poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-08-22 | |
Ziua de maine
-Andrei !! Intrerupt din visare, Andrei se indreapta, nu fara regret, catre micul grup de oameni care-l asteptau, el fiind - din pacate ar fi putut spune- cel care le conducea destinele. Ar fi preferat sa-si continue sirul amintirilor, dar nu se putea incepe traducerea fara el. Desi facea eforturi sa ramana constient, ceea ce s-a intamplat acum trei ani nu-l lasa in pace, imaginile de atunci il urmareau si acum. Acele zile de cosmar nu ar putea fi uitate nici in o suta de ani, chiar daca ar fi avut atata timp la dispozitie. In timp ce cobora spre sediul central, el incepu sa retraiasca data de 13 septembrie 2004....... ............ Era o dupa amiaza linistita si nimeni nu se astepta la ceea ce avea sa urmeze. Se afla impreuna cu doua colege in apartamentul propriu si lucrau impreuna la un proiect necesar la facultate. Pe cand se simteau si ei mai bine o serie de patru explozii a zguduit blocul din temelii. In acelasi timp a inceput sa sune si alarma orasului. La scurt timp a urmat alta serie de exlozii, si apoi alta ,si alta....... Speriati au sarit la geam si imaginea care li s-a oferit ochilor le-a inghetat sangele in vene. La urma urmei orice om normal ar fi reactionat la fel la vederea navelor uriase de origine necunoscuta care astupau orizontul. Tot atunci s-a lamurit si misterul exploziilor: cele patru nave distrugeau sistematic orasul, nelasand nimic in urma lor, absolut nimic. Dupa ce scurtul moment de panica s-a diminuat, Andrei le-a luat cu forta pe cele doua colege ale lui si le-a impus coborarea in pivnita findca ar putea fi singura lor speranta de a scapa. Cand au deschis usa au ramas ingroziti de ceea ce au vazut, oamenii se calcau pur si simplu in picioare,nu mai conta care era vecin , prieten , sau in unele cazuri chiar si familie. Ceea ce conta era sa iesi afara , sa incerci sa scapi de ceea ce toata lumea banuia ca ar urma: distrugerea totala. Fara a mai lua in considerare pe cei care ii stateau in cale , imbrancind pe toti cei care nu se miscau destul de repede ajunsera la usa beciului si au constat cu stupoare ca era incuiata; dar in acel moment nu mai conta. Desi usa era solida nu a fost in stare sa reziste fortei dublate de panica si de frica mortii apropiate............ ...... Chiar si acum cand se gandeste, desi a trecut atata timp inca mai simte panica de atunci ,si-n unele nopti retraieste la intensitate maxima cosmarul trecut..... .......Ajunsi in beci s-au instalat intr-un colt indepartat de usa si au asteptat; si au asteptat; si apoi a parut ca iadul s-a deslantuit pe pamant. Tavanul beciului a inceput sa se incovoie de parca ar fi apasat asupra lui 100 de blocuri nu unul singur; betonul devenise elastic, pierzandu-si din consistenta obisnuita, iar in unele colturi incepuse chiar sa curga; apoi a urmat o explozie puternica de lumina, moment in care si-a pierdut constiinta.......... ........ Grupul de oameni care il astepta erau singurii care au reusit ca vreme de trei ani sa supravietuiasca , trebuind sa faca fata unor greutati care omului modern li s-ar fi parut cu neputinta de trecut. Si chiar multi dintre ei nu s-ar fi gandit acum trei ani ca de ei o sa depinda supravietuirea rasei umane asa cum o stim noi.......... ........Ceea ce l-a trezit a fost frigul si ploaia care incepuse sa cada. Socul pe care l-a simtit in momentul in care s-a trezit a fost chiar mai mare decat acela cand a vazut ce mai ramasese din mandrul oras de acum o zi. Chiar faptul ca au supravietuit era un soc destul de mare, mai ales cand au vazut ca tavanul beciului devenise un soi de pasta care acuma curgea in toate partile si ameninta sa-i inunde. Se parea ca ploaia avea un rol destul de important in acest comportament cu totul anormal al placilor din beton. Dar chiar acest lucruse se poate spune ca le-a salvat viata pentru ca daca s-ar fi prabusit peste ei intregul bloc, n-ar fi avut nici cea mai mica sansa de supravietuire. Dupa ce au reusit sa iasa din ceea ce fusese beciul blocului au putut “admira” orasul in toata splendoarea lui; sau cel putin ceea ce mai ramasese din oras, si care incepea sa se topeasca incetul cu incetul. Printre daramaturi se vedeau unii supravietuitori, unii palizi si cu priviri ratacite, altii chiar foarte veseli, care radeau, sareau in toate partile si citau versete din biblie, spunand ca venit vremea judecatii de apoi, si apoi mai erau cei care plangeau si-si cautau printre resturi pe cei dragi, dar fara prea multa speranta. Era clar ca ceva s-a intamplat in timp ce au fost inconstienti, dar n-ar putea spune ce anume. Ceea ce era sigur e ca foamea incepea sa le dea tarcoale. Si acesta era cel mai grav lucru la care se putea gandi in momentul de fata. Grupului lor li s-au mai adaugat inca vreo patru persoane , asa ca acuma erau destui ca sa poata face fata unui atac din partea acelor fiinte care dupa ce le-au distrus orasul au disparut fara urma; daca ploaia aceasta ciudata nu era totusi o urma de a lor. Pe tot parcursul drumului au incercat sa-si dea seama cine ar fi putut fi aceste fiinte, si ce motiv ar fi putu avea sa-i distruga....... .....Nici acum nu i se pare clar de ce ar distruge cineva civilizatia umana , dar poate ca dupa ce vor traduce datele gasite la bordul navei capturate vor reusi sa inteleaga de ce....... ...........Amenintarea noptii si ce era mai rau , foamea care le dadea tarcoale, i-a silit sa-si caute un adapost provizoriu. Providenta se parea ca tine cu ei, pentru ca in momentul in care parea ca disperarea va atinge cotele maxime, au vazut aparand de dupa o ridicatura de teren un grup de oameni care incercau sa-i adune pe toti cei aflati afara si sa-i indrepte spre un adapost subteran, de existenta caruia nu aveau nici cea mai vaga idee. Mai tarziu aveau sa afle ca erau de fapt sectiile subterane ale uzinii din oras. Aceste sectii erau tot ceea ce ramasese din fabrica, ele folosind acuma doar ca refugiu pentru micul grup de oameni ramasi in viata. De fapt “micul grup” se referea acum la aproape o mie de oameni, muncitori si alte persoane adunate dintre daramaturi. Nimeni nu avea nici cea mai vaga idee despre ceea ce urmau sa faca in continuare, dar ceea ce conta acum era sa treaca de aceasta noapte care se anunta plina de surprize. Andrei isi aminti de somnul agitat din acea noapte, de foarte desele intreruperi cauzate de cei care-si plangeau rudele pierdute, de cei care vedeau in cele intamplate sfarsitul lumii si se temeau pentru sufletul lor pentru ca in timpul vietii au neglijat toate cele zece porunci, si de cei la care pur si simplu le era frica de ziua de maine. Dimineata de a doua zi aduse speranta in sufletul celor ramasi, in primul rand datorita lipsei aparente a oricarei activitati din partea acelor fiinte necunoscute, dar mai ales datorita acelei ploi monotone cu efecte atat de dezastruoase asupra cladirilor. Acum au inceput sa priveze necesitatile umane, astfel ca s-au intocmit grupuri de oameni care sa caute dupa alimente, imbracaminte - iarna incepea sa se faca simtita- si dupa alti eventuali supravietuitori. Rezultatele expeditiilor nu s-au lasat asteptate, unii dintre cei trimisi intorcandu-se cu alimente luate de la fostele super-market-uri si magazinele alimentare. Pe cand incercau sa se obisnuiasca cu situatia , la orizont au aparut niste nave de dimensiuni mai mici ca data trecuta. La vederea acestora panica s-a instalat rapid astfel ca oamenii au inceput sa se calce in picioare la intrarea in subteran. Cei ramasi la urma au putut totusi observa ca viteza de deplasare a acelor nave s-a redus simtitor la intrarea in oras, asa incat au ramas afara urmarindu-le miscarile oarecum ciudate, dar care atunci cand si-au relevat adevaratul scop au devenit imagini ale apocalipsei. Erau in jur de cateva sute de astfel de nave, comparabile ca dimensiuni cu avioanele de vanatoare. In momentul in care au ajuns la intrarea in oras navele si-au redus mult viteza si s-au constituit intr-un cerc a carui raza o constituia raza orasului. Api brusc din interiorul navelor au tasnit o serie de fascicule de lumina care s-au interconectat intre ele si au format o adevarata plasa de lumina. Odata plasa realizata ele au inceput sa reduca raza cercului tinta lor devenind evidenta: centrul geometric al orasului. Pana acuma scopul plasei nu era lamurit, dar in momentul in care in raza de actiune al navelor a aparut un grup de oameni a devenit evident pentru toti cei care asistau neputinciosi la acest spectacol macabru: erau prinsi intr-o capcana a mortii, neavand nici cea mai mica speranta de salvare. Grupul de oameni care a avut nenorocul de a se afla in calea plasei de lumina a fost pur si simplu pulverizat de catre aceasta. In acel moment cercul s-a oprit, iar din cadrul lui s-au desprins o suita de nave care au inceput un adevarat masacru al tuturor oamenilor ce se aflau printre ruine, si care nu aveau nici cea mai posibilitate de aparare, ruinele ramase neputandu-le aferi nici un adapost, datorita ploii care le topise in mare parte. Andrei nu a mai asteptat sa vada deznodamantul acestei actiuni, sfarsitul ei fiind evidente si s-a repezit in subteran, urmat la mica distanta de cei cativa ramasi sa admire spectacolul. Ajunsi in subteran nu puteau face altceva decat sa spere ca vor fi trecuti cu vederea dar , desi se aflau la trei nivele sub pamant au simtit cum temperatura aerului creste in momenul in care plasa a ajuns asupra lor, au simtit ca le explodeaza vasele sangvine din intreg corpul, ca niste forte exterioare trag de el in toate partile incercand sa-l rupa, unii dintre ei au avut halucinatii, culori stranii au inceput sa le joace prin fata ochilor, podeaua incepea sa faca valuri si din nou a urmat o explozie de lumina, care de data aceasta nu a avut nici un efect asupra lor. Dupa cateva secunde care au parut a dura o eternitate, toate acestea au disparut lasandu-le doar o durere puternica de cap si o senzatie de disconfort. Nimeni nu indraznea sa se miste totul parand a fi ireal, supravietuirea parea cu neputinta. Dupa ce a trecut mai mult timp fara a se mai intampla absolut nimic unii dintre ei si-au facut curaj si au iesit sa vada ce se intamplase. Dar ajunsi la usa au avut o surpriza: aceasta nu se deschidea, si nici chiar dupa ce au fortat-o mai multi oameni nu vroia sa cedeze. Fiind totusi intr-o fabrica s-au gasit solutii imediate de deschidere a usii, iar cand au ajuns in sfarsit afara au ramasi socati la vederea platoului intins care mai demult reprezenta mandrul lor oras. Explicatia nu putea fi decat una singura: plasa de lumina. Tot ceea ce le mai ramasese erau resursele din interiorul fabricii. Din fericire aceasta fusese aprovizionata in urma cu doi ani cu alimente care ar fi trebuit sa tina, in cazul unui atac asupra fabricii, o perioada de sase ani, si erau prevazute in plan de patru ori mai multe persoane decat erau in momentul de fata. Asadar hrana era asigurata............ .........Firul amintirilor a fost intrerupt de Ioana, singura dintre colegele lui care supravietuise- cealalta cazuse prada cainilor salbaticiti cu care avura de-a face in primul an- si care venise in intampinarea lui. Ea era oricum cea care il strigase. Desi curiozitatea il impingea de spate, parca il retinea ceva, ar fi preferat sa stie ca a fost ceva care a stat la baza distrugerii civilizatiei umane , decat sa afle ca nu exista de fapt nici un motiv. Se urca in scaunul pilotului cu o anumita frica stiind ca venise ora adevarului............ .......... Orasul parea curatat in intregime, nu mai ramasesera nici macar ruinele, totul fusese ras , mai erau doar fundatiile blocului, astfel ca orasul semana cu un peisaj selenar. Dar ceea ce era mai important era ca nimic nu parea sa se afle in imprejurimi inafara de ei. Nici un semn de viata. Nimic........... ........... Dupa ce s-a asezat comod in scaunul pilotului, Andrei isi puse casca si se conecta la calculatorul de bord. Acesta era numit impropriu “calculator” pentru ca era de fapt un foarte sofisticat sistem ce imita intr-o masura destul de mare creierul uman, fiind o retea de celule dintr-un material similar siliciului si care aveau o capacitate de absorbtie a informatie egala cu aceea a unor zece supercalculatoare din era umana. Aceasta nava a ajuns in posesia lor in urma cu doi ani, pe cand incercau inca sa mai dea de urma altor supravietuiotori si cand inca credeau ca se poate reface civilizatia umana. Dezamagire crunta; in celelalte zone se pare ca treaba a fost dusa pana la capat. Nimic nu supravietuise. Tot ceea ce a mai ramas erau padurile si animalele, care nu pareau sa fi fost deloc afectate de cele intamplate. In ziua cand au gasit-o erau hotarati sa se intoarca si sa abandoneze cautarea, care timp de 6 luni nu a dat nici un rezultat; parea ca nu mai are rost sa-si iroseasca timpul pentru a cauta ceva ce nu mai exista. Spre seara au observat ceva negru la mica distanta de locul unde initial hotarasera sa faca popas. Speranta a inceput sa-si faca loc in sufletele lor,in acel moment crezand ca erau pe cale sa gaseasca ceva semne care sa-i puna pe urmele altor oameni ,care la fel ca ei reusisera intr-un fel sa supravietuiasca. Speranta s-a transformat in stupoare cand au vazut ca de fapt acel ceva negru era o nava ca acelea de mici dimensiuni ce desavarsisera distrugerea orasului. Prima reactie a fost aceea de a o lua la fuga, de a se indeparta cat mai repede de acel loc, dar curiozitatea a invins frica si cativa s-au apropiat mai tare de nava respectiva. In momentul in care au observat ca nu misca nimic la bordul navei si-au luat “inima-n dinti” si au inceput s-o studieze cu atentie. La apropierea lor nu s-a inregistrat nici o miscare, totul parea parasit. Lipsa de activitate l-a determinat pe Andrei sa se apropie mai mult de suprafata de metal si curios fiind a atins-o. Surpriza: metalul sfarai si o usa ascunsa glisa fara zgomot si putura astfel sa intre in interiorul navei. Aici nu gasira decat un scaun de pilot, care era facut pentru o fiinta de talie asemanatoare omului, si parea chiar confortabil. Fara sa astepte vreun indemn, Andrei se aseza in acel scaun si astepta. Ce , nici el nu stia exact, dar i se parea logic sa se intample ceva. Dupa o scurta perioada de timp incepura sa apara din podea niste panouri care se oprira in fata scaunului pilotului si in curand se animara. Ceea ce aparu pe ele ii lasa indiferenti pe cei de fata pentru ca erau intr-un limbaj asemanator hieroglifelor, si nici unul nu avea nici cele mai vagi cunostinte in domeniu. Una dintre simboluri palpaia, ca si cum ar fi vrut sa-i atraga atentia. Andrei observa ca ecranul era sensibil la atingere si incerca astfel sa combine cateva simboluri intre ele, dar fara nici rezultat vizibil. Pentru ca nu stiau ce inseamna toate acele simboluri au renuntat la experimentele de genul acela si au cazut de acord ca trebuie ca aceasta nava sa ajunga la baza, unde ar putea fi studiata in liniste. Aici exista tot timpul pericolul intoarcerii necunoscutiilor, si nici unul dintre ei nu avea chef sa-si riste viata pentru ceva pe care nici macar nu puteau sa-l inteleaga. Dupa ce au reusit s-o transporte pana la baza, nu fara oarecare greutati pentru ca desi aveau vehicule pentru deplasare, nu aveau utilajele necesare mutarii ei. Pana la urma au reusit si pentru cei ramasi “acasa” surpriza a fost enorma cand au vazut venind grupul de la care si-au luat orice speranta de a-l mai revedea. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat acesta venea insotit de una dintre obiectele care le distrusesera orasul. Dupa ce toata lumea s-a convins ca este inofensiva, primul lucru la care s-au gandit toti a fost daca poate fi facuta sa mearga sau nu. Si daca ar fi reusit s-o puna in functiune in ce mod le-ar fi de folos. Astfel in viata micului grup a aparut o noua ocupatie, si anume descifrarea hieroglifelor. Desi nu aveau nici cea mai vaga idee despre cum se citesc aceastea, entuziasmul lor nu s-a redus deloc. La urma urmei era o iesire din cotidian, era o ocupatie, ceva iesit din comun care le lua gandul de la viata de zi cu zi. Dupa cateva saptamani de incercari au renuntat la incercarea de a le traduce, si cu mult regret au trebuit sa abandoneze visele care incepeau sa ia nastere printre ei; unii visau chiar la o repopulare a planetei, uitand ca supravietuitorii nu depaseau in acest moment sapte sute de oameni, acel lucru fiind practic imposibil. Au mai trecut inca aproape jumatate de an pana cand o expeditie a gasit, din pura intamplare, un laborator subteran, undeva ascuns in padure si care parea sa fi apartinut armatei. Din pacate nu se vedea nici un supravietuitor prin preajma, asa ca s-a presupus ca si daca au trecut de ziua dezastrului nu au reusit sa ramana in viata pana acum. Dar cel mai important lucru era ca in acel laborator s-au gasit, printre altele, tehnica de calcul si tratate de lingvistica, lucru care i-ar fi ajutat enorm in incercarea lor de a traduce acele simboluri. Acest lucru le-a redat sperantele, unii mergand chiar mai departe de data aceasta, visand la o colonizare a planetelor din sistemul solar de data aceasta; altii visau chiar la o reproducere in serie a acestei nave pentru a se razbuna pe cei care le-au distrus familiile. Ei insa nu realizau ca resursele lor erau foarte limitate, crearea unor noi nave ar fi cerut lucruri imposibil de obtinut in conditiile lor. Cel mai important lucru era ca in sfarsit aveau posibilitatea sa afle ce anume i-a determinat pe cei care au eliminat civilizatia umana s-o faca. Din acel moment au trecut aproximativ doi ani, care nnu au fost deloc usori, trebuind sa faca fata pe langa animalelor salbaticite si furiei naturii care se dezlantuise cu o forta pe care doar i-o banuiau inainte. Adapostul lor era insa la trei nivele sub pamant, asa ca erau feriti de pericole in ionterior, dar nu puteau ramane vesnic sub pamant. Chiar si asa numarul lor scadea in continuare, nu mai erau nici jumatate din cei de la inceput. Multi cedasera nervos, socul de a-i fi pierdut pe cei dragi a fost mult prea mare, si pe parcursul acestor ani au plecat sa-i intalneasca si se rugau de un singur lucru: sa aiba o moarte usoara. Asezat pe scaunul pilotului Andrei avea un sentiment de frica, necunoscutul il speria pentru prima data, dar acest lucru trebuia sa fie facut si pe parcursul acestor ani a reusit sa se impuna printre ceilalti, si daca el ar fi ezitat ar fi pierdut automat orice drept pe care il avea in momentul de fata. In sfarsit se hotari si apasa la intamplare un simbol de pe unul dintre ecrane. Acest gest declansa un lant intreg de evenimente. Astfel calculatoarele legate la consolele respective incepura sa traduca pe rand toate hieroglifele si pentru prima data putura sa le citeasca in liniste. Misterul celei care palpaia se revela curand; insemna de fapt “avarie”, si astfel aflara de ce a fost abandonata nava; probabil nu mai era in stare sa zbopare, dar nu asta ii interesa in momentul de fata. Ce vroiau sa afle era cine si de ce a incercat, si reusit partial, sa-i distruga. Cu un gest hotarat apasa simbolul care marca arhivele, sperand sa afle ceea ce cauta. Ceea ce afla depasea cu mult asteptarile lor. Aceasta nu fusese prima lor vizita pe Pamant, momentul aparitiei lor era cu mult inaintea oricarei date inregistrate de istorie. Aceasta planeta a fost aleasa ca baza de operatiuni in aceasta parte a galaxiei, astfel ca ea a fost populata cu doua tipuri de colonisti: erau conducatorii, de rasa pura , si sclavii , clone ale celor puri, modificate genetic pentru diferite tipuri de munci. Pe atunci rasa lor era in perioada de expansiune si nu-si puteau permite irosirea unor puri pentru munci care nu necesitau abilitatile lor speciale, si oricum atmosfera era nociva pentru ei. Astfel au fost creati sclavii, carora li s-au limitat capacitatile extrasenzoriale pentru marirea fortei si a capacitatii de efort, si au fost creati special pentru tipul de atmosfera care era la acea data. In acea perioada Pamantul era o planeta virgina fiind populata doar de fiinte inferioare, si era in mare parte acoperita de ape. In momentul in care nu a mai fost folosit pe post de avanpost, s-a decis desfiintarea bazei si mutarea ei pe alta planeta aflata mult mai departe. Atunci s-a decis eliminarea oricarei urme de pe aceasta planeta, si implicit distrugerea tuturor clonelor. Cu cele din interiorul centrelor n-au fost o problema, dar mai erau si clone rebele care nu acceptasera statutul de sclav si au fugit in interiorul padurilor. S-a incercat si eliminarea lor, dar prea putine au fost gasite,asa ca au lasat natura sa le desavarseasca opera. Si au plecat. Ramase pe cont propriu clonele au incercat sa cladeasca o civilizatie a lor, dar s-au lovit de locuitorii planetei, care desi primitivi erau mai bine adaptati la conditiile de mediu decat ei. Astfel ca o parte din ei au fost asimilati de catre bastinasi, iar ceilalti au perseverat in incercarea lor de a-si pastra identitatea, si intr-o zi au ajuns pe o insula care inca era in formare si au decis ca acesta era cel mai potrivit loc pentru ei, fiindca nu trebuiau sa-si dispute terenul cu nimeni. Datorita numarului lor redus, si a faptului ca majoritatea erau barbati, s-a hotarat aducerea de femei din randul populatiilor inconjuratoare. Asa au trecut mai multe milenii, timp in care un grup special infiintat de catre fondatorii poporului atlant, care urmareau obtinerea unor specimene cat mai apropiate de Puri. In acelasi timp si tehnica lor a evoluat fiind, in momentul celei de-a doua vizite a Purilor, la inceputul erei calatoriilor interstelare. Din intamplare o nava a Purilor care trecea prin acest colt al galaxiei, considerat de catre ei nefolositor si nepopulat, inregistreaza niste anomalii la suprafata planetei si in momentul in care isi dau seama ca vechii scalvi au evoluat pana in punctul in care sunt capabili de a le face concurenta se decide eliminarea lor. Cateva momente mai tarziu un grup de nave de razboi ajung pe orbita planetei si acolo se hotareste distrugerea intregii planete; dar se renunta la acest plan, deoarece ar afecta echilibrul sistemului planetar si atunci se limiteaza la distrugerea vietii de pe Pamant. Astfel fiecare nava trimite o sarja de cinci rachete catre calotele polare, care in urmatoarele minute devin o enorma masa lichida ce urma sa inghita totul. De data aceata au ramas in urma sa fie siguri ca distrugerea va fi totala. La cateva zile dupa bombardament au scanat intreaga suprafata a planetei, care era acum un singur ocean enorm, si la raspunsul negativ dat de catre senzori au plecat, convinsi fiind ca acum nu mai exista nici un supravietuitor. De data aceasta nu au luat in calcul progresul tehnologic obtinut de catre atlanti, si nu au cautat si in adancuri unde in cateva statii subacvatice asteptau sa fie reanimate cateva mii de indivizi, care urmau sa repopuleze planeta. Atlantii se asteptau la acest atac, mai ales dupa ce aparatele lor au inregistrat venirea Purilor. Astfel ca la o scurta perioada dupa retragerea apelor si refacerea aproximativa a ecosistemului, a inceput operatiunea de repopulare a planetei. Acest proces a durat mult timp, si in acest interval coloniile mai indepartate au inceput sa se desparta de insula-mama si sa decada treptat, astfel ca dupa numai trei milenii singurele locuri unde se mai pastra civilizatia atlanta era noua lor insula numita Atlantida si prima insula pe care au iesit la suprafata atlantii. Cand se asteptau mai putin un cutremur foarte puterni a distrus insula principala, totul a inceput sa decada. Putinii atlanti scapati de dezastru au incercat sa refaca civilizatia, dar totul era pierdut. Cu exceptia unor locuri unde au putut infiinta religii bazate pe mitul soarelui, a vietii dupa moarte si a unei fiinte atotputernice care a creat tot ce era in lume, toate urmele existentei lor disparuse. Treptat toate cunostintele lor au disparut, totul fiind luat de la inceput, tehnica incepand sa urmeze drumul pe care l-au facut si stramosii lor in urma cu cateva milenii. In sfarsit Andrei ajunse la raportul care se referea la cele petrecute acum trei ani. Datorita suprapopularii care incepea sa se faca simtita pe planetele Purilor, acestia au inceput modificarea planetelor dupa nevoile lor si a popularii unor zone considerate fara interes; acum orice planeta stabila din punct de vedere geologic primea o atentie marita. Astfel s-a ajuns intr-un sfarsit si la Pamant, planeta care se presupunea a fi populata de forme inferioare de viata, si pe care au gasit-o aproape distrusa de o specie inferioara bazata pe carbon pe care n-o aveau in arhivele lor si care se parea ca se afla inca in epoca in care era dependenta de resursele planetare. Din punct de vedere tehnologic le era mult inferioara, si cum era impetuos gasirea unei planete care sa necesite modificari cat mai mici, s-a decis exterminarea ei fara a afecta prea mult echilibrul planetar. Si astfel intr-un interval de doua zile terestre specia umana urma sa fie exterminata. Nici acum nu s-a luat in calcul dezvoltarea tehnologica a oamenilor, dar rezistenta armata a fost rapid redusa la zero, iar de restul supravietuitorilor nu-si prea faceau griji pentru ca in termen de zece ani atmosfera planetei avea sa fie schimbata radical, trecandu-se la una bazata pe azot, si daca n-ar fi murit pe parcurs, atunci cu siguranta atmosfera va avea grija de ei. Andrei ramasese blocat pe scaun , incercand sa inteleaga; intr-un tarziu se ridica, parand imbatranit cu vreo zece ani, si-i privi pe cei care-l asteptau..... De-abia acum realiza ca pentru ei nu va mai exista ziua de maine....... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate