Mie nu-mi plac doctorii. Când am roșu în gât și mama mă duce la tanti aia doctor de familie să se uite la mine în gură, îmi vine să plâng. Nu de durere, mai mult de ciudă, că mă pune să mă dezbrac și mă ascultă pe piele cu un aparat rece. Dar de nenea Doru îmi place. Și el e doctor, dar când mai vine pe la noi la „una mică în picioare”, adică să bea o țuică cu tata, povestește foarte frumos și face tot felul de glume. Ieri ne-a povestit de când era el medic la țară, că a venit un țigan că-i naște nevasta și când a ajuns la țigan acasă, ăla bătrân, ta-su adică, o alerga pe țigancă cu un retevei, în jurul casei. Nenea Doru îi zicea „țigane, n-ai boală sănătoasă, cum să fugărești femeia cu bățul, când ea stă să nască?”. „Las-o dom doctor că să se oboseaște, să fete mai repede”.
- Și cum s-a terminat, l-a întrebat mama, curioasă să afle ce a făcut țiganul.
- Þiganul a avut dreptate, zise nenea Doru. După câteva ture în jurul casei, s-a urcat în pat și în două minute a și născut. M-a pus chiar naș onorific.
Eu am tot rugat-o pe mama să-mi ia un cățel, mie îmi plac cățeii, tata a zis că ar fi bine, să am și eu o preocupare, dar mama a zis că să nu vadă coadă de animal în casă, că ea n-are nevoie să mai măture și părul lor, și nici nu e bine că poate începe să țină la el și pățește ca colegul ăla a lui tata, nenea Grigore care avea un câine lup, și vecinul lor un iepuraș. Nenea Grigore își luase un câine lup, chiar și lu tanti Matilda, nevasta lui îi plăcea de el. Lângă ei, gard în gard stătea o familie de profesori care avea și ei un iepuraș alb, țineau așa de mult la el, îi făcuseră și o cușcă de lemn. Într-o zi, vecinul, profesorul, i-a zis peste gard lu nenea Grigore „vecine te rog să ai grijă cu câinele ăla, să nu sară gardul la iepuraș că știi ce mult țin la el, mai ales nevastă-mea”, dar nenea Grigore l-a liniștit, că nu e pericol, câinele e mic, nici un an, nu știe să muște, e blând, doar se joacă, e ascultător, una-alta... Dar într-o seară, ploua, lumea se culcase, câinele a venit la ușă cu iepurele mort în gură, murdar de pământ, și cam terfelit. Nenea Grigore, și tanti Matilda au zis că au îmbulinat-o și au spălat iepurașul, nenea Grigore a sărit gardul și l-a pus înapoi în cușcă, pe urmă și-au făcut bagajele și au plecat câteva zile la țară, tot erau în concediu. Când s-au întors, un timp nu au văzut nimic, câteva zile nici o mișcare la vecini, spionau pe după perdele, dar nimic. Într-o dimineață, cam după o lună, când nenea Grigore se ducea la serviciu s-a întâlnit cu vecinul lui, profesorul care era slab, neras, și cam amărât. Nenea Grigore era curios, dar făcea pe indiferentul, totuși, l-a întrebat:
-Ce faci vecine? Nu te-am văzut de o vreme. Pari cam abătut...
-A, păi da. Știi, ne-a murit iepurașul...
-Hmm, trist, dar așa e viața...oricum era doar un animal, luați altul...
-Domnu’ Grigore, nu asta e problema, noi ne-am obișnuit cu ideea, dar nevastă-mea, săraca e și acum internată la psihiatrie.
-Hai vecine, ce naiba, pentru un iepuraș? Ia-i altul...poate-și revine. Animalele au puteri de vindecare, am văzut la Discovery.
-Ei, e mai complicat, știi, și ea a suferit, se obișnuise cu ideea că i-a murit iepurașul, chiar l-am îngropat împreună în curte. Dar când l-a văzut a doua zi mort în cușcă, și cu blănița curată, a făcut o criză...Adică, cum, săracul, noi îl credeam mort, l-am îngropat și el a înviat, s-a curățat pe blăniță și a venit singur în cușcă să moară acolo. Îți poți închipui? Să-l îngropăm de viu? Asta a dat-o gata...
„Și ce a făcut Grigore, până la urmă, i-a spus sau nu?” a întrebat tata. „Ba nu i-a spus, că și el a rămas așa, într-o dilemă, dacă să-i spună sau nu, nu știa cum e mai bine”, a răspuns mama. Așa că fără animale în casă, poate niște pești, dar atât.
Mi-aduc și eu aminte de iepurașul ăla, îi mai aruncam mâncare peste gard cu prietenul meu Vasilică dintr-a III-a, spanac, cotoare, morcovi, o dată i-am dat și niște varză acră și ardei iute, Vasilică zicea că făcea tare mișto după aia, eu nu vedeam prea bine printre uluci, dar de atunci nu l-am mai văzut, acum mă gândesc că poate de aici i s-a tras de a dat colțu’, dar nu am spus nimic acasă, de fapt am și uitat întâmplarea.
Mie totuși îmi plac animalele și mai mă rog de mama, poate îmi ia cățelul, dar și peștii sunt frumoși, am auzit că unii sunt chiar răi, de ăia vreau.

Dănuț