poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-18 | |
A fost odată ca niciodată o albină pe care o chema Cale. Ea trăia într-o pădure puțin mai sus pe munte, în apropierea orașului Predeal. Căsuța ei se afla într-un luminiș plin de flori de toate culorile. Cale locuia singură cu fetița ei, albinuța Criss.
Cale era prietenă cu toate florile din luminiș și-n fiecare zi dădea o tură pe la fiecare pentru a culege polen. Deși erau destul de multe flori în luminiș, polenul pe care-l aduna de la ele nu era destul pentru a-i ajunge. Așa că era nevoită, o dată la trei zile, să se ducă la o floare mai îndepărtată de unde lua mai mult. Această floare se afla aproape de singurul drumul asflatat care trecea prin pădure. Ei îi era frică să se ducă acolo, deoarece avea amintiri foarte urâte de acele locuri. Acum un an, pe când se plimba pe marginea drumului, soțul Caliei a intrat n cupa unei flori pentru a se odihni. A adormit acolo și la un moment dat floarea a fost luată-n mână de un pui de om care făcea vânătoare de albine. Copilul, fără să vrea, a strâns floare în pumn și trântorul a murit. De aceea Cale avea o reținere să se ducă la cules polen din apropierea drumului. Ar fi ales oricând să se ducă în alte locuri să adune, dar din păcate fiecare albină avea locurile ei de unde lua și nu aveau voie să-și calce teritorile celorlalte. Astăzi era ziua în care trebuia să se ducă la drum. Cale pornește de dimineață de acasă pentru a avea timp să se întoarcă până seara. Era o dimineață senină de primăvară. Soarele se plimba printre crengile copacilor, ajungând să încălzească firele de iarbă printre care zbura. Cale se bucura de primele zile de căldură pe anul acela și se gândea că vremea asta va ajuta florile să facă mai mult polen și nu trebuie să mai facă drumul până la florea de departe. Drumul fiind lung și obositor nu putea să-l parcurgă într-un singur zbor, așa că ea coboară pe mușchiul proaspăt și moale de la baza unui copac. În timp ce se odihnea, Cale auzi niște zgomote metalice foarte puternice venind dinspre locul spre care se ducea. Se ridică repede și-și reia zborul. Tot drumul a fost acompaniat de aceste sunete ce se amplificau odată cu apropierea de drum. Când mai erau doar vreo șase metri până la destinație, Cale zărește printre frunze umbra unui monstru, i se păru ei, galben. Își dădu repede seama că zgomotele pe care le auzise până atunci erau produse de acea umbră galbenă. Ea nu se oprește. Peste câteva clipe monstrul galben lovește copacul din fața ei și-l culcă la pământ. În fața ei se deschide un teren golit de vegetație, iar sub talpa monstrului galben vede floarea de la care trebuia să culeagă. Aude din toate părțile voci de oameni. Asta-i aduce în fața ochiilor imaginile morții soțului său. Încremenită de frică, Cale retrăia sfîrșitul iubirii sale, asistând în același timp la moartea prietenei sale, floarea. Un sunet ascuțit o trezește din transă. S-a trezit la timp pentru a fugi din locul unde rămăsese blocată, lac ce se afla acum sub piciorul monstrului galben. Își dădu seama că oamenii vor înainta cu monstrul lor în pădure și vor ajunge și la casa ei. Fuge cât de repede poate spre luminiș. O ia pe Criss de acasă și zboară împreună pe munte în sus. Trebuia neapărat să-și găsească un alt adăpost, deoarece, în urma lor, monstrul galben tăiase toți copacii din jurul luminișului lor și-i distrusese casa. Din păcate nu puteau să se stabilească unde vroiau pentru că fiecare albină avea teritoriu său de unde se hrănea. Singura lor soluție era să traverseze muntele și să se stabilească pe partea cealaltă a muntelui unde mai erau locuri neocupate. Pentru a reuși să traverseze muntele trebuiau să treacă de porțiuni unde nu se topise zăpada, iar temperaturile erau destul de joasă. Ajunse într-o astfel de porțiune, Cale nu mai ținea pasul cu fica, ci chiar o încetinea și pe aceasta. Realizând că împreună nu puteau reuși mama a oprit-o pe Criss și i-a spus să meargă ai departe singură. Criss nu a vrut nici să audă de așa ceva, durerea pierderii tatălui a fost foarte grea, a mamei ar fi deja prea mult pentru ea. Cale o minte că ea se duce înapoi în pădure și că va trece muntele la vară. O roagă pe Criss ca până la vară să-și facă adăpost pe partea cealaltă a muntelui. Criss vrea s-o creadă și ia rezerva de polen. Cele două se despart. Cale se preface că merge în pădure, dar nu mai putea nici măcar să zboare un metru. Criss se pierde-n zare. Când n-o mai vede, Cale se culcă în zăpadă, lipsită de orice forță. Se stinge în câteva minute. Criss ajunge pe partea cealaltă a muntelui și se stabilește într-un luminiș plin de flori din care nu trebuia să mai iasă pentru a aduce polen. Ea așteaptă vara deși o parte din ea știa că mama ei nu va mai veni. A întâlnit un trântor frumos de care s-a îndrăgostit și a trăit al=turi de el până la adânci bătrâneți. P.S.: Există un drum asfaltat prin pădure. Acest drum duce la o cabană mai sus de orașul amintit în cele scrise. Înainte se mergea mult la picor pe el. Acum din păcate drumul prin pădure nu mai există din cauza oamenilor cu monștrii galbeni. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate