In spatele pervazului se vedea coada de matura miscata amenintator de o mana care era aproape cat el de mare. Stia foarte bine ca facuse o boacana si ca in casa avea sa infrunte din nou matura. De fapt se obisnuiese cu ea; de fiecare data isi inchipuia ca era matura unei babe cloante care venise sa il rapeasca. Vazuse asta mai demult la proiector. De aceea se simtea obligat sa o infrunte si sa nu o lase sa il dovedeasca. Adesea visa ca va imblanzi matura aceea si ca intr-o buna zi va zbura cu ea, precum Clip din povestirile lui bade' Lixandru. De aceea, de fiecare data cand se afla pe la Lixandru se aseza pe genunchiul sau si exersa zborul cu matura. Of, matura aceea pe care avea atata ciuda si catre care arunca de fiecare data o privire incruntata. Era atat de mare, incat abia o putea cuprinde cu ochii si nu putea intelege de ce trebuie sa fie ATAT de mare. Cu timpul observa ca matura nu se schimba deloc. In timp ce visinul din fata casei isi lepada frunzele in fiecare toamna, iar primavara si le recapata pe crengile nou crescute, matura nu se schimba deloc. Ba din contra, se ponosise in asa fel incat nici nu prea mai credea ca e a unei babe cloante. Or fi ele, babele cloante, rele, dar cu siguranta s-ar ingriji de maturi.

Visinul crestea, iar el isi facea cercei din fructele rosii ca sangele si alerga nevoie-mare in jurul copacului a carui tulpina se ingrosase. Tigancile ce se perindau alene prin praful drumului pietruit il blestemau vazand ca le stramba, iar el le radea in nas, la adapostul gardului inalt. Dar matura tot acolo era, roasa precum hainele muntenilor ce veneau de la mare distanta pentru a-si schimba scandurile pe porumb, ori tarate, ori grau. Si el, vesel ca lumina zilei se minuna in fata acelor oameni inalti si rumeni la fata, care-si purtau topoarele la brau si nu lasau pe nimeni sa se apropie de ele.

Dimineata ii mangaie din nou pleoapele si se ridica alene privind la cocosul ce se zburatacise tocmai pe stalpul portii. Soarele abia se ridicase de dupa dealul Particului, iar roua se prelingea pe firele de iarba cand isi arunca ochii spre matura. Era tot in colt, dar de data aceasta mai mica. Si pe masura ce se apropia de ea, matura se facea din ce in ce mai mica, de parca s-ar fi ghemuit in fata sa. Venise vremea sa o imblanzeasca. Asa ca o insfaca in mana dreapta si o lua la fuga spre coama dealului. Ajuns in varf incepu sa strige la ea: "Zboara, hai, ridica-te!". Dar matura zacea nemiscata pe pamant si el de ciuda isi infipse degetele in ea si o lua la paruit pana cand nu mai ramase decat coada. Si parca pentru un final grandios, zdrobi coada cu sete de genunchiul sau.

In spatele pervazului se vedeau vasele cu flori. Visinul isi tremura frunzele sub adierea lina a vantului, iar cocosul se zburlea pe stalpul portii. Inainte sa inchida usa privi spre colt, dupa care ofta adanc, rasuci cheia in broasca si porni la drum...