De atunci nu se mai intamplase nimic. Oamenii visasera vise in continuare, nimeni nu le mai impartasea la vechiul loc, pe acoperisul darapanat din Bucuresti. Desi acoperisul exista in continuare, iar Luka revenise a doua zi fara a mai gasi pe nimeni asteptand, cu visele in palme, cu floarea soarelui pe trup, ascunzand un alb obositor. Doar o pisica de cartier miorlaia jalnic, a uitare sora cu moartea.
Adina s-a intors acasa sangerand, plangand, femeie cu pulpele ranite, cu floarea smulsa. Nu asa isi imaginase prima zi din viata de femeie. Oglinda ii arata o figura ravasita, speriata, rusinata de propriul trup, lacrimi si inceputul unei noi asteptari. Pentru ca asteptarea propriu-zisa incepuse in urma cu aproape un an, de cand se intalnisera prima data pe acoperis, de cand viata capatase un sens mai inalt si mai usor.
Era vesela, intr-o dispozitie buna, oricum, venea vacanta, se terminase scoala, venea vara, cate motive pentru a pasi usor, cu o patura de plus in brate, cautand un loc inalt si departe, pentru reflectie. In cautare de inalt nu a avut decat sa urce treptele metalice si sa priveasca apoi Bucurestiul muta, fascinata, de sus, cu luminile la picioare, ca un copil ce primise o jucarie noua. S-a asezat pe tabla si a inceput sa priveasca mai intai, sa construiasca un puzzle cu strazi, cladiri, sa se amuze pe seama scenetelor cotidiene pe care le joaca zi de zi oamenii, cainii si pisicile vagaboande. Intr-un tarziu s-a intins pe spate, pentru a numara stelele una cate una, dupa cum se stingeau sau aprindeau si pentru cine.
Luka a aparut mai tarziu, parea ca intentioneaza acelasi lucru, sa-si aseze patura, sa stea intins, nici nu o observase pe ea acolo, culcata ,astfel ca vocea ei l-a facut sa tresara:
- Ai vazut ce perspectiva inversata asupra lumii capeti privind de aici?
Cuvintele ei se lovisera cumva pompoase de urechile lui pregatite sa soarba tacerea. Luka s-a prezentat atunci vocii cu un glas ferm si catifelat, apoi s-a asezat si el jos, langa ea. S-au amuzat putin si intimidat pentru ca se uitau oarecum sub fustele cerului si ii violau intimitatile maiestuoase, cu privirile curioase, strapungatoare. Asa cum, nu de mult,pus pe sotii fiind, se apleca sa adune de pe jos te miri ce obiecte cazute, pe trotuar, pe pavajul strazii, numai pentru a avea ocazia sa vada ce se ascunde acolo, sub fustele infoiate sau drepte si matasoase ale femeilor. Bineinteles ca asta nu il scutise de cateva bastoane dupa cap si invective agresive ca:
- Obsedatule!
- Nu crezi ca esti prea curios pentru varsta ta ? Mai ales ca el trebuia sa stie, iar tanti Alicia a pus lacate uriase la unele secrete si nu le deschidea niciodata decat fata de prietenele ei de la ceai. Intr-o vreme Luka o sacaia cu intrebari de genul:
- Tanti Alicia, ce aveti voi, femeile, acolo sub fuste?
- O sa vezi tu cand o sa cresti mare.
- Acum nu pot sa vad ca uite, sunt mare, ajung pana acolo. Am si acum doi ochi de vazut, tanti Alicia…Acum de ce nu ma lasi?
- Cand o sa fii mare o sa iti arate ele singure.
Femeile erau intotdeauna pline de secrete, incepand de la baie, in batiste, in dulapuri si sertare, peste tot. Lui nu ii dadea nimeni niciunul. Cand era mai mic indraznise sa-I ceara unul lui tanti Matilda, prietena de ceai a lui tanti Alicia, cu vocea groasa, de betiv si fuste largi de stofa englezeasca.
-Tanti Matilda, imi dai si mie un secret de al tau, ca il tin bine…
Tanti Matilda insa izbucnise intr-un ras care facea tencuiala sa cada de pe pereti si l-a pus la punct scurt, in stilul ei brutal si barbatesc:
- Mai bine sterge-ti intai mucii de la nas si apoi mai vorbim noi amandoi de secrete, da?

Costea, un prieten de joaca mai mare decat el, ii confirmase raspunsul lui tanti Alicia. Fetele iti aratau singure ce este sub fusta lor. Costea stia asta pentru ca I-a aratat o fata, Codana, in spatele scolii.
- Ce ti-a aratat, Costea? L-au inconjurat apoi baietii de-o varsta cu el, cand vestea daduse deja inconjurul scolii…Costea le-a povestit cu insufletire si detalii despre care numai el stia.
- O stiti pe Codana, dintr-a saptea? Aia inalta ca un dulap si cu doua coade negre, groase ca doua funii de usturoi? Da, unii au confirmat ca o stiau.
- Imi zice odata, cand treceam cu pistolul de apa incarcat pentru a-I uda picioarele si intrepicioarele- si subliniase intrepicioarele ca si cum stia exact despr ce vorbeste, nu era untermen inventat, ci varianta de jargon al unui termen stiintific bine definit- stiti ce mi-a zis?
Baietii asteptau continuarea cu gura cascata.
- Ia sa vii tu intr-o zi cu mine sa iti arat eu ce-I acolo, sub sarafan, ca m-am saturat de oglinzile tale si de pistoalele cu apa.
Costea se inrosise pe dinauntru si inghitise in sec. In realitate insa, detinea controlul situatiei, era un barbat in devenire.
-Acum vrei? A intrebat-o pe Codana cu indrazneala.
Fata l-a tras de mana pana in spatele scolii, acolo unde se intamplau lucrurile acelea interzise de care aflau numai dupa ce fusese exmatriculat vreun elev, sau unde au gasit odata un cadavru de” copil lepadat in containerul de gunoi” care I-a tinut pentru o vreme inima stransa intr-o chinga si l-a facut sa ii treaca dorul de Frantuzoiaca definitiv. Acolo, printre cioburi, avioane de hartie, mingi sparte, bucati de caramida, Codana i-a luat mana lui Costea in timp ce ea s-a rezemat singura de zidul candva de culoarea portocalei, acum un crem murdar si I-a asezat-o intai pe pulpe, urcand inspre coapse, pana a ajuns la marginea de bumbac care ascundea celebrul triunghi, intangibil ca o sirena, cald ca o paine scoasa din cuptor. Costea incepuse sa tremure putin asa ca a trebuit sa o intoarca putin, mai ales ca I se muiasera picioarele si incepuse sa o impinga pe Codana in zid cu o dorinta animalica, ivita din pamant din iarba verde, dar mai ales din pantalonii lui de scoala, de a o patrunde cu totul, pana la zid.
- Eu nu ti-am cerut sa pun mana, ci sa ma lasi sa vad.
Luka, martor involuntar al scenei, care isi fuma chistoacele in spatele atelierului, a izbucnit in ras, astfel ca nici Costea nu a mai apucat sa vada ceea ce de fapt putea vede oricine daca privea fetitele dandu-se in leagan cu rochiile parasute, falfaind. Visul acesta cu parasute i-l povestise Adinei fara nici o jena, in prima lor seara impreuna, pe acoperis. Adina a izbucnit intr-un ras in cascade care nici macar nu il stanjenise, ca si cum asta se intamplase atat de demult….
-Stii ce- am visat in noaptea aceea, de dupa intamplarea cu Costea si Codana, care s-a lasat si cu o tranta grozava din care m-a salvat numai profesorul de atelier?
- Am visat ca din cer coborau lin parasute, fete in rochii largi, pastelate, in culorile curcubeului, cu palarii din papadii din care se imprastiau fulgii si dansau in aer, fara briza, doa pe cantecul frumusetii lor.
- Si unde erai tu in vis? A continuat Adina, dupa ce hergheliile de ras s-au mai domolit.
- In iarba, cu mana sub cap…
Nu s-a simtit deloc stingherit povestindu-I toate astea, sau nu o arata, era si greu de vazut in intunericul acela incalcit al unei nopti dintr-odata fara luna.
Adina isi amintise de serpii lungi ce cadeau din salcia pletoasa de langa groapa de nisip din curtea gradinitei, mirosul lor de crud, descoperirile epocale facute printre ochiurile gardului de ciment care despartea gardul gradinitei de curtea scolii, la vremea aceea o lasau cu gura cascata, soldatii aceia verzi care se scurgeau ca omizile pe trotuarele din fata portii metalice uriase, in drum spre Valea Fetii- un alt mister inaccesibil lor, celor mici. Portile metalice in spatele carora copii isi puneau zabrele lacrimilor dupa parintii plecati la servici, cum incepuse, pa masura ce crestea, sa se rusineze, sa nu mai alerge la poarta chemata de orice cantec al soldatilor, pentru a le face cu mana sau scoate limba printre zabrele sau pur si simplu pentru a-I petrece cu privirea. Statea cuminte, in ciorapii lungi, albi si rochii de catifea visinie, pana la genunchi, asteptand sa creasca mare, in balansoarul multicolor in care putea sa isi balangane visele si sa spere la o altfel de lume, a celor mari, a celor care hotarasc singuri si nu mai sunt dusi de mana in acelasi loc, la ore fixe.
Ce lungi erau zilele pe atunci, ce nesfarsita explorarea…Asa se simtea si aici, pe acoperis, cu Luka, povestindu-I ofurile, lacrimile, stingheririle, supararile mari, fara rusine, fara jena, astfel ca devenisera frati fara a fi frati, sau un fel de frati de cruce, cruce pe carea avea sa o poarte numai ea din momentul in care Luka, frumos si febril o facuse femeie, o stigmatizase cu durere si rusine, dar mai ales ii ridicase un soclu pe care ea acum avea sa astepte. Dupa aceasta intamplare incepuse asteptarea, il asteptase in fiecare barbat ce incerca sa –I faca o curte timida, un compliment, sa o scoata la un film , la o cofetarie, sa o cunoasca, sau doar sa o framante in palme, iar Luka nu venea, intinzand asteptarea la maxim.
Odata, demult, fugarea indragostitii in fata blocului, le lumina fetele cu lanternele cand se sarutau ca sa inteleaga si ele principiul mai bine, le puneau piedica in zapada si orice s-ar fi putut face pentru a nu ii lasa sa faca “ lucrul acela scarbos si fara sens”, care era sarutul. Si si-au jurat atunci, Adina Dianei si Diana Adinei ca ele nu vor face niciodata asa ceva. Pe masura ce timpul trecea insa au devenit curioase, descoperisera vizite regulate ale unei fete necunoscute, la vecinul de la parter, fratele Mihaelei. Zgomot si sunete interesante le-a determinat atunci sa se foloseasca una pe alta drept scara, pentru a vedea mai bine ce se intampla acolo. Si privind printre jaluzele, cocotata pe spatele Dianei, cu urechea lipita si pentru a nu pierde eventuale zgomote, scancete, bufnituri, oftaturi, simtise un amestec ciudat de curiozitate, placere si rusine, de a incerca pe pielea ei, de a simti.
La fel simtise si pornirile lui Luka asupra corpului ei, oribile si imposibil de frumoase. Si cu toata durerea si rusinea de atunci, cu tot refuzul de a mai merge pe acoperis si de a-l intalni, nu facea decat sa vrea si mai tare sa vina, sa continue, sa o invete, sa se mai piarda odata asa de ea, sa de desprinda de lume.