Intr-o dulce dimineata de toamna, se nastea o fata. Era tacuta si nu plangea ca orice alt copil. Isi primise numele de Mara.
Avea poate tot ce-si dorea, iar parintii o divinizau.
Pe zi ce trecea, Mara crestea tot mai mare si mai frumoasa, sub ochii ingerului sau ce de la o vreme parca se simtea ciudat atunci cand o privea. In mintea sa se impleteau ganduri imposibile, ce trebuia sa le uite cu repezicine. Insa cu cat Mara crestea, cu atat devenea mai frumoasa, pana cand intr-o seara ingerul sau ii aparu in vis. Doar o privea, si-ar fi vrut sa o atinga, dar stia ca acest lucru este imposibil.
A 2-a zi, dimineata, fata se trezi confuza si cu un sentiment ciudat in sufletul sau. De atunci, ingerul ii aparu in fiecare seara in vis, iar fata incepuse sa-l iubeasca, desi nu stia cine era.
Si cu cat dragostea crestea, cu atat crestea si durerea din suflet, pentru ca Mara isi dorea atat de mult sa-i spuna macar un cuvant baiatului din visul sau.
Cand Dumnezeu a aflat de ce facea ingerul sau, se manie foarte tare si il chema in fata sa.
Cu un glas grav, Dumnezeu ii spuse:
- Ai incalcat legile divine, ai trecut linia absurdului, m-ai sfidat si pentru asta vei plati! Cazut vei fi pe veci!
Cu privirea indurerata si ochii in lacrimi, ingerul ii vorbi:
- Corecta este decizia ta Doamne, dar indeplineste-mi, te rog, o ultima dorinta: fa-ma om si lasa-ma sa iubesc macar o data...
- Fie, iti voi indeplini aceasta dorinta! Timp de 1 ora vei fi om si vei iubi...
Ingerul se transforma in om si porni in cautarea Marei. Cand o
gasi, sufletul parca ii ingheta, iar inima ii batea cu repeziciune. Erau senzatii pe care el nu le mai avusese pana atunci, se simtea ciudat ca om.
Mara, ce se juca cu trandafirii din gradina, intoarse ca din instinct capul catre el. Ramasese blocata, nu mai avea cuvinte. Cu toate acestea pasii o duceau incet, incet spre el.
Cu un glas timid il intreba:
- Te cunosc cumva de undeva?
- Se pare ca da, ii raspunse el.
- Cum te numesti? Il intreba Mara.
- Imi poti spune...Angelo...
Ca si cum s-ar fi cunoscut de-o viata, ceea ce era adevarat,
pornira amandoi sa se plimbe. Mara nu stia nimic despre el, insa cu toate acestea ii inspira o mare incredere... Vorebeau, mergeau, insa ora se scurgea, iar lui Angelo aripile ii cresteau.
Tandru isi deschise aripile si o cuprinse pe Mara in ele, spunandu-i:
- Eu ti-am fost ingerul pazitor, insa m-ai orbit cu bunatatea si frumusetea ta, iar eu m-am indragostit de tine. Dumnezeu m-a pedepsit pentru asta, iar acum trebuie sa-mi iau ramas bun de la tine. N-ai sa ma mai vezi pe veci...
- Dar eu credeam ca iubirea nu este un pacat, de ce sa platesti pentru ca ai iubit?
Angelo nu ii mai dadu explicatii si ii taie rasuflarea cu un sarut.
Vazand toate acestea, Lui Dumnezeu i se facu mila de cei doi. Astfel ii lua aripile lui Angelo si il facu muritor.
Cei doi au trait impreuna pana la moarte si dupa, multumindu-i in fiecare zi Lui Dumnezeu pentru minunea facuta...