Asteptase toata iarna sa i se intample ceva deosebit, ramanand

fidel principiului: asteapta orice, asteapta oricat. Ideea cu

interviul ii venise in ultimele zile de vacanta si acum hoinarea pe

strazi cu reportofonul in buzunar.

O vazu pe Lili in statia de autobuz, sau mai bine zis zari un

sarafan de liceana si se mira, fiindca era totusi vacanta. Nu se

vazusera de catva timp si barba lui, nerasa de cateva zile ii dadea

un aer sever. Voia sa puna intrebari. Sa supuna judecatii multimii

judecatie lui. "-Stii sa interpretezi visele?", se pomeni el

intreband si fata ridica ochii dar privirea nu ajunse pana la el. Se

pierdu printre fulgii de zapada.

Dimineata isi aducea aminte toate visele. Facuse din asta un

exercitiu pentru memorie. De catva timp nu-si mai amintea decat unul

singur. Mereu acelasi: ghearele ascutite ale unei uriase pisici

siameze sfasaindu-i imbracamintea si intrandu-i in piept, uniform,

iar el zambitor, mangaind parul electrizat al pisicii.

Nu ii va povesti visul.

Mergeau alaturi fara sa se priveasca. Din cand in cand se

pierdeau in multime apoi se regaseau dintr-o data, fara sa se caute.

Simtea o durere placuta urcand din adancuri si i se abandona fara

lupta. Nu mai avea chef de nici un interviu. "Ce-mi pasa mie ce-i

Timpul? Sau daca exista adevarururi absolute? La urma urmei, intre

bine si rau cine poate trasa vreo linie de demarcatie?"

In cimitir zapada era neatinsa si urmele lor alergau dupa ei

sa-i ajunga. Se oprira langa un cavou din marmura neagra. Din

fotografiile de sub sticla o pereche le zambea vag, tremurat. Dedesubt

o inscriptie din care mai mult de jumatate din litere se stersesera.

"Le vom pastra vesnica amintirea" descifrara cu greu.

Se stransera violent in brate in vreme ce, uitat deschis,

reportofonul le inregistra imbratisarea.