V. In care, intr-o atmosfera orientalista, Silvius ii pedepseste definitiv pe raufacatori



Deschise ochii si auzi un placut sunet care venea din partea dreapta. Pe ritmuri orientale, o muzica imbietoare umplea camera cu zumzetul ei odihnitor. Era intins pe un pat moale si inalt, si in fata lui parca zari mai multe fete frumoase intinse, care pe covoare persane, care pe perne, cu picioarele incrucisate. Vorbeau incet, chicotind, si un harap plasat strategic le facea aer cu niste pene verzui. Un tulburator iz cafea&trandafiri plutea prin lumina aurie, difuza, si ii escita si mai mult simturile. Silvius se trase mai aproape de fereastra, urmarind cu privirea razele de luna cum coboara prin aerul noptii. Daaaa....se simtea din ce in ce mai apt, mai capabil, isi dadea seama ca ochii mintii i se deschid din nou. Vai, insa abia acum cuprinse cu simturile adevarata situatie. I se paru ca se afla intr-o apartamanet al unui bloc din Constanta, de prin anii 90. La intrarea in camera atarna in chip de perdea niste siraguri de margele colorate. Pe perete arabu care rapea din serai, pe multi pereti. Pe un alt perete un poster cu Sandra. Si din casetofonul Panasoanic canta Albatros. Fetele priveau complice, resemnate, fumand si vorbind de-ale lor, cu “fa” si cu “dreacu”. Una din ele ii zise ca ea incerca sa-l sustraga din living cand a vazut ca l-au luat ametelile dar cei au ginit-o. Harapul respectiv era un tigan care pazea. Pazea ? Ei si acum realiza ca fetele erau incuiate imrpeuna cu el intr-o camera care dunea a votca si a fum de tigara. Think, think, think. DEODATA INSA, dadura buzna in camera cei doi: Mafiot si Complice, batuti rau, dar impacati. “Marite sultan” i se adresara ei lui Silvius. Ramase perplecs “Marite sultan ?!” Si spuse cu obida “Duceti-va dracu” O raza de lumina se ingrosa si fu absorbita intre firele de par ale Intergalacticului; si, ce sa vezi : cei doi fura inghititi de o para de foc. Nu, pe bune, chiar era o para mai maricica, din foc, si para ii inghiti pe ei amandoi. Ei na, ca chiar se dusera la dracu si scapa lumea de ei. Acum fetele alea se ridicara de jos. Nu erau doispe, erau mai multe, foarte multe. Isi dadu seama ca ele intruchipau cupe ale Romaniei si alte trofee. Din ele, cea mai faina era una care avea tatuat pe un san “19” si pe celalalt “86”. Dar lui ii placu in mod deosebit de alta, o fetiscana de nici 18 ani, foaarte dragutza dar foarte neconsolata si melancolica; era scris pe fruntea ei, stigmatizata cu un nume : AC Milan 1989. De sus auzi o voce suava, era aceeasi care ii vorbise cu ceva vreme inainte : “Silvius, primeste felicitarile noastre calduroase. Bravo, ai reusit !”

…Sa lasam perderaua peste cele ce urmara in acea camera… trecura un ceas, doua, trei si…gata, trebuia sa se intoarca acasa sa prinda cateva ore bune de somn. Maine avea matematica-matematica-istorie-engleza-geografie-fizica. Ashaa, daa. Isi stranse paltonul pe corp, spada o indesa pe sold, prinns de cordonul paltonului. Prima misiune, primul succes. Ah, ce bine era. Si-ar fi dorit sa ajuinga mai repede in pat, acasa. Gandit si facut. Nu dormi prea mult, caci ceasul era nemilos, nu cunostea decat potriveala alarmei, nimic altceva.

Asa cum toate mamele au cate o obsesie, si mama lui stia una si buna : cum il prindea mai liber il incita sa manance ceva, ca are ea "ceva bun". Asa se intampla si dimineata asta, baiatul nostru, eroul nostru, redus la comportamentul lui oarecum neinteligibil, nu putu sa protesteze, pana sa se hotarasca el, mancase o jumate dintr-un peshte.

Reusi sa o intinda la shcoala in cele din urma, pe motiv ca are intalnire mai devreme.




VI. In care il cunoastem pe inegalabilul Nignic, prietenul lui Silvius



Iese pe usa.

Il vad.

Tu il vezi.

Toata lumea il vede.

Dar el, el nu vede pe nimeni, Nu, nu poate sa ne vada din cauza ca si-a dat cu atat de mult aftershave incat nu poate tine ochii deschisi ca il ustura rau. Merge tzeapan ca-i pacat de costum sa se sifoneze. Da, el are costum, si ii vine grozav de bine, mai ales daca isi tine mainile in buzunare. Calca pe ceva moale si auzi un tipat “Aaaaaaaaaauu”. Bine ca nu a fost caine, sa scheune. Se intoarse si vazu : calcase pe spate un pusti care se chinuia sa scoate o minge de subt o masina. Pantoful respectiv lucea mai bine, ca s-a sters de tricoul lui. Regulamentar, cum era invatat, cumpara 2(doua bilete) unu pentru dus, unu pentru intors; nu ca le-ar fi taxat. Ii era jena sa taxeze biletele; numai fraierii taxeaza bilete, si in plus nu ar fi putut sa composteze un bilet de fatza cu atata lume. Sa compostezi un bilet este un gest intim, pe care nu il faci chiar asa. Acum ca autobuzul se puse in miscare incepu sa traga cu ochiul la el. Doamne, ce gatit mai era. ! Ca de obicei, idei pe care el le considera elevate incepura sa –l bata la cap, iar el le deschise si le lasa sa faca show. “Am toate motivele sa fiu asa cum sunt…vertical…inteligent…si apoi : Trei doamne si toti trei…sau trei doamne si noi trei…haha…sau trei doamne si cei trei…cei trei grei , dupa care : ain – zvain – politzai- cum te pun asa sa stai…si din nou : oare mai sunt multi ca mine ?

Ntz, aici trebuia sa coboare. Furat de valtoarea benigna a gandurilor proprii ramasese in spatele masinii. Dar mai era timp si se va strecura cu siretenie si forta printre muritorii de foame din fata lui. Facu un pas pana la usa, si incepu sa isi faca loc cu cotul prin lumea care dadea sa urce. Il vedeai cum facea carari, carari, cu fata schimbata de dorinta apriga de a iesi. Ochii aruncau flacari spre oricine nu se dadea la o parte. In sfarsit reusi, reusi sa coboare din autobuz, dar lovi cu cotul o batranica. Femeia puse mana la gura, si inchise ochii de durere. Scuipa in palma ceva alb si lucios si agitand pumnul in aer striga spre el: ‘Mai baiatule mai ! Era ultimul mai !!!!! Si doar pe asta il mai aveam si eu ! Militiaaaa c-che-mati militia ! Bandituuuuuuu ! Bandituuuuuu !” Tanarul mergea putin aplecat si cu privirea haituita cauta sa se faca pierdut pe strada. Din ce in ce mai repede, aproape ca incepuse sa fuga. Criminalul ! In sfarsit cand simti ca isi pierdu urma, isi dadu cu mana peste firele de par de pe frunte. Era cazul sa isi puna ochelarii fumurii. Si, ii si puse. Mergea sigur, ocolind cu dibacie baltilepe care le intalnea. Doi domni mustaciosi si furiosi ii iesire in cale. Se certau pe o vafa : unu ca “mai da-mi si mie, o limba” altul ca “ai lins destul” . “Da ?“ “Da ! “. Ii auzi in urma lui ca se luara la tranta suduind ca niste profesori. Isi baga si mai adanc mainile in buzunar simtindu-si picioarele. Ok, este in regula. Cauta mijlocul scarilor ce duceau la metrou, si chiar pe mijlocul lor incepu sa coboare ca un pasha. Grabit era, grabit. Din spirit de aventura tinu cu tot dinandinsul sa coboare scarile rulante care urcau. Nu de alta, dar face bine la picioare, intareste muschiu.

Tocmai sosise si metroul. Pe peron, lume multa, barbati mari si tari. Foarte galant, lasa doamnele sa intre inainte lui, schimband niste priviri incinse cu trei fete care semanau mult intre ei. Semanau multa patima, semanau mult chef. ‘Atentie se inchid usile’ Puse piciorul sa intre, si, chiar intra. Unu care cersea se apropia dinspre capatul celalalt. Se facu inspre stanga sa-l lase sa treaca; asta era si gandul aluia, sa treaca prin stanga. Se facu dar spre dreapta, si el la fel. Ce mai situatie ! Oamenii de pe scaune crezura pentru moment ca cei doi erau intelesi penntru un dans, sau cumva sa faca show si ia bani de la lume pa chestia asta. Dar… fu salvat, il vazu pe Silvius, colegul lui de banca stand pierdut pe un scaun. Silvius se simtea cam rau, era zgaltait de greturi profunde, fusese obligat de mica-sa sa manance peste cu usturoi si acum nu prea era in apele lui. Zise “Salut, nignicule” personajului din costum, si continua sa priveasca pantofii luciosi ai unui om cu manusi galbene, de piele. “Nignicu” venea de la Nic Nicu, pentru ca asa il chema pe baiat : Nic Nicolae, si de aici toti ii ziceau Nicnic, numai Silvius ii zicea “Nignic”. Cei doi, desi pareau a fi doua firi opuse, se intelegeau de minune, fusesera colegi si in generala. Unul se imbraca nici el nu stia cu ce sau cum, altul transforma imbracatul intr-un veritabil ritual, dar cand era sa le displaca ceva, doar ca se priveau unul pe altul, si gata. Nu se mai vazura din weekend si Nignic ii dadu o palma prieteneasca pe ceafa : Ce mai faci collega ? Lovitura veni insa subit, si Silvius nu se mai putu abtine : se apleca intr-o parte si vomita, mult si cu patos. Apoi ii explica cum stia el, vorbind rar si apasat ca de cateva zile incoace devenise alt om.

Pe drumul de la metrou spre liceu, doi baieti cam ciudati, unul dichisit nevoie mare, celalalt parca era prins de pe ape mergeau si discutau cu un aer foarte secretos, uitandu-se tot timpul in jur. Era vorba despre “o bucata”. Bucata aceasta se chema Ana Maria Panait.