Linia de start era marcată cu o sfoară lungă; în dreptul ei deja se strânseseră câțiva concurenți. Am lăsat-o pe Tabita să păzească motorul și m-am dus la grupul oficialilor, pentru înscriere.
- Nu merg decât mașini mari, s-a trezit un arbitru să-mi zică.
- În regulament nu scrie așa.
- Dacă acceptăm toți amatorii cheltuim degeaba cu premiile, s-a băgat în vorbă unul cu brasardă.
Dreptu-i, pe o masă festivă încadrată de două automobile noi-nouțe erau orânduite cupe mari, baxuri cu funde, cecuri înrămate, o grămadă de tentații. Ce să fac, să zic cum le-aș face la gură scrobiților de organizatori? Tot eu aș fi fost păcălitul.
- Încă nu-i încheiată socoteala, i-am prevenit pe oficiali. Mă duc drept la Federație, să vă aranjeze!
Ãia au dat din umeri și s-au pornit să înceapă concursul. I-au aliniat la start pe pretendenți, zona s-a umplut cu ceață de eșapament, publicul s-a pus pe zbierete și fluturări de cârpe roșii, sfoara a fost trasă și hărmălaia demarajelor s-a rostogolit peste tot.
Tabita se răsfăța pe iarbă și m-am așezat lângă ea; de câte ori o mângâiam se întindea pe o parte.
- Dă-i sub coadă, mi-a strigat un paznic de la budele chimice.
M-am uitat într-acolo gândind: „Să-l curentez ori ba?”. Apoi am luat-o pieziș spre el învârtind lesa dar s-a băgat în una din cabine și a apărut inscripția „Ocupat”.
- Las’ că mă ocup și eu de tine, i-am promis.
Dincoace de crâng fusese ridicată o copertină să protejeze tribuna oficială – vorba vine – o schelă din scânduri învelită cu pânză sinilie. Se aciuaseră acolo tot felul de notabilități ca să ia sucurile și caserolele aduse cu hărnicie de câțiva ospătari. M-am tot uitat după cei de la Federație și le-am văzut trupa, stăteau cocoțați sus, cică să vadă mai bine concursul; era și Filimon cel tânăr, așa că am luat-o direct spre el.
- Ia și tu una mică, a zis când m-a recunoscut.
- Filimoane, cum nu pot concura? Ce, arăt a amator?!
- Fii serios, da’ nu-i de tine, îți spun eu, tu nu vezi ce concurs e aicea?
- Vreau și eu un premiu, că d-aia se reînnoiește licența.
- Bre, dacă te încăpățânezi chiar îți fac figura. Uite, ia cartea mea de vizită și înscrie-te! Vrei o pizza?
- Ba, mulțumesc, ține-te-ar puterile!
Am legat-o pe Tabita la umbră și i-am spus că o să întârzii vreo două ore. M-a lins și a gemut când am luat-o în brațe; mirosea a praf cald.
Numai de-al dracului am făcut un derapaj care să lingă masa oficialilor, să-i văd cum saltă pe scaune; le-am zvârlit cartea de vizită, n-au zis nimic, doar mi-a întins unul un număr pentru manșa a doua. Am făcut un tur de încălzire pe tăpșanul din coastă; ceva zdrăngănea la roata din față dar nu merita s-o mai titiresc, am tras lângă public și m-am uitat la concurs: erau slabi participanții primei manșe, greșeau probele, cred că se umpleau de penalizări, amatorii! Mare veselie!
În țarcul motoarelor concurenții se strânseseră sub o parapantă priponită ce marca punctul comercial; m-am uitat – nici o figură cunoscută, deși aveau costume de firme. Sucuri nu serveau, așa că am băgat o fisă la fotbal mecanic și i-am dat bătaie. Am bătut recordul mașinăriei la tura a doua – semn bun.
- Te las o lună la aparat dacă-l mai bați o dată! mi-a zis patronul când a scos premiul, un tricou cu siglă.
Nu era cazul, ne-au chemat la start, am simțit cum pierd auzul și GO! Era un traseu alandala, cu gropi și taluzuri primitive, făcuseră și o trecere prin noroi dar după două ture nu mai conta. La încheiere era o trecere pe basculă; m-am oprit exact pe mijloc, în echilibru și am ridicat sus mâinile, cum văzusem odată pe suedezul de la MAN, apoi am venit pe o roată la finiș.
- Te crezi la Enduro, mi-a zis tatuatul cu Wrangler ce strângea taloanele.
Putea să zică orice, eram sigur că nu aveam nici două puncte penalizare. Au venit și ceilalți, bucuroși de parcă le eram frate, să mă felicite, ba chiar unul mi-a promis un metru de Tuborg.
Greu m-am prins, la premiere, când am văzut că sunt ultimul, cu cele mai puține penalizări. Am făcut gură ca fraierul.
- Lufting, nene, s-a ostenit un organizator să-mi arate degetul, pricepi?! Care are mai multe lufturi are mai multe puncte! Cine te-a pus să te dai profesionist?!
Am accelerat ușor în decorul după copertină, pe urmă am tăiat gazul și m-am lăsat dus de pantă către crâng. Ajuns aproape am văzut un ciobănesc jerpelit încârligat de Tabita și compostând-o; așa-mi trebuia, eu o deprinsesem. Ușor, am descălecat; șalele ardeau și m-am oprit lângă un arbust. Nici nu trebuia să mă uit, pișatul era roz, semnal de adio la rinichi, dar am făcut-o să văd încotro șiruia să mă direcționeze. Da, domnule, exact sud-vest, după ceas!