poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-11 | |
Trăia în lumea lui plină de vise, de lumi imaginare modelate de cărțile pe care le citea. O descriere fizică ar fi inutil să fac, este de ajuns că am avut ocazia să îl cunosc cândva și să îi știu povestea.
Era o zi mediocră ca toate celelalte. Se ducea la bibliotecă pe același drum spre stația de autobuz. Se opri un moment… respiră adânc și privi în jurul său. Aceeași cărare… același castan… aceleași case de ieri… de alaltăieri… de acum o săptămână… de acum o lună… de acum un an…. din totdeauna. Aceleași linii ordinare îi tăiau orizontul și acum. Continuă drumul cu pași ce striveau durerea realității ce o zărise. Se gândea “Unde vreau să fiu?” Căutând răspunsul în privirile oamenilor, ei treceau pe lângă el fără să îl observe. Nu avea idee ce se petrecea cu el. Se simțea amorțit și rupt de ființa sa. Inima începu să îi pâlpâie precum o lumânare pe moarte, și înăuntrul lui suna un gol imens căruia nu îi înțelegea sensul. La zece pași de stație ceva îi întrerupe gândurile, șiretul. Zâmbi trist și se aplecă să îl lege la loc. În momentul ăla vine autobuzul, el se grăbește să îl prindă... prea târziu. “Îl aștept pe următorul” Pe lângă el trecu o cineva. Nici nu s-a uitat la cine era… o femeie. Nu a luat nimic în seamă… nici parfumul ce îi inundă creierul, nici gingășia cu care fata atingea pământul sau brațele ce i se ondulau după forma corpului. Simți niște priviri insistente asupra lui. Își ridică ochii din pământ…avea părul negru, atârnându-i în bucle mari pe umerii firavi. Chipul ei alb se zărea sfios, iar buzele-i trădau un zâmbet tainic . “Nu mi se întâmplă mie asta…este împotriva legii firești a naturii…” Vine autobuzul. “Nu urcă” gândi el plin de speranță.”Am avut dreptate” Subit ea îl prinde de mână, îl sărută lin, iar ușile autobuzului se uniră, despărțindu-i. Atunci, el a trăit… o clipă in care totul s-a transformat. Plopii au scăzut și din ramurile lor au răsărit flori de liliac, puținii nori s-au dat la o parte, iar cântecele amintirilor se pierdură în tăcere. “Vreau să fiu cu tine”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate