Gara clocotea de lume , sunete ascutite rascoleau peronul burdusit de siluete ; cei cativa porumbei autohtoni se ridicasera pe un burlan ruginit rotindu-si stereotipic capul in incercarea de a percepe miscarea multimii.
Marea era aproape dar nu se putea intui prezenta brizei din cauza mirosurilor grele , varatice de astfalt incins , carburant ars si peste expirat. Aluatul uman se impartea oarecum riguros la iesirea din gara topindu-se in carcasele metalice care se pierdeau in umbra strazilor inguste.
Stefan cunostea inca de mic paienjenisul lucului.Obisnuia sa-si aleaga o tinta aiurea si sa pedaleze nebuneste intr-acolo cautand sa fie primul dintre cei din mahalaua lui.
-Guzgane facem prinsoare ca iar o roiesti si nu ajungi primul?
-Lasa vorba Stefane! Ieri te hlizeai la mine si ti-am facut cartile. Te-ai pierdut pe Strada Teilor si nu ai ajuns la santier cum ne era vorba. Hai sictir !
Plecara in consens . Fiecare urmarea propriul traseu. In fata muzeului se despartisera. Drumul nou reparat si putin inclinat era numai bun pentru intrecere la viteze mari .Doar pe Strada Comanestilor crengile joase putea lasa niste zgarieturi de toata frumusetea.
Stefan isi mai zari o singura data adversarul la o intersectie larga dar napadita de automobile. Pedala salbatic. Avea tricoul lipit de spinare si statea aplecat asupra ghidonului. Ignora culoarea semaforului si se strecura printre masini. Nu-l mai putea intrece. Isi aminti ca exista o parte a orasului in care nu a hoinarit niciodata. Coti la stanga si in curand ajunse la un pod de lemn. Isi rezema bicileta de balustrada de fier. Privea naucit la apa tulbure , la picioarele colturoase care sustineau constuctia. Pana la un metru desupra apei erau acoperite cu alge si un fel de muschi de pamant zvantat a carui culoare abia razbatea din epiderma lemnului batran.
Cand ridica privirea simti un val de racoare asupra umerilor si o lumina rosiatica. Probabil nu mai era mult pana cand se lasa noaptea de-a binelea. In spectrul sangeriu zari turnul alb si si zvelt al unei constructii ciudate. O moschee.
Trecu in partea celalalta a podului aproape de baza edificiului. O usa inalta , in forma de arc de cerc frant pecetluia intrarea. Nu ajungea la inelul de fier forjat pentru a bate. Vegetatia abundenta curgea in inele pana la sol de pe zidul vechi din caramida nearsa. De jos turnul parea una cu inaltul cerului. Din varful lui ca un bulb , palpairi galbene mangaiau tavanul pictat abundent.
Stefan renunta. Se intoarse la bicicleta si pleca in directia binestiuta. Dupa Strada Calarasi urma o alee cu trandafiri si apoi un pod de lemn asemanator cu cel vazut cu cateva clipe inainte. La capatul lui , pe fundalul padurii de brate contorsionate ale macaralelor navale dar mult mai sus descoperi turnul de moschee.
Trecu pe langa el mirat cautand intrarea pe Bulevadrul Independentei. Urma o portiune plina de verdeata - era o zona privilegiata cu castani nodurosi , puternici. In linistea orasului doar lantul sarind de pe un pinion pe altul si fluturii cap-de-mort dimprejurul neoanelor oranj raspandeau sunete distorsionate care nu razbateau de coroanele stufoase.
Scuratatura spre blocul unde locuia ii paru interminabila. Peste fata il lovi o creanga foarte puternic. Imediat auzi scandurile trancanind sub rotile biciletei. Frana lasand o dara scurta , neagra pe spinarea podului. Acelasi pod.
Lasa bicicleta aruncata in mijlocul drumului. Turnul alb de moschee se profila impungand pana la stele cerul senin. Usa era larg deschisa iar langa intrare lumina un opait ruginit.
Intra pentru moment in locul de cult dar nu il impresiona covorul cu arabescuri , nici acele ogive invechite. Treptele de piatra marcau in spirala intrarea in turn. Pana sus toate fortele i-au fost puse la incercare. Urca rotindu-se in jurul stalpului ca si fluturii in jurul felinarului ; se simtea ametit. Se astepta sa descopere acea lumina galbena ajungand in varful turnului. Era o iluzie. Doar luna plina matura pana si cele mai ascunse cotloane cu lumina ei de ceara. Isi aseza mainile timide pe buzele balustradei. In departare descoperii marea calma , putin curbata in colturile propriului portret. Insa intinderea de apa ajungea pana la moschee.
Un frison ascutit il zdruncina. Alerga spre partea opusa rugandu-se sa fie doar o iluzie. Dar orizontul era cotropit de ape.
Un fluid de molesala ii strabatu membrele. Mainile ca de plumb le simti tot mai grele - le lasa sa atarne in exterior. La inceput pieptul apoi abdomenul fusesera patrunse de raceala balustradei.
Observa cateva valuri roind acolo jos intr-un mod fascinant si acaparant. Deslusea tot mai apropiate crestele valurilor. In contractul pupilelor descoperi sclipirile argintii ale unor pesti din adancuri.
Peste bratele goale colonii de vegetatie marina incepura sa-l imbrace ca intr-un giulgiu.
- Mami de ce toti peretii sunt pictati in albastru , de ce nu sunt asa albi ca in tara noastra ?
- Ahmed , in Romania , mai ales aici la Voronet , oamenii il val altfel pe Cel de Sus. Poate vei intelege maine cand vom ajunge la Constanta si vom pleca acasa cu vaporul. O sa-ti placa marea.