METAMORFOZÃ INUTILÃ

Omida s-a transformat în fluture…
Oare de ce?S-a incercat sa se inducă în corpul micii vietăți o parte din tumultul sufletului omenesc.Și n-a mai suportat…Confruntarea frumosului din ea cu răutatea,durerea și suferința a fost covârșitoare.
Mi-aș dori și eu ca om să pot,asemeni omizii,să-I las în suflet numai lumină,să mă metamorfozez mereu în ceva colorat și vesel.
Și fluturele iubește:iubește floarea,soarele și viața aceea atât de scurtă, de numai o zi,în care crește,cu fiecare minut,cu fiecare secundă.Acest continuu stadiu evolutiv îl duce la pieire.Poate ar fi fost mai bine să rămână larvă-imbecilă,neputincioasă,incapabilă de dorință și sentimente.
Poate ar fi fost mai bine ca nici omul să nu crească ,pentru că tot ce crește doare și factorul acestei transformări este realitatea.Una crudă și nedreaptă cu specia umană.
Realitatea e că soarele răsare in fiecare zi și totusi…pentru unii rămâne mereu apus;că orice vietate se târăște prin viață până ajunge să moară;că iarna ninge și fulgii se topesc în palmă precum sufletul unei fete la primul sărut;că viața pentru unii…nu merită trăită!Decat fluture de-o zi,mai bine cenușă răsfirată în zare!
Și atunci…de ce suspinăm cu toții și visăm la metamorfoza omidă-fluture, copil-adolescent-adult?…