-Să știi că am să-ți ard două perechi de palme! Ai să le primești și ai să întorci obrazul de câte ori este nevoie... că meriți! Silvian era în culmea enervării. Se ridicase de la birou și, ridicat pe vârfuri, se întindea spre interlocutorul său ce, spășit, cu umerii adunați și privirea ațintită spre pantofi, primea admonestările fără să comenteze. Silvian își suflecă mânecile costumului, își așeză ochelarii mai bine pe nasul imens ce se încadra caraghios pe o față mică, chircită ca o marcă poștală ponosită pe o bilă, capul, parcă și mai mic, pierzându-se undeva sub marginile feței. Se așeză din nou pe fotoliul setat la înălțimea maximă pentru a încerca să domine prin poziție. Chiar și stând pe scaun, Doru, tipul ce primea apostrofările liniștit, îl domina prin prestanță și alură.
-Dar bine mă, continuă Silvian încercând să-și încordeze mușchii microscopici ce se pierdeau prin pliurile unei cămăși „Versace”, ți-am spus că am treabă și te-am rugat să mă acoperi cu lucrarea aia. Șeful m-a sancționat. Ce-mi pasă mie că ai avut treburi personale? Ce-mi pa...
-Am stat până la 5 dimineața la birou. Nu era nimic de ordin personal. Pur și simplu nu este o lucrare de un singur om. a îndrăznit Doru să-l întrerupă.
-Asta pentru că ești un incapabil! Am fost colegi, te-am luat de pe stradă, ți-am dat o pâine și tu? Ce-mi faci tu? Mă aduci în situația de a pierde o promovare.
-Silviane, de ani de zile îți fac lucrările. Fac munca a doi oameni în firma asta.
-Mai ești și porc, sughiță Silvian de indignare, dar ce-ai vrea? Era mai bine la firma aia de rahat la care primeai jumătate din ceea ce primești aici? Trebuia să te las să crăpi.
Doru își amintea de liniștea biroului în care lucrase. Puțini angajați. Program lejer și un salariu nu tocmai de neglijat. Preferase lucrul de echipă și văzuse în Silvian un corealizator de proiecte. În facultate Silvian îi era ca o umbră. Mereu se descurca la examene chiar dacă nu știa nimic despre cursuri. Se lipea de el copiindu-l, la petreceri, în proiectele universitare unde ajunsese un tip căutat pentru că era haios și descurcăreț.
-Am să te las din mână să știi, spuse Silvian, o să te las din mână și n-ai să mai vezi lucrări cât vei trăi tu.
-Ești un măscărici, spuse Doru ridicându-se în picioare.
Silvian se înroși la față instantaneu, sări din fotoliu și se apropie cu pași repezi de Doru. Încercă să-l pălmuiască sărind în sus ca o minge pe jumătate dezumflată. Bătea aerul disperat de situația ridicolă.
În acel moment, atras de tonul ridicat al lui Silvian, patronul firmei deschise ușa biroului. Ca într-o fotografie mișcată Silvian încremeni parcă suspendat în aer. Un zâmbet tâmp i se lăți pe față.
-Domnule Silvian, dacă sunteți drăguț... vă rog să veniți până în biroul meu.
Silvian își reveni și, după ce directorul ieși din încăpere, cu umerii strânși lângă urechi și palmele tremurând convulsiv, se apropie de Doru și-l lovi cu putere peste obrazul drept. M-ai turnat, ai? M-ai turnat?
Spre surprinderea sa, Doru, îl ridică cu o singură mână de gât și-i făcu vânt peste birou unde ateriză pe fotoliu ca o marionetă dezmembrată. Puiule, spuse Doru, tu te-ai turnat. Ești un rahat cu ochi! Spuse acestea ca eliberat de o greutate și se îndreptă spre ușă. Înainte de a ieși se întoarse și îi spuse râzând: Auzi măi, oare s-or găsi pantofi bărbătești cu tocuri de 12?