul acela de femeie ieftină, aşa cum mirosea țara în acest an 194...îl trădase, îl mințise până şi pe Leunucă..dar cine mai ştia, cine mai vroia să ştie cum arăta minora realitate...
„Până şi eşecurile, veşnicele eşecuri ale acestei țări tot noi suntem...şi puținele ei clipe de măreție...dar mai ales eşecurile, mai ales senzația aceea de pierdere, de greață dimineața-senzația aceea de bolnav canceros care simte cum îi creşte tumora în stomac..noi suntem totul!”
„Vor să fie mințiți .Asta e, oricât de crud ar suna..cui îi place să-i spui că are cancer ? Le place să fie tratați ca nişte copilaşi idioți, să fie îndopați cu rahaturi, cu prostii.Pentru rahaturi, biserica noastră e perfectă. Iar prostiile le dăm noi...”
Nu numai Leunucă gândea astfel .”Închipuieşte-ți ce s-ar întâmpla, îi spuse odată Adam Poderatz, ce s-ar întâmpla cu țara asta, cu oamenii dacă într-o zi de luni, într-o zi ploioasă de luni ar afla adevărul adevărat...păi dragule, ne-ar măcelări gloata, ar lăsa doar un terci roşiatic în urmă, ne-ar călca în picioare fără milă..”
Ştia şi din proprie experiență că acolo unde propaganda înceta veneau tancurile.
O simțise pe pielea lui, simțise cum ,încetul cu încetul se trece acea graniță fluă dintre vorbe şi lama ascuțită a baionetei.Ştia şi de teoria „fluidizării sângelui”.Dar uneori simțea o scârbă imensă văzând goliciunea din jur, simțea această goliciune în stomac, când îl asculta pe Prelipiceanu cu teoriile lui asupra elitei sau pe Linguraru cu tâmpeniile sale muzicale.
Începuse să îl enerveze existența lui acolo.Simțea ca o urticarie, ca o crustă pe piele faptul că făcea parte din acea zonă, din acea țară. .
Îl enervau babele bune de suflet care găseau totdeauna o scuză pentru leneşi, pentru împuțiți.” Lasă, oameni sunt şi ei, trebuie şi ei să mănânce o pâine..”
Îl enerva hipopotamul acela fascist de Radu Anton Doman, cu mintea lui proastă, cu „flecuştețele pe care azi le-am pregătit de mâncare, cărnică de post, supică de post şi prăjiturică de post”-matahala de 240 de kile cu aere de fetiță violată- „vaaai, nu-i aşa că mă iubeşte toată țara, nu-i aşa că toți sunteți cu mine ?”-îl enerva să-l vadă înainte de film, la cinema,în acele documentare idioate ale MPM care arătau că totul merge bine în cea mai bine dintre lumi „şi acum, dragilor, după ce ne-am rugat la mănăstirea Belirea să mergem la tanti Curcu din Cur să vedem cum se face cea mai bună mâncare de post..cu materiale puține, austere, şi cu muncă multă veți vedea că vă curg balele”..şi se vedeau balele scârbosului pe ecran-toți ştiau că bagă carne în el până crăpa, până voma ca un porc pe coridoarele centrului de Filmografie şi Artă –dar aparențele trebuiau respectate- „dragii mei, trebuie să se vadă ortodoxia, să se vadă simțirea noastră străbună....”.
Îl enervau toți frecățeii, toți avocățeii, toată acea liotă ciudată „frecători de mentă şi de mangal, ratați care nu ştiu altceva decât să-şi îndese pe gât excrementele de la buda noastră-şi chiar să zică că le place”, aşa cum le spusese odată Leunucă.
Îl enerva aerul acela de Southern Belle pe care Emma Lia şi-l lua mai tot timpul, figurile cu „o doamnă bine nu râde niciodată...ea doar zâmbeşte misterios..”
„La un moment dat o să i se spună tătuc”
-Poftim, făcu el mirat către Leunucă.
-La un moment dat i se va spune tătuc.Un personaj cam ca şi Mareşalul, cineva care să-i scutească pe țărănoii aceştia să gândească cu capetele lor.Cineva care să le preia toate spaimele, toate fricile înăbuşite că afară, acolo, ar putea fi ceva care...îl doresc toți pe acest..eu i-aş spune Pseudo, sună bine Pseudo, parcă ar fi spaniol..îl doresc burghezii mai mari sau mai mărunți care nu vor să se gândească cum ar fi să le intre gloata în casă, să le fure tot ce au, să le violeze nevestele şi fetele iar pe ei să îi spintece, ai văzut vreodată ce uşor intră o baionetă într-un pântec gras ? Îl doresc şi cei de jos, cei care speră ca mâine să mai aibă bani de pâine şi de gaz, cei pentru care furtul a 2 lei din buzunar e o nenorocire..îl doresc fetele bătrâne, de genul Emmei Lia a dumitale, se visează în aşternutul lui, regulate şi transpirate, neapărat transpirate, iar el viril, iar şi iar..să ştii că ăsta e visul oricărei fete bătrâne, nu casă şi copii ci un mascul idiot care să le-o împlânte până în gât..şi-l doresc toți, toți vor să scape, să nu ştie nimic, să se spele pe mâini..dar, din păcate, făcu Leunucă trist, un astfel de salvator miraculos, un astfel de Pseudo nu există. Şi atunci ,cei câțiva care încă mai avem capul pe umeri, cum suntem eu şi dumneata, trebuie să îl creăm, să-l vopsim şi să ținem gardul cu spatele nostru ca ei, proştii aceia-şi spunând „proştii aceia” Leunucă scuipa un nemărginit dispreț, proştii aceia să creadă şi să înghită. Ce crezi dumneata, că țara asta e formată din oameni ? Aiurea, stomace care trebuie umplute şi sculi şi intestine care trebuiesc golite-bagă în tine, regulează, cacă-te, crapă-ăsta e ciclul naturii în scumpa noastră țară. Restul sunt doar floricele de căcat.Noi suntem aceia, dragule, „cei puțini” care trebuie să sprijinim acest părete de carton prost vopsit ce se cheamă țară. Şi, în cel mai bun caz, vom muri în paturile noastre.În cel mai rău, ne va sfâşia gloata.Ai văzut-o şi tu ce grozavă e, cum se repede asupra unui om lipsit de apărare, cum sunt gata mereu să sfâşâie ceea ce nu înțeleg, ceea ce nu e la fel de tâmpit ca ei,cum scuipă ură toți acei ochi injectați, toate acele guri băloase, cum nu sunt oameni ci sunt nişte animale, veniți din satele lor, unde trăiesc în bordeie, unde se încalecă frate cu soră, tată cu fiică-şi vin aici şi scârna aceea de Linguraru îi face „țăranii noştrii falnici, cu pieptul ca de leu..”
-N-am auzit asta, se scuză el.
-Domnul Linguraru face şi poezie.E unul din cei mai fini intelectuali-la rândul său domnul Prelipiceanu care le spunea studenților săi că reprezintă o elită-95% care nu ştiau să scrie bine, veniți de la țară, proveniți din incesturi repetate căci cine mai stă să se uite a cui e gaura, atunci când simte că îi trebuie ? Ba chiar că sora e mai aproape, e sângele lui , e o fascinație teribilă pentru animalele astea să procreeze cu rudele şi apoi să-şi dea copiii statului să-i crească pentru că, nu-i aşa, ei n-au bani..şi Doman acela care-ți place dumitale e tot copilul unui incest între doi frați şi o soră-dar asta nu o ştii de la mine.

„Make your duty and be proud,
Shout USA clear and loud
Be brave and don’t forget
That you arent soldier yet
Just a driver with a car
The battlefield isn’t far
You must drive and you must die
For your country and your pie
Then you must decay in hell
So that the war will be well...”
Îl enerva dorința lui carnală continuă, cea care-l făcea să fie tot timpul excitat.
Îl enerva Vigonda Viamucci,artista aceea italiană cu pozele căreia se masturba în mod frecvent, figura aceea uşor plictisită de carne de plăcere, de gaură cu fustă, figura aceea uşor disprețuitoare după nenumărate tăvăleli.Nu înțelegea cum, după ce ai simțit între pulpe carnea fierbinte şi tare a masculului de poți ține aşa de mândră şi disprețuitoare, cum, după ce el te-a umplut până la creier poți cere o țigară şi îl poți ignora, îl poți părăsi, poți face abstracție de mirosul lui specific, de faptul că el e acolo, în acelaşi pat, masându-şi încet ouăle şi gândindu-se încă la plăcerea pe care i-ai provocat-o. Nu înțelegea cum poate să se spele , să-şi tragă ciorapii peste pulpele bine făcute şi să se poarte de parcă nu s-ar fi înâmplat nimic, de parcă n-ar fi explodat un mic univers acum câteva minute..nu înțelegea cum putea fi aşa de ..aşa de...aşa de naturală după ce cunoscuse fluxul acela fierbinte ce izvorâse din el.
Toată lumea cunoştea tribulațiile amoroase ale Vigondei, ştiau cum se strecurase ea la 11 ani, goală puşcă, în patul fratelui ei mai mare, cum până la 12 ani se mărginiseră la mângâieri şi sărutări-„şi probabil că i-o făcuse cu mâna, vezi tu vre-un bărbat care să simtă carne fierbinte lângă el şi să nu vrrea să-şi dea drumul ?” îl întrebase odată Leunucă, „şi nici măcar nu se poate pune incestul, ea a vrut,n-a forțat-o nimeni, o mânca de curiozitate, o mânca să vadă cum e, cum e să fii umplută ca o clătită, cum e să o simți..aşa că sigur l-a satisfăcut cu mâna..” pentru ca la 12 ani fratele ei să o facă femeie,prin „intrarea artiştilor” iar la 13 ani normal, chiar de ziua ei, urmată de o perioadă de 5-6 ani „în care s-au încălecat zi şi noapte, contele Viamucii, tatăl Vigondei plecat fiind cu soția în diverse ambasade-îți dai seama că a cunoscut toate fazele fierbinți ale dragostei, toată plăcerea, a experimentat tot ce se poate face-şi cum se poate face-în afară de fazele acelea dezgustătoare, scârboase, sado-maso-nu văd de ce să chinuieşti aşa o femeie.dacă chiar vrei, există lucruri mult mai subtile , de finețe, nici o biciuşcă sau o zăba nu o să aibă acelaşi efect cu impresia că e grasă..deci până la 18 ani i-a tras-o să-i iasă şi pe urechi...şi-a început războiul şi prostul, deşi putea să fie scutit, deşi avea splendoarea aceea de soră acasă-pe care o putea regula zi şi noapte cu mare plăcere de partea amândouora-prostul s-a înrolat şi a crăpat ca un tâmpit la Bengazi”-continuă Leunucă, „iar ea şi-a pus voalul cernit de văduvă şi a venit să se spargă în figuri pe ecran”
-E penibilă, e jenantă, e proastă.Dar respiră sex prin fiece por-e pur şi simplu o târfă cu o gigantică dorință de împreunare-este că n-ai mai coborî de pe ea ?

Îl enervau urările de „weekend plăcut” spuse cu jumate de gură de colegii bucuroşi că aveau, în fine, o zi să doarmă ca porcii.
Ar fi vrut să facă dragoste cu Emma Lia, normal.
Ar fi vrut s-o posede simplu şi uşor, fără nimic forțat, fără nimic căznit , nici din partea ei şi nici din partea lui.
Ar fi vrut să facă dragoste cu ea ca şi cum ar fi respirat, ca şi cum s-ar scula de dimineață, fără gâfâiturile acelea de omidă preistorică, fără goana aceea după ejaculare-ar fi vrut s-o iubească pentru plăcerea ei..şi chiar numai pentru acea plăcere..aşa că atunci când o vedea la cinema pe Vigonda Viamucci că se lăsa posedată de parcă ar fi făcut balet,îi venea să urle..pentru că ştia că nu este adevărat şi că totul e doar o imensă minciună.
Avuse surpriza să o întâlnească cu adevărat pe Vigonda Viamucci .”E o târfă”, rosti Leunucă răspicat, de față cu ea, fără să se preocupe de faptul ca Ardebaldo Franchetti, cel care însoțea grupul din partea Ambasadei Italiene ştia foarte bine limba...”e doar o târfă şi nimic mai mult..acum să te văd K să văd dacă ai ce căuta la MPM..dacă s-ar pune problema..cum i-ai îmbunătăți imaginea ?”
-Fata din vecini ? se aventură K
-Hmm, slăbuț, de nota 5. Nu aşa cum arată, în nici un caz.
-Buna camaradă ?
-Aşa ,acum mai merge.
-Prietena ce ți se bagă sub piele..după o noapte de amor, pleacă în linia întâi..luptă cot la cot cu bărbații..moare şi nimeni nu-şi mai aminteşte ce târfă era...toți cei care s-au culcat cu ea îi dau onorul...Lulu, de Pabst, combinată cu Ioana d’Arc a lui ...mă rog, cea mută, nu Ingrid Bergmann-era prea grasă-şi poate Lilian Gish...
-Aşa, aşa, făcu satisfăcut Leunucă.
-Sau poate Jezebel-stricata cu inimă de aur...cea care moare în lazaret îngrijindu-i pe bolnavii de variolă.
-Prea melo...fi serios, ce naiba..
-Spioana care-şi vinde trupul pentru țară ?
-MMMM, Mata Hari era plicticoasă..nu e o idee prea grozavă..
-Femeia sofisticată şi totuşi femeie...conduce automobilul, fumează țigaret...oftează după copii şi după o bucătărie unde să fie stăpână...
-Aici vroiam să ajungi..iată noua imagine a dşoarei Viamucci.”Fragilă, femeie liberă..şi totuşi e prea uşor, femeia stăpână pe adevăratele valori ale feminității sale, cele legate de casă, familie şi tradiții...după o zi în care a şofat la volanul Bugatti-ului pe şosele patriei se dezbracă de costumul de şofeur din piele pentru a îmbrăca frumoasa maramă populară, catrința , fota, iia şi a redeveni stăpâna casei..prin simpla sa prezență anulează orice conflict..prin simpla sa prezență, domnul (reprezentat de cunoscutul actor Andante Navvaro) redevine sociabil, scapă de oboseala şi grijile de peste zi”.Alte idei ?
-Fiica entuziastă a geniului patriei ?
-Pe naiba! Geniul patriei poate avea numai băieți. În plus ce, vrei să i-o tragă şi ăsta, după frate-său ? Mai degrabă băiatul pe care nu l-a avut Generalul X, învingătorul războaielor noastre.Călăreşte ca un cuirasier, liberă şi în acelaşi timp devotată marelui om...
Vigonda, Vigonda..urlau massele , toți puțoii aceia penibili cu figuri de făcături jenante..
„Ţara noastră e o jună oligofrenă..şi noi trebuie să veghem ca, în marea ei bunătate să nu-şi ridice pulpele chiar la toți aceia care trec pe stradă...îți dai seama dumneata ce s-ar întâmpla dacă Puțoi Belescu s-ar întreba, într-o bună zi...de ce tu şi nu eu ? Ce s-ar întâmpla atunci ? Cât ar mai fi până să auzim Internaționala pe străzi ? De aceea suntem utili noi, tinere discipol...noi ciuma,
Îl enervau ziarele tâmpite, de fapt toată presa, mai ales cea cu directori din partea de Vest a țării, era de acord cu Leunucă aici „domnule, sunt nişte animale rumegătoare...gândesc greu, gândesc încet, gândesc tâmpit-trebuie conduşi-sunt invidioşi ca dracu’şi spre deosebire de noi şi înceți-înceți în dezvoltarea lor ca ființe-de fapt, ce să ne mire, acolo, în fundurile munților, s-au amestecat tată cu fiică, soră cu frate..uită-te la Năpârcescu..pare inteligent-pare.Flutură-i interesul național în faşă-n-are mamă, n-are tată, ucide pe oricine. Flutură-i biserica națională-idem-e un tâmpit-mai periculos decât şleata normală de tâmpiți pentru că pare mai deştept-e greu , e tare greu” şi Leunucă se porni să cânte
”To bear,the
unbearable sorrow,
This is my quest,
To reach
The unreacheable star
To follow that star,
No matter how hopeless
No matter how far..”
Cineva..cumva..îl va salva odată de coşmarul acesta idiot..îl va scoate şi pe el şi pe Emma Lia la liman..se vor regăsi...ca după o lungă despărțire.....
Uneori Leunucă îi părea periculos de rezonabil-nici măcar nu-i mai venea să-l urască aşa cum îşi impusese.Uneori Leunucă părea că duce în spate întreaga săracă țară oligofrenă..aşa cum era..