" - Ei, spune-mi atunci daca ne-am impacat...
- Dar nici...
Nu avu timp sa completeze gandul. Buzele Unei il surprinsera, ii inrosisera gura, se oprira nesatioase, sugand, muscand. De atatea zile nu se mai imbratisasera. Au simtit amandoi ca altceva ii stapaneste de acum; nici bucuria ei ca se stie atat de decisiv iubita, nici furia lui de pana atunci, nici macar predarea aceea in fata intamplarilor, nimic din toate acestea nu mai conta. Un tremur, un alt sange, o alta nastere. Cand o stranse in brate, kimonoul i se desfacu, si din tot acel trup gol, cald, pe care camasa transparenta il facu si ma exasperant - se degaja o chemare nerusinat de sincera, un parfum de carne si de sex, aproape o magie sexuala. O ridica victorios, innebunit, caci dorinta nu mai avea nimic de apetit, acum, ci era insasi foamea lui de contopire, de plutire in carne, de ruperea insului, a demonului din el. Sa patrunda dincolo, in sex, in trup, in viata. Sa-si sfarame pielea carnii lui care il departeaza de carnea celeilalte. Ce furie, ce manios paroxism, sa simti oasele tale, inca ale tale, alaturi de oasele din adancul vietii celuilalt. Cealalta, Una, Ghighi, Lucky, o femeie, oricare femeie, ce importa? cine le mai tine seama? cine mai stie care sunt, cine sunt? De acum, sunt una singura, carnea, inflorirea ei sexuala, si mai ales sexul, comoara aceea de beatitudini, plutirea aceea neinchipuita in carnea altuia, in miezul lui viu si ucigator. O dezbraca hipnotizat, ca intr-un vis, ii descopera intai umerii, apoi sanii, pe care ii mangaie fara sa-i mai simta, apoi pantecele, sexul, genunchii. Una ramane goala, palida. Fa ce vrei cu mine, destrama-ma, topeste-ma, prafuieste-ma. Dorinta nu mai are obiect, simturile s-au pulverizat ca intr-o plasa vie, cosmica, isi simte membrele ca niste arcuri ce nu mai sunt ale ei, si cer toate aceeasi rupere, aceeasi delasare suprema. Voluptatea e atat de mare, incat o sufoca, simte un nesfarsit gol in piept, undeva sub sani, un gol care o slabeste cumplit, parca i-ar suge tot sangele.
Pavel se dezbraca gatuit, cu gesturi largi, parasite. O inspaimantatoare fantana de bucurii si presimtiri galgaie in trup, o bogata adormire se asterne peste orice gand, orice amintire. Piatra ei de sange...Ce frumos, ce clar, ce nesfarsit de adevarat e sexul ei, floarea ei. Toate cuvintele i se par bune, toate gesturile i se par caste. Daca ar putea, s-ar opri in fata trupului acestuia rasturnat, cu dunga bine stiuta spre ovalul pantecelui, si s-ar ruga, ar adora, nu sexul, nu femeia care il poarta nevinovata, ci taina aceasta a plutirii intregi, miracolul acesta al regasirii, al unirii cu sine, impacarea intr-o bucurie repede uitata. Nimic nu ramane, nimic decat intregirea sau amintirea intregirii. Sa te recapeti, abandonandu-te, sa cresti pierzandu-te. Cate mii de perechi s-au unit pana astazi de la inceputul lumii, ca sa-mi fie dat mie norocul de a trai intreg ceasul acesta?...
Dar nici un gand nu se articula. Ero o prezenta, o comuniune. Parfumul carnii ei poarta aceeasi binecunoscuta asteptare. Sanii au impietrit, coapsele incep sa tremure, parca linia lor ar incerca sa ajunga altceva decat simplu contur, sa transceada spatiul si sa curga, sa devina, sa ajunga muzica. Pavel priveste imbatat, fara lumini, fara memorie, trupul acesta de miracol. Unirea lor e o pierdere lina, zbatuta, lunga, de-a dreptul in vis... "