A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti…
A fost odată Împărăție Albastră. Acolo trăiau în pace și bucurie Vântul, Soarele, Norii, Luna și Păsările. Această împărăție era departe... departe de pământ.
Dar într-o zi Vântișor - copil zburdalnic se gândi să plece din Împărăție și să viziteze pământul. Dar nu-i venea să facă asta singur și se gândi să vorbească cu Norișorul Mofturici.
De ce i se spune Norișorul Mofturici? Pentru că tot timpul avea ceva de comentat. Nu-i convenea nimic.
- Hai să mergem puțin mai încolo, îi spunea mama lui
- Nu vreau, răspundea el obraznic.
- Trebuie dragul meu. Aici vor veni razele soarelui...,
- Și dacă vin ce îmi pasă mie! Nici nu-mi pasă! Eu vreau să stau aici. Întrerupse el vorba mamei.
- Nu e bine ce zici, și nici ce faci. Ascultă-mă dragul meu, spunea mama lui cu voce caldă. Vor veni razele soarelui și tu ai să te încălzești prea tare...
- Nu o să mă încălzesc că nu vreau eu!
- Þț țț țț, mai spunea mama lui dând supărată din cap. O să-ți pară rău dragul meu că nu asculți. Razele soarelui sunt puternice și or să te încălzească prea tare, și tot corpul tău se va usca....
- Nu vreau să te ascult, o ține el una și bună.
Atunci învârtindu-se cu putere apăru Vântișor. El îl prinse de un colț pe Norișor și-l rostogoli cât acolo...
- Copii, le zise Mama Nor, aveți grijă cum vă jucați, să nu vă îndepărtați prea mult de grădinița noastră..
- Avem, ziseră cei doi copii în cor, dar numai așa ca să închidă gura mamei lor... Căci nu prea aveau de gând să-i și asculte sfatul
Și Vântișor se răsuci iar și - l învârti pe Norișor, aruncându-l dintr-o parte în alta.
Prinseră momentul când Mămica Nor închise ochii să se odihnească puțin și o zbughiră spre pământ. Se opriră puțin deasupra unei pajiști, privind florile și fluturașii ce zburau din floare în floare... Vântișor pus pe șotii suflă puțin mai tare și florile își plecară supuse capul; râzând, suflă și mai tare, numai că de data asta, florile se rupseră și căzură plângând la pământ. Fluturii se zbăteau în toate direcțiile.
- Ce-ai făcut îl întrebă Norișor Mofturici? De ce ai rupt florile... Erau așa frumoase. Și fluturașii unde s-au ascuns?
- Suntem aici sub florile care au mai rămas în picioare. Cine este acela care ne-a stricat căsuțele?
- Sunt eu Vântișor și dacă mă supărați am să le stric pe toate.
- De ce faci asta? Noi nu ți-am făcut nici un rău! Strigară fluturașii în cor
- Dar eu fac numai ce vreau răspunse Vântișor. Și se mai roti de câteva ori.
- Hei, strigă Norișor Mofturici, ai grijă ce faci, nu vezi că m-ai învârtit de-mi sar stropii....
- Și ce dacă! Doar ne jucăm. Aruncă și tu niște stropi ca să-i speriem de tot pe Fluturași.
Fluturașii se supărară și hotărâră să- i pedepsească pe cei doi copilași obraznici.
Se ascunseră sub o frunză mare de brusture, ce se înfipsese bine în spatele unui arici și începură mica și urgenta lor ședință
- Cel mai tânăr dintre ei, le spuse că va încerca să zboare la Soare și să-i povestească de acea întâmplare.
- NU ai să reușești, dragul meu îi spuse cel mai bătrân. Soarele e departe și dacă totuși reușești să ajungi la el, căldura lui îți va topi aripioarele.
- Și atunci ce facem?
- O să stăm ascunși aici, Vântișor se va plictisi și va pleca.
Văzând că nu reușește să mai facă niște fluturași să zboare dezordonat, Vântișor se umflă și mai tare și suflă cu putere, Numai că tot rotindu-se hăinuțele lui se încurcară în crengile unui stejar bătrân. Degeaba trase el cu putere că nu mai reuși să se salveze din strânsoarea crengilor groase.
- Ajutor strigă el! Sunt prins aici. Salvați-mă nu mă pot mișca. Norișor Mofturici vino! Striga el cu ultimele puteri
- Dar eu nu mă pot mișca fără ajutorul tău, nu știi?! Va trebui să vii să mă tragi tu, ca de fiecare dată.
- Dar eu nu pot. Sunt prins între crengi!
Soarele se ridica din ce în ce mai mult pe cer.
- Mi-e foarte cald, și transpir, spuse printre lacrimi Norișor Mofturici. Mama, mama, ajută-mă!
Mama Nor, se trezi și privi în jos!!
- Of, dragul meu Norișor, ți-am spus de atâtea ori să nu mai pleci de lângă mine și să nu stai neacoperit în soare. Acum razele lui puternice te vor topi, și lacrimile tale vor uda acele floricele de care ați râs tu și prietenul tău, Vântișor. Acolo jos, mama nu te poate ajuta!
Încet, încet din Norișorul Mofturici nu mai rămase nimic;
Vântișor se transformă într-o imensă pânză de păianjen, fixată de crengile bătrânului stejar.