poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-19 | |
Spre vest privesc golul din fereastra compartimentului și ascult noaptea. Să tot fie câteva ceasuri de când am lăsat să treacă legănatul barjelor și liniștea Porților de fier. Alături o tipă și un tip discută aprins si cred că toți cei de față vor să le spună câte ceva despre liniște, dar renunță după fiecare virgulă. Recunosc că uneori mă prinde și parcă trece timpul altfel. De data asta sunt de acord cu majoritatea. Așa că mă apuc să scriu în grabă pe paginile unui National Geographic. Încep pe la pagina 49 unde petrolul întinează tot sudul Nigeriei și otrăvește solul, apa. Alături o fotografie reprezintă doi docheri împingând un butoi de benzină. Ca să fac o analogie mă gandesc la cei doi necunoscuți. Studenta și el cum își pun brațele în slujba societății (butoiul plin cu analfabeți). Acum probabil, sunt într-o pauză binemeritată și bârfesc gălăgios pe cei cu hei-rup și câte bătături intelectuale fac ei când vine vorba de ridicatul pixului.
Uneori vocile se pierd în aerul comprimat din uși și se lovesc sinuos de șine. Atunci ascult nepăsător drumul rămas spre adâncul nopții. De-alungul orașelor adormite și satelor fumurii fără să le înțeleg întinderea. Dar se întorc mai aprinși în discuții decât i-am lăsat. Ea lasă impresia că se ceartă cu persoane imaginare. El nu știu ce face, dar nu o înțeleg. Să fie zgomotul de vină sau, poate doar compasiune pentru cei acuzați? Mai petrec de câteva ori jurul cu privirea și dinspre întuneric vocea lui ridică semne de întrebare. Câteva puncte de vedere printre exclamările ei, îi scot în evidență tonalitatea lungă și apăsată a oboselii. Pare că a purtat aceleași discuții interminabile o zi întreagă, sau poate este doar un nefericit care ar prefera să tacă și să urce mai bine munții care-l străbat. După câteva halte neimportante, se mai petrec câteva râuri, creste, vise, dorințe, femei în alb, în negru bărbați ieșiți din bere după o zi transpirată, câteva lumini fugite pe fereastră și mă gândesc la destinație. Mă las purtat de gânduri și timp. Studenta mea continuă argumentând, acuzând, criticând, ca și cum de acolo de sus, tot trenul pare a fi gol, doar Ea! Iar locomotiva fără gări care să-i primească șuieratul ar putea fi profesorul sau tipul. Mai departe unul, doi studenți, o sală de curs și ascultatul sau pârâtul. Adică el, acuzatul pentru care se cutremură liniștea noastră! Dupa câteva expuneri greșite la tabla, aceeași voce disperată sare în urechile domoale ale amărâtului absorbit de oboseală… - Câtă prostie domnule și nimeni nu a observat! (doar eu și alți câțiva, printre care și profesorul am ascultat marea rușine. Inadmisibil!) Cick! Mi-am oprit pixul deasupra paginii 113 unde o furtună de ianuarie, pictează un peisaj hibernal lângă Newfound Gap. Într-un alt tren, într-o altă vreme, într-o altă noapte i-aș fi spus: - Înțelege, ajută, și dacă nu poți sau nu vrei, nu critica, nu judeca! - Într-un alt loc, într-o altă noapte ai putea fi chiar tu cea ajutată și înțeleasă. Undeva sub cele două puncte ale mele se află munții cu cel mai potrivit nume din lume. “Great Smoky Mountains” (Marii Munți Fumurii)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate