Capitolul 2
Obisnuia sa aseze pe o pluta din radacini, o prelungire a unei rachite batrane si uscate ce inainta 3-4 metri pe suprafata apei. Cand era mai mica era locul ei secret despre care nu stia nimeni. Acum devenise refugiul ei misterios in care se pierdea cu totul de lume. In urma lasa mereu petreceri zgomotoase, oameni ipocriti imbracati in haine stralucitoare si stridente si mai ales aparentele… aparenta fericirii, aparenta sofisticatelor discursuri vaporoase, aparenta sentimentelor in toti acei oameni ingrati, ingusti si superficiali, aparenta… unei familii fericite… Diana era trista. O tristete pe care si-o camufla, uneori, cu ipocrizia - parintilor ei, alteori o cufunda in singuratatea padurii, privind pierduta pe suprafata translucida a apei. Se condamna pentru evadarea aceasta. Simtea ca tatal sau isi doreste ca ea sa fie fericita si se va intrista ca nu a reusit nici de aceasta data. Isi iubea tatal, stia ca are un suflet minunat si uneori avea senzatia ca mama ei era cea superficiala, nu ilustrul scriitor, doctor si om politic care era tatal ei. Da, stia ca mama il insala si stia ca el cunoaste acest lucru. Nu-i placea acest joc al tacerii si al aparentelor, nu-i placea aceasta viata fara sentimente in care ea era singura care iubea si era iubita… Se abandonase in lectura si incepuse chiar sa scrie. La inceput scria doar pentru ea, apoi, cuvintele sale triste au inceput sa fie citite de prieteni si familie in paginile unei reviste locale. Se deschisese uluitor de mult prin acest pas. O facuse pentru tatal ei care reactionase cu blandete si sincera admiratie impingand-o spre o viata mai zbuciumata, daruind-o tot mai mult mamei ce chiar o schimbase intrucatva pe parcursul calatoriilor si petrecerilor in care o initiase. Tot prin mama ei isi intalnise primul prieten pe care fusese la un pas de a-l iubi. Si l-ar fi iubit daca relatia ar fi durat mai mult de o saptamana. In urmatoarele relatii ea era cea iubita, cea care, asa cum o invatase mama ei, urmarea doar sa le simta vointa inchinata ei, sa ii manipuleze ca simpla distractie, nu si din ambitia pe care parea sa o aiba mama ei uneori… Incepusera sa ii placa aceste experiente de falsa iubire insa se intorcea, invariabil, scarbita, la mica sa rachita plutitoare, cu mica sa inima spulberata in bucati mici si crude… Lumea intreaga i se parea mica si superficiala, colorata in aceeasi culoare si strabatuta de aceleasi ganduri mici, chinuitoare…
Statea asezata cu fata in jos, privind suprafata translucida a apei, urmarind reflexia lunii si jocul de lumini difuze… Un contur aprins din scanteieri vaporoase o facu sa tresara. I se paruse ca vazuse un chip ascuns in noapte, asteptand nemiscat undeva in spatele ei. O faptura nedeterminata ce-i acompania gandurile si singuratatea, ce o intovarasea din bezna inimii sale. Chipului noptii o intrista, desi simti ca nu mai este singura. Tristetii ei i se adauga o tristete straina care o coplesi. O lacrima ii curgea fara voie pe obrajii ei palizi. O singura lacrima secata in abisul propriei singuratati. Ea nu plangea. Putea sa rada oamenilor din jurul ei, dar nu putea sa planga nefericirii din propriul ei suflet… Ea era doar o punte vaporoasa ce lasa sa treaca toate sentimentele si nu reusea sa opreasca mai nimic. Se simtea inghetata in nemiscarea gandurilor iar acest fapt, simtit constient pentru prima data o sperie. Nu se putea misca. Era incremenita, vointa ei ramasese doar o umbra nestatornica ce se lovea descurajant de materialul palpabil… Simti primii picuri de ploaie si, tresarind cazu in apa. Se eliberase din starea de tacere si tristete. Sangele i se aprinsese iar apa rece ii stimulase vointa. Uitase subit socul ultimelor clipe si respira cu forta aerul ce la ineput, pe fundul apei il pierduse. Cand ajunse la mal se simti privita. I se paru chiar ca aude o voce… o voce inchipuita ce parca nu imbraca forma sunetului… o voce ce spunea : “suntem la fel…”.
Ramasese singura. Frunzele fosnisera sub apasarea unei umbre nedeterminate. Era ceva real. O vazuse topindu-se in negura padurii. Nu avusese curajul sa o urmeze si ramasese pe loc ganditoare. Sau poate ca erau bufnitele acelea ce se leganau stranii pe crengile aplecate ale salciilor. Sau poate ca erau nefericirile ei reprimate… sau poate ca visa…
Porni spre cabana, pentru prima data stingherita de freamatul padurii. Avea rochia uda si parul invalmasit, ravasit in suvite intunecate, risipite peste ochii ei mari si verzi. Fata ei avea ceva din inocenta visatoare, animata de o paloare aproape stanie. I se spunea uneori ca este o fetita inspaimantator de frumoasa, iar noaptea aceea o facea mai inspaimantatore si mai frumoasa ca niciodata ! Frigul ii intrase in carne, o carne infrigurata de tot ceea ce respirase fara ca ochii ei sa fi putut vedea.
Ajunse la cabana si se opri ganditoare. Intra prin spate, urcand neobservata pana in camera ei, se schimba, isi sterse superficial rimelul intins in jurul ochilor si isi lasa parul inca ud sa se reverse pe umerii ei impovarati doar de bretelele unei bluzite decoltate. Se uita in oglinda si se simti frumoasa. Avea o voluptate vinovata, o senzualitate a formelor ce doar fragezimea varstei sale o putea afisa. Carnea, improspatata de apa rece a lacului capatase un luciu de statuie ceruita, iar hainele imbracate la repezeala, dezordonate o faceau ravasitor de vie si frumoasa. Cobora in mijlocul petrecerii. Amutira toti privind-o. amuti ea insasi simtindu-se privita. Se apropie de unul din colegii ei, care o curtase de cand se mutase in oras, isi trecu mainile reci prin parul lui si il trase spre ea. Dansa cu el, il privi perversa si provocatoare, vinovata, voluptoasa, tremuratoare… Isi trecea necontenit mainile prin parul lui gustandu-l parca din aer. Se simtea gustata si dorita. Ii simtea respiratia sacadata, ii simtea trupul impingandu-se in trupul ei. Isi implanta varful unghiilor intre buzele lui si le intredeschise usor. Isi alatura respiratia de a lui si se napusti intr-un sarut violent asupra buzelor sale domesticite. Isi lasa limba sa curga arcuita in carnea lui, bantuita de betia respiratiilor taiate. Il lasa sa o exploreze, indepartandu-se in pauze scurte ca o adiere pribeaga intr-o oaza de vegetatie luxurianta:
-Ma vrei ? ii sopti lipita de urechea lui. Nu apuca sa primeasca raspuns. Il lua de mana si il conduse spre camera ei. Se aseza in pat chemandu-l deasupra ei. Ii ghida mainile pe trupul ei virgin, pana in arcuirea salbatica a soldurilor. Il lasa sa o sarute mai intai pe gat, apoi pe sani, coborand pe abdomenul incordat spre coapsele ei conturate in preludiul ludic al dragostei. Baiatul capata forma umbrei din padure, pierzandu-si chipul, lasandu-si atingerile sa succeada ca freamatul frunzelor pe trupul umed al fetei. Diana se desprinse din bratele lui. Baiatul ramasese la picioarele ei, buimacit si gata de orice gest ce i-ar fi fost sugerat macar… Diana se apropie din nou de el, ii lua chipul in palme si se apleca spre el sarutandu-l prelung. Il lasa apoi singur fara nici un cuvant. Noaptea se terminase. Petrecerea era pe terminate. Singuratatea o gasi adormita in nevinovatia tineretii sale. Visa doar umbra din padure. Chipul adancit in scanteieri umede, translucide, inghetate in fiori straini o urmarea din somnul sau rece.