poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-13 | |
Fumul albăstriu, scos de lumânările ce ardeau inegal in sfesnicul de pe masă, părea să-l captiveze pe vrăjitor. Acesta isi tinea bărbia sprijinită pe bratele incrucisate si urmărea curios firele inecăcioase, ce se inăltau molcom către tavanul boltit, cu picturi copiate din Rafael.
Brusc, omul isi ridică capul, atintindu-si privirea către fereastra deschisă, din stânga sa; aceasta se trânti de la sine, inchizându-se. Vrăjitorul isi desfăcu bratele, dând la iveală o pasientă, insirată pe masa de scris. Aranjă cărtile care fuseseră miscate putin de la locul lor, apoi le strânse cu un gest furios si le amestecă din nou. Prima etalare îi atrase atentia, iar a doua îl făcu să zâmbească amar. Dar cărtile se oranduiră la fel si a treia oară. - Ca să vezi!… murmură el, meditativ, strângând lamele. Suferinta era otrava la care imunizarea vrăjitorului devenea inutilă, ea respingând orice panaceu elaborat vreodată. - Zece de spade, aceasi carte blestemată!… De ce?… se întrebă el cu glas stins. Nu pot să înteleg. Oare n-am suferit de ajuns?… Această seară minunată n-a fost oare decât o anticameră a iadului, un strop de soare înaintea vesnicei bezne?… De ce? Ce vrei de la mine? Spune ce vrei! strigă el către obiectele din jurul său. “ Nimic, nu vreau nimic. “ , îi răspunse o voce interioară. - Nimic? zâmbi el cu dispret. Chiar nimic?… Vrei să spui că prăbusirea acestui castel, ce m-a adăpostit ani de-a rândul, înăbusindu-mi suspinele între murii lui nu este nimic?… Rufio, zise el aprinzându-se, Rufio, care m-a sprijinit atâtea decenii, moartea lui, nu înseamnă nimic?!… Si până la urmă, acest oras, strigă el, acest Aeternum care m-a primit cu bratele deschise ca pe oricare dintre ei, pe mine, un suflet fără de sperantă, pierdut în noianul desertăciunilor este oare un lucru lipsit de noimă?… “ Oamenii te-au înfierat de multe ori, considerând că toate relele ce li se întâmplau, nu puteau fi decât din vina ta. Te-au desconsiderat, determinându-te să te refugiezi pe viată în fortăreată din vârful dealului. Iar tu îi iubesti! Esti patetic. “ - N-a fost mereu asa, n-am iubit omul, realiză cu uimire. “ Până ce-ai cunoscut-o pe ea… “ - Ea… Ea era regină, regina care nu s-a temut de mine si de măretia mea… “ O regină pe care o numeai [ mamă ], pe când sentimentele tale pentru ea erau de altă natură… “ - Nu vorbi, o iubeam, sopti el, acoperindu-si buzele, de parcă altfel propriile cuvintele, odată iesite pe poarta gurii, ar fi zburdat vesele prin birou, râzându-si de stăpânul lor. O iubeam, dar nu stiam c-o si doresc… “ Până ce n-ai tinut-o în bratele tale. Moartă. “ - Am ajuns prea târziu, murmură el, îndreptându-se spre fereastră. Imaginea clepsidrei îi aducea alinare, la fel ca pe timpuri. - Se va opri curând… Nu trebuie să se întâmple asta, mă auzi?! strigă el întorcându-se spre fotoliul gol, unde sezuse mai devreme. Nu accept să se întâmple acum, pricepi?… Nu accept! “ Nu stii ce spui. E timpul să se sfârsească si o stii si tu. Dacă continuă, va continua si suferinta, iar tu nu vrei să mai suferi. “ - Mi-e teamă, se tângui el, privind către cămin. Vezi tu, o parte din mine e sătulă de toate si ar prefera neantul, pe când cealaltă, doreste viata si lumina zilei de mâine. Pe care s-o ascult?… “ Acesta e sfârsitul. Trebuie să fie, altfel mâine vei fi dezamăgit. Bucuros că trăiesti, dar nefericit că lumea nu s-a încheiat si odată cu ea, toate necazurile care te amăresc zi de zi. “ - Dar si bucuriile! Erin si-a revenit! Nu-mi poti lua bucuria de a fi alături de el, de a-i vedea din nou umbletul falnic; să-l văd iar hrănindu-se singur si exprimându-se normal… Sunt lucruri pe care le astept de ani! “ Si au venit mult prea târziu… “ - Nu, nu spune asta! N-am să accept! Trimite un fulger si trăsneste-mă pe loc de asta ti-e voia, dar nu mă voi supune tie! “ N-am altă voie decât pe-a ta. “ - Toată viata te-ai folosit de mine, ai posedat acest trup bătrân pentru lucrările tale! Acum s-a terminat! Iesi la lumină, te provoc! Cu pumnii înclestati, vrăjitorul astepta aparitia zeului. Privirile sale rătăciră o vreme prin ungherele biroului, dar nu zăriră nicio făptură întrupându-se din neant. - Te desfid! Iesi la lumină! strigă omul pentru a doua oară. Nimic. Nici măcar râsul sfidător al zeitătii ce nu se coboară la muritorul necopt. “ Nu pot. “ Evlampionis desfăcu pumnii si ca împins de un resort, se întoarse spre oglinda de deasupra căminului. La inceput, nu văzu decât imaginea lui reflectată: ochii de culoarea smaraldului si părul castaniu cu reflexii rosiatice. Nici urmă de argintiu în pletele sale lungi până la talie, bătrănetea de care se plângea vrăjitorul se afla în inimă, nu în trup. Brusc, imaginea se modifică usor. Era tot el, dar undeva la anii adolescentei, iar pe cap purta o cunună de lauri. - E constiinta ta… - Poftim?!… Auzise bine, era o voce umană care rostise acele cuvinte. - Decaforus. Se răsuci spre fotoliu si tresări. - Erin! M-ai speriat!… Vampirul stătea în pragul usii si-l privea cu neîncredere. - Scuză-mă. Nu stiam cum a rămas cu cărtile; dacă vrei pot să merg eu după ele. - Nu! Cum să mergi?… Stai linistit. Văd eu!… Oricum, trebuie să vină Rufio, i-am trimis un mesaj. Tu mergi si te odihneste! - Nu, am alte planuri, zâmbi el cu siretenie. Ne vedem curând! Si, fără a astepta încuviintarea socrului, Erin iesi grăbit în hol. Aici însă, se opri stânjenit, convins că omul se va repezi după el, ca să-i ceară să stea acasă. Grija omului devenea sufocantă si mosierul n-avea strop de indulgentă. Paradoxal, vrăjitorul se instală la fereastră si rămase acolo, visător. Erin reflectă câteva secunde si realizând ce se întâmpla, zâmbi cu trufie. - Normal, doar pământul se învârteste! exclamă el cu frenezie. De ce-ar sta locului pentru un nefericit ca mine?!… Reactia vrăjitorului era îndoielnică, iar partea absconsă terifia si un zdrahon. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate