Deasupra soarele măcina lumina.Căldura era un trup de femeie încinsă după o partidă de sex și tolănită indecent pe străzi, în parcuri și în case.Oamenii se mișcau încet, letargici, ca și cum canicula a topit în ei orice urmă de însuflețire.
Eram răvășit mereu de același coșmar, de parcă acesta era un corb ce ciugulea noaptea semințele psihicului, iar ziua moțăia pe coridoarele subterane ale subconștientului.Când mă trezeam, păstram o senzație de realitate a visului acută și aveam impresia că toate simțurile participaseră la derularea cerebrală a imaginilor sinistre.
Visam că idealul meu bolnav s-a încarnat într-un copil care se juca în nisip.Deodată, un vultur a coborât vertiginos din înalt și-a înfipt ghearele în spatele copilului, l-a înșfăcat și a zburat cu el spre o destinație necunoscută.
Coșmarul se termina aici, iar dimineața mă simțeam ca și cum am fost eliberat din infern.
Succesiunea de coșmaruri mi-au creat o sensibilitate ce atingea cote paroxistice și am constatat cu stupoare într-o zi că pot să văd înlăuntrul meu.
Astfel am văzut lăuntric cum plânge un sentiment rebel, izolat de celelalte sentimente, rude ale sale.L-am întrebat care este motivul tristeții sale și mi-a răspuns că l-a părăsit idealul personal de care era îndrăgostit.
Îngrijorat, l-am dus la doctor, iar acesta i-a făcut o radiografie care arăta că suferă din iubire.Medicul i-a făcut o incizie și i-a introdus un sentiment- femeie seducătoare, pe care sentimentul meu a posedat-o cu frenezie și fanatism.Din îngemănarea lor s-a născut o fată pe care au numit-o Gelozia.
Mi-am extins capacitatea de a vizualiza lăuntricul și am ajuns să percep sunetele emise de diferitele entități personale.
Panicat de monologul incoerent al ochiului drept, l-am dus la oculist.Acesta i-a făcut o radiografie ce arăta că nu mai vede femeile.Iubirea roșie o vede răsturnată într-o ură albastră, iar cuvintele le percepe ca strigăte stridente.I-am pus ochelari cu dioptrii – 20 și s-a calmat : nu mai vedea nimic.
Într-o zi, plictisit de realitatea exterioară, anostă și insipidă, am aruncat o privire spre spațiul interior, pentru a sonda starea de sănătate a entităților proprii.Toate mi s-au părut normale cu excepția invidiei, care rânjea încontinuu.I-am schimbat locul dinlăuntru și am așezat-o lângă entitatea tristețe, însă a început să-mi calomnieze prietenul, să-mi bârfească calitățile, să-mi defăimeze iubita și să-mi desființeze poezia.A reușit să facă din entitatea tristețe o dementă ce râdea mereu.
Furios, am smuls entitatea invidie din mine și am aruncat-o unui cerșetor.
Măcar acesta are motive de invidie.