poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-10 | |
...Reusi sa traverseze curtea spitalului fara sa fie observat. Ajuns in parculetul de langa statia de metrou Eroilor, se aseza pe o banca, stapanindu-si anevoie emotia. Se simtea foarte slabit, se lungi lasand mana dreapta sa atarne moale langa trup si inchise ochii. Simti o durere surda, parca i-ar fi strivit cineva creierii, si gemu.
- Omleta cu ciuperci, nu branza cu paine... Cateva clipe, tiganca sovai, incurcata - Pai conasule, d’aia voiam si io sa halesc, da’ poznarele mata ie goali! Gigi deschise ochii si privi nauc la tiganca cu basma rosie si fuste inflorate ce statea langa el. - Ai spus ceva despre mine. Probabil ca m-ai si buzunarit... - Frumosule, pai tu crezi ca io sparlesc? Hahaha! voiam sa-ti iau plata ca ti-am ghicit in palma... Gigi isi schimba pozitia, se aseza pe marginea bancii si-si cuprinse o clipa capul in palme, dar isi scutura capul si, intorcandu-se spre tiganca ii zambi. - Si spune balaoacheso, ce ai vazut in palma cand dormeam? Tiganca ii lua palma dreapta in poala si cazu pe ganduri. Gigi se gandi ca femeia are degete neverosimil de lungi, albe si frumos ingrijite, pentru un om care traieste din cersit. - Ai fost omorat frumosule, linia vietii e transparenta! murmura ea incetisor. Zicand aceste cuvinte se scutura luandu-si repede mainile de pe el, si se indeparta in graba. O paloare mortala se asternu pe fata lui Gigi, dar nu scoase nici un cuvant... Se ridica incet de pe banca si o lua la pas in directia Bisericii Elefterie. Nu cunostea strazile si probabil se ratacise, gandea el, insa continua sa mearga in nestire.” Linia vietii e transparenta...”, hmm, tiganca proasta! voia sa ma fure cand dormeam si n-a gasit nimic, isi spuse mergand cu capul plecat. Se simtea de parca ar fi intr-un vis lung si incalcit. Se opri pentru o clipa sa inspire adanc si, un afis ii atrase atentia. “ Fenomene clinice paranormale si OZN – sala 3”, ridica ochii si observa ca se afla in dreptul cinematografului Lira. Poate gasesc un doctor, isi zise intrand in cladire. In hol, o multime de afise colorate strident ii fugeau prin fata ochilor. Citea cu greutate randurile scrise bizar cand, auzi o voce de femeie care parea ca i se adreseaza. - Sunteti cu grupul, ati intarziat domnule doctor, sala 3 etajul unu. - Da, sunt cu grupul, raspunse incet parca pentru el. - Daca sunteti cu grupul nu mai platiti, treceti prin bar si in capat o luati dupa indicator, continua femeia de la intrare. In sala era semiintuneric insa gasi un loc liber chiar linga usa. Pe scena patru domni la o masa lunga se uitau cu atentie la cel ce explica in picioare langa ecran. Un videoproiector derula imagini foto neclare si scheme grafice complicate pe care Gigi se chinuia sa le inteleaga. Vecinul de scaun, un tip la cincizeci de ani, cu barba carunta, taiata scurt, se apleca spre el, soptind. - Ai cumva un foc? - Nu am, imi pare rau dar nu fumez, m-am lasat acum trei luni. Gigi observa cicatricea lunga si cu sclipiri rosiatice a vecinului de scaun. Dar ce ati patit la fata? continua el. - E o poveste lunga! Si ma scuzati ca nu m-am prezentat, sunt profesorul Istrate. - Calomfir, Gheorghe, economist! raspunse fara sa-si dea seama. - Imi pare bine! nu te-am mai vazut pe aici, credeam esti doctor. Economist zici, hmm! Gigi se uita atent la interlocutorul sau si dupa un moment de ezitare se hatara sa i se destainuie. - Am fugit de la spital, se intampla ceva, nu stiu ce, dar au murit doctorii aceia.. - De la ce spital zici ca ai fugit? intreba profesorul, lasand impresia ca nu auzise restul destainuirii. - De la Municipal, dar nu intelegi, se intampla ceva, straniu, operatia si restul... E un cosmar, te rog sa ma ajuti! - Si aici se intampla ceva, peste tot se intampla cate ceva... Nu mai fi domnule speriat, ca se rezolva.Totul se rezolva pana la urma, ai sa vezi! - Domnule Istrate, te rog, te rog sa ma ajuti! Nu am omorat pe nimeni, nu sunt un infractor! O sa-ti povestesc tot, insa acum sunt asa de slabit si daca poti macar cateva zile de gazduire... In clipa aceea in sala se aprinse lumina si un tip imbracat in alb, cu alura de atlet, se urca pe scena adresandu-se publicului. - Gata prieteni, seminariul experimental s-a sfarsit! Si cand ajungem acasa, sa nu uitati sa-i multumiti doctorului Hamam pentru favoare! Nu suntem in excursie, asa ca acum toata lumea se incoloneaza frumos si mergem la autobuz! Fara imbulzeala sau alte prostii ca ne suparam! Dupa care acesta se indrepta spre usa unde, aranjati intr-un codon, erau alti sase colegi ai sai, imbracati la fel, de parca aveau uniforme. Gigi isi roti privirea in jur si observa ca in sala erau cam douazeci de persoane imbracate in salopete albastre. Colegul sau de scaun, profesorul, se ridicase asezandu-se in coloana si, ii facu semn cu ochiul complice, sa vina dupa el. - Amice, tu de unde ai mai rasarit! se rastise la el tipul brunet care vorbise pe scena. Gigi tresari. Nu simtise cand a aparut langa el. Se rasuci incet spre el sovaind. - Bai tu nu auzi? repeta individul care se parea ca este seful celorlalti. Dupa care continua aproape tipand. - Care ai dormit ma, ce pazeati voi de a intrat asta in sala?!? Ceilalti supraveghetori se uitau unii la altii dand din umeri. - Pai eu vin de la spital si am vazut afisul... incerca Gigi timid o explicatie - Baaa, Iftode, grijania ta de idiot! Nu ti-am zis cretinule, sa scoti afisul dupa ce intra toti inautru? Las ca vezi tu, vita! - Pai sefu...incerca cel acuzat sa se scuze - Nici un sefu”!! Gura! baga-l si pe asta in autobuz ca nu era pe lista si nu stiu cu a ajuns aici! Executarea! Intelegand ca despre el este vorba, Gigi incerca sa protesteze insa, nu putu sa articuleze nici un sunet. Era pur si simplu blocat. Nu era in stare nici macar sa-si indrepte suvita de par care ii cazuse caraghios pe frunte. - Ne socotim noi la sanatoriu! mormai supreveghetorul sef impingandu-l pe Gigi spre iesire. Profesorul Istrate trecu pe langa Gigi, strangandu-l usor de brat, complice, ca un semn de linistire. Era o cladire impozanta, un fost conac boieresc, asezat in padure. In fata se intindea drumul taiat printre pomi, singura cale de acces spre soseaua de Constanta. Spatiul de plimbare pentru pacienti era destul de larg continuand intr-un semicerc cu raza de aproape o suta de metri, laturile in U ale sanatoriului. La casa cea veche in stil neoclasic erau adaugate pe laturi doua corpuri noi, cazone, care se integrau cu greutate stilului. Perimetrul era ingradit cu doua garduri din plasa metalica, continuate in partea de sus cu sarma ghimpata. “Ce porcarie, din lac in put”, isi repeta inca o data Gheorghe Calomfir dupa ce facuse inconjorul sanatoriului. Din cei aproape o sute de internati, majoritatea pareau intelectuali. Isi lasasera aproape toti sa le creasca barba si Gheorghe Calomfir ii deosebea anevoie unii de altii. Se plimbau in grupuri, priveau peste sarme, catre padure, discutau. - Esti omul cel nou? il intreba in soapta un barbat inalt cu o imensa barba roscata, apropiindu-se de el si luandu-l de brat. - Nu stiu, nu cred, in cazul meu s-a facut o confuzie! Nu am ce cauta aici, asta stiu sigur. Omul cu barba roscata ii dadu drumul la brat stanjenit, frecandu-si mainile. Continua pe acelasi ton conspirativ. - Mi-a zis profesorul Istrate, stia ca veti veni, sa intrerupeti expeimentul si sa ne eliberati pe toti. Chiar asa mi-a zis, inainte sa-l ia in corpul H, acolo... Acum trei zile cand ati sosit din Bucuresti. Dumneata ai dormit tot timpul asta, nu ai cum sa sti. Sper ca a scapat de sfera de metal, el scapa mereu, o sa vedeti ca il aduc inapoi in salon.Asa mi-a zis, cand ... - Dumneavostra sunteti Calomfir?! Bine ca ati sosit ca nu mai rezistam mult! ii intrerupse un tanar cu ochelari, cu fata slaba pe care se zareau cateva fire razlete de par blond. - Da, asa ma cheama, dar nu stiu cum as putea sa va ajut! Nu am cum, sincer, atata stiu, cum ma cheama, Imi amintesc cateva intamplari stranii de la spital, in rest nu mai stiu nimic, cum sa va ajut, nu ma pot ajuta nici pe mine, imi pare rau! Cei doi se uitau descumpaniti la el.Tanarul se invartea pe loc fracandu-si tamplele cu podul palmei, si se oprea la fiecare rotatie in dreptul omului cu barba roscata apucandul de umeri si repetand merau acelasi lucru. - Spune-i dumneata, spune-i! omul inalt cu barba dadea dezaprobator din cap continuand sa priveasca tinta la Calomfir. - Aici erati, v-am cautat peste tot! se auzi vocea profesorului Istrate, care se apropia de ei cu pasi batraniciosi. Avea fata supta si parca imbatranise, tamplele erau de culoarea scrumului de tigare, iar in lumina zilei cicatricea de pe obraz stralucea de un rosu aprins. - Nu ma apuca de brat, te rog! ii spuse acesta lui Gigi. Ma dor toate oasele de parca as fi fost batut cu o sipca de gard. - Dar ce ati patit? intreba Calomfir, retragandu-si jenat bratul. - De la blestemata aia de sfera! Rame de balegar, adica rahat, asta sunt! Pai ei cred ca suntem nebuni si prosti, o specie inferioara, de aia ne tin inchisi aici. Stiu sa creeze un vortex si il folosesc pentru experimentul lor de simbioza. Macar daca si-ar perfectiona si ei echipamentul, niste paraziti imbecili... Profesorul se opri din vorba, se uita in jur atent, dupa care continua inflacarat. - Nu avem prea mult timp la dispozitie, dumneata Domnule Calomfir, trebuie sa ajungi in seara asta la Bucuresti, in Piata Sfantul Gheorghe, la kilometrul zero. Trebuie sa fii acolo, la ora 10 fix, daca nu suntem pierduti. - E o nebunie, domnule Istrate, cum sa ies de aici si cum sa ajund la Bucuresti? Si chiar daca reusesc sa ies cumva de aici, nu ma descurc pe strazile alea, si nici nu am ceas, de unde sa stiu daca... - Ai sa stii, vei vedea! il intrerupse profesorul. La monument in fata bisericii, la 10 fix, nu uita asta! uite, ia ceasul meu, si de evadarea ta ne ocupam noi. Vei pleca cu masina de paine, ajunge aici la 8 si pleaca la 8.30. Are traseul pe la Piata Sfantul Gheorghe, stiu sigur, am aflat asta tragand cu urechea pe la cantina. Gheorghe Calomfir ii privea pe cei trei de langa el, incepand sa se intrebe daca nu cumva sunt nebuni de legat. Insa se abtinu de la orice comentariu, oricum voia sa plece de aici, si daca acesti oameni ciudati il vor ajuta, cu atat mai bine. Ramene de vazut, fuga de la ora 8.30 cu masina de paine... Suna ca o poveste de aventuri din “Biblioteca pentru toti”... Intamplarile astea, spitalul, profesorul Istrate, sanatoriul, i se pareau cumva cunoscute, desi era convins ca citise ceva asemanator in fascicolele alea populare. Totusi, era incercat de un sentiment straniu. Numele doctorului Haman, seful sanatoriului i se parea cunoscut si parca ascundea o amenintare. Aflase ca doctorul urma sa se intoarca maine de la Bucuresti si nu avea nici un chef sa dea ochii cu el. Merita sa incerce, poate in Bucuresti isi va aminti mai multe decat numele de familie si profesia de economist. Amnezia prelungita il teroriza ingrozitor, simtindu-se gol si fragil. La ora 8,31,Gigi Calomfir iesea pe poarta sanatoriului, ascuns in masina de paine. profesorul calculase bine timpul. Apoi mica diversiune functionase, ajuntandu-l sa se strecoare neobservat dupa lazile de paine goale, din spatele masinii. Tanarul cu ochelari care se certa cu omul inalt cu barba roscata, aproape imbrancindu-se, atragand atentia supraveghetorilor si a soferului masinii. Pacat ca nu le-a retinut numele, poate candva le va intoarce ajutorul. Masina incetinii si se orpi la semaforul de la iesirea din pasajul Unirii. In acel moment Gheorghe Calomfir cobora din spate si sari pe trotuar. Isi privi curios ceasul de la mana. Nu intarziase, era 10 fara cateva minute. Ce model curios, nu mai vazuse un ceas atat de plat. Pe cadranul auriu erau numai orele din punctele cardinale si aratatoarele care, desi pareau desenate in tus, se miscau cu precizie. Privind ecranul, aprecie mental distanta pana la fix. Mai avea cam sapte minute pana la ora mentionata de profesor. Era sigur mai trecuse pe aici, de alfel simtise apropierea de locul acesta inainte ca masina de paine sa incetineasca si sa coboare din ea. Gheorghe Calomfir isi ridica privirea de pe ceas si vazu biserica care era la o suta de metri. Asta trebuie sa fie, isi spuse, si se indrepta spre ea. Monumentul ala trebuie sa fie pe aici, asa cum zicea profesorul. O presiune din ce in ce mai puternica ii apasa cutia craniana pe masura ce se apropia. Pasea cu greutate, parca ar fi inaintat prin apa. Privirea ii era neclara si il insotea o usoara senzatie de voma. Iar imi este rau de la operatia aia de la Municipal, se gandi fortand fiecare pas. Trebuie sa ajung acolo, sa vad, ce ghinion sa ma ia ameteala asta tocmai acum. Se opri in dreptul unui monument ciudat din benzi metalice ce alcatuiau o sfera in mijlocul careia era fixata Roza Vanturilor. La baza constructiei metalice era o placa de bronz pe care scria “ Kilometrul zero”. Tocmai se chinuia sa desluseasca literele de pe acea placa cand auzi o voce ragusita. - Cat ai ceasul taica? Sa-ti dea Dumnezeu sanatate. Nu ma miluiesti de o paine, ca n-am mancat de trei zile... Gheorghe Calomfir privi cu mila cersetorul acela zdrentaros cu barba soiasa si incalcita. Se uita la ceas si raspunse. - E zece fix! dar n-am... - ...N-am crezut ca mai ajungeti, domnule Calomfir! Si cat am alergat dupa dumneavostra... Cu rebeliunea asta legionara, au fost date peste cap toate trenurile. Si ati vazut ce e in Gara de Nord acum. Noroc ca v-am zarit la iesire, cand v-ati urcat in taxi, si m-am luat dupa el. Trei ore am stat cu cartonul asta in mana. In fata lui Gheorghe Calomfir statea un tip scund cu fata rosie, aproape span, dar care avea o lucire taioasa in ochii mari ce bateau spre violet. Era imbracat cu un pardesiu bej in carouri si tinea in mana un carton pe care era scris numele lui Gigi. - Nu cred ca am intarziat prea mult, am mers fara oprire de la Sibiu, raspuse Gheorghe Calomfir lasand valiza pe asfalt. Abea am prins o masina care m-a dus numai pana aici, la biserica Sfantul Gheorghe. Tocmai fusese numit, cu o luna in urma, consilier la Ministerul Economiei si inca nu ajunsese la post din cauza razmeritei legionarie. Desi erau timpuri grele de razboi, tranzactiile economice mergeau inca destul de bine pentru Romania si, la minister aveau nevoie de oameni. In gara era mare agitatie si imbulzeala. Se enervase ca nu-l asteptase nimeni, asa cum i s-a promis, si a plecat repede. La iesire, cordoane lungi de soldati controlau lumea de acte si arme. Chiar daca nu era prea frig pentru ianuarie, isi ridica gulerul paltonului. Se uita la biserica peste umarul celui din fata sa , si isi aprinse o tigare. - Peste tot numai controale, am citit eu in jurnale ca mai e stare de vigilenta in capitala. - Nici o problema domnule, avem legitimatii de la minister. Si scuzati ca nu m-am prezentat!Gaman ma numesc, si sunt soferul dumneavoastra. Imi pare rau, sa ma scuzati ca nu va prinsei de pe peron, in gara. Domnul secretar general Haman mi-a zis sa va duc direct la minister si de acolo va zice dumnealui celelalte aranjamente. - Atunci sa mergem nea Gamane! Sa nu ne astepte domnul secretar general, spuse Gheorghe Calomfir privindu-si ceasul de buzunar. “Ce mai e si dracia asta de ceas, m-au pungasit cat am atipit in tren” isi spuse, regretand ceasul de argint , mostenit de la bunicul sau. Dar parca mai vazuse undeva acest model. Si numele Haman, Gaman ... vortex, le stie de undeva. Ce o fi insemnand vortex,? Hm, trebuie sa afle toate astea. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate