Aseara ardeau in valvatai peretii mintii mele. Din cauza unei stari febrile se aprinsese imaginatia. Apoi, candva, pentru ca pierdusem timpul pe undeva pe unde erau si pompierii, am auzit un zgomot infiorator. Cazuse in sfarsit o perspectiva. Sprijinita ca o grinda la unul din capete pe simtul realitatii, care era cam subred inainte de incendiu, a cazut cu un scrasnet de masele, zgariind peretii. S-a prabusit pe o rana si am inceput sa vad cam in doua dimensiuni si jumatate. Viata devenise superficiala. Adancimile creatiei se cam micsorasera si imi ramanea numai asa o parere ca as fi fost parte din univers. Tavanul apasa puternic pe grinda perspectivei si pana la urma a strivit-o. Acum ard in doua dimensiuni. M-am intins infinit intr-o foaie de viata. Si ard in continuare, mi se mistuiesc lacrimile care nu au unde sa se duca, si imi raman pe ochi facand mici lacuri fara adancime. A mai ars un colt si parca universul meu a inceput sa se plieze asupra mea incercad sa ma reduca in nimic. Incerc sa pastrez macar vederea isometrica, o amintire a perspectivelor inalte de alta data.
..............................
Spre dimineata incercam sa ma intind spre singura dimensiune ramasa, un punct material pe o linie infinita. Stiam ca pana la urma ma voi regasi dupa un infinit mic de ordin superior acolo unde pornisem.

Focul parca se mai linistise, si m-ai trezit cu un ceai fierbinte si o aspirina. Peretii camerei mele erau acoperiti de linii, de formule si de teoreme. Am cautat printre ele un raspuns, si am gasit intr-un colt, intre grinda si tavan urmatoarele cuvinte:
" Punctul material, fara dimensiuni, isi pierde valoarea in perspectiva, fiind inghitit de alte forme mai complexe. Si totusi toate aceste forme sunt construite tot din puncte. Simplitatea este singura resursa infinita"