numele ignorantei - partea a II-a – {razboiul spectacol}

este cea de-a 22-a zi de razboi. maine va fi cea de-a 23-a. va fi deja prea tarziu pentru unii. iar pentru altii, pentru noi poate, va fi doar o continuare a unui spectacol inceput undeva, cu niste actori carismatici infatisati pe niste postere gigantice pe strazile vreunei capitale cu ocazia vreunui protest pacifist. vom fi usor gadilati in orgoliul, in amuzamentul, in viziunea, in cariera ori portofelul nostru de un indepartat razboi, de o mare de forte ce se napusteste asupra unei corabii cu puntea saracita si pustie, cu un echipaj mistic, exotic si surprinzator, manat de o credinta si o vointa oarba pe care noi, poate ca nu o vom putea patrunde niciodata. vom anticipa, deasemenea, cu o ardoare telenovelistica, relatiile atat de agitate ale marilor aliate ce ne vor include in valurile lor si pe noi. si astfel spectacolul devine antrenant. spectaculosul ne mobilizeaza, ne deconecteaza, ne delecteaza vietile noastre cotidiene, sitirite de monotonia unei zile de lucru si de calmul ghiseelor de plata. asemeni festivalurilor cu gladiatori organizate intr-un imens colisseum, cu animale salbatice si luptatori exotici a caror umanitate ne incanta pofta de sange si nevoia de filosofare a conditiei politice la care ne raportam, asemeni ucigasului ce uita sa se gandeasca la crima sa, ne vom lasa dusi de curentul placid care ne invaluie in timp, vom accepta cu resemnare si cu o constiinta adormita din timpuri ancestrale acelasi placebo cu care ne-am nascut intr-o zi insorita de razboi- poate.
desigur ca nu e razboiul nostru. am avut si noi razboaiele noastre in care am jucat diverse roluri. istoria insasi e un spectacol- cu caracter educativ, mai mult sau mai putin vizionat insa poate ca ceva mai credibil. si noi am reprezentat actorii cuiva, candva, insa acel ‘noi’ lipseste din constiinta noastra de contemporani. razboaiele vin si trec necontenit, la fel generatiile, la fel binele si raul. la sfarsitul fiecarei lupte se alege un bine dintre invingatori, cate un rau dintre invinsi si in plus de toate, cate o morala ce face jocul mai palpitant. jocul se schimba si vechi morale ajung sa justifice noi razboaie si aparitia noilor generatii de morale. motivele se succed in siruri logice, - sofisme ale unor epoci in schimbare, sunt crezute si transformate in cauze. exista o cauza a libertatii ce a ucis iraqul, exista o cauza a ordinii internationale, a genocidului si a drepturilor minoritatii si autodeterminarii ce au ucis iugoslavia, exista o cauza a expansiunii care ne-a ucis si pe noi vreodata, exista o cauza a puterii care a corupt dictatori si natiuni dictatoare, exista o cauza a megalomaniei, frustrarii, furiei si imperialismului care a ucis umanitatea prin monstii venerati precum hitler, napoleon, alexandru macedon, cezar… fiecarui rau al istoriei ii corespunde un alt rau,- devenit un bine de conjunctura salvatoare, fiecarui argument ii corespunde un alt argument- de etica, moralitate, necesitate conjuncturala, fiecarui spectator ii corespunde o victima pe scena vietii…
exista un punct la care refuzi sa mai crezi in razboaie. exista un punct in care refuzi sa mai crezi in cauze. exista un punct in care inchizitia dispare, ramanand in urma pasaje jenante ale unei confesiuni reformate, ale unei biserici ipocrite si pocaite. exista un punct in care patriotismul este ridiculizat pentru imbecilitatea si falsitatea sa. exista un moment, un singur moment- poate, in viata unui om, cand o greseala capitala poate fi evitata. in urma acelei greseli un lant intreg s-ar rupe, si poate ca ar fi aruncat in larg un colac de infratire a celor ce fusesera obisnuiti doar sa joace un rol. ar putea exista un moment in care actorii si-ar incheia actul cu o ultima reverenta, ar cobora de pe scena si ar arde teatrul din temelii. insa poate ca acesta ar fi un nou spectacol, un nou nume al ignorantei umane, al unor oameni incapabili sa creeze cu intelepciune si rabdare nu prin ura si veneratie absurda!

Nota: 10 aprilie 2003 – pe vremea unui spectacol absurd