RECHINUL
(short story))
Motto

“Asta-i până la urmă. Mori. Nici nu știi cum. N-ai vreme niciodată să înveți cum vine asta...Așteaptă numai și vei fi omorât.”
„Adio arme” Hemingway


Nu era o persoană de succces. Profesional nu îmbrățișase meseria care să-l reprezinte, iar căsnicia acestui bărbat era o relație convenabilă, caldă dar lipsită de spasmul trăirilor profunde. Plictiseala dar mai ales lipsa de perspectivă îl împinseră în fața calculatorului. Fără să vrea, fără să conștientizeze, se trezi făurind istorii despre posibile caractere umane, aventurându-și personajele într-o lume aparte dar nu imposibilă. Pentru ca nu scrii despre oamenii comuni cu o viață amorfă fără strălucire. Acesta este atributul maselor, anonimilor a celor cu chipuri neînsemnate care-și poartă propriile drame în portofolii bine ascunse.
Ca el de exemplu.
Eroii săi nu se demitizau: aveau toate însușirile generale și agreabile ale unor cuceritori ai vieții. Și o inteligență pe măsură. Și atitudini prompte cu răspunsuri adecvate. Incet, încet, pătrundea în lumea eroilor săi aproape confundându-se cu personajele sale. Fără să vrea se lăsa atras de droganta dar înșelătoarea lume iluzorie pe care chiar el o făurise pe pelicula imaginației sale și o transpunea pe ecranul monitorului cu degete înfrigurate.
Spiritul de aventură îl conducea într-un spațiu virtual lipsit de limite...
Habar nu avea că de fapt se refugia acolo unde miresmemele tari ale escapadelor și noutăților incitante îl îndepărtau de viața searbădă în care se bălăcea în mod pragmatic. Dar, placiditatea vieții sale reale era un spectacol de la care nu se putea deroga și pe care deși nu-l ocolea, îl marcase în prea multe episoade ca să-l mai suporte sub forma esențelor dure, angoasante.
Așa că pur și simplu se hotărî să existe altfel.
Scriind
Suferind, iubind și murind odată cu personajele sale.
Și găsi că era cea mai bună cale de a supraviețui...
Lucrurile nu aveau să se oprească aici. Printr-o ironie a sortii, după cum credea chiar el, se trezi peste noapte o mică celebritate locală, romanele sale bucurându-se de oarecare succes. Se văzu propulsat spre lumea elitistă locală și fu invitat la tot felul de întruniri locale pe teme literare sau agrare…
Cineva se gândi la o acțiune publicitară care avea sa aibă efect pozitiv și asupra orașelului și cărților sale. Acestea prin conținutul lor și cu frumoasele lor coperți lucioase avură un succes neașteptat.
In familie, dragostea soției și afecțiunea copiilor se intensifica odată cu creșterea contului din bancă. Concomitent crescură și pretențiile acestora.
Stupefiat, asista neputincios la răbufnirile agresive spre noua viața a soției și progeniturilor sale și la standardele lor tot mai ridicate. Uneori se simțea străin în propria casa și atunci făcea slalom printre lucrurile nou apărute și străinii care-i invadaseră locuința. In fața calculatorului încerca să se concentreze, dar efectul nu mai era același ca întotdeauna. Haosul din casă îi alungau muzele. Din acest motiv, pentru că acum era membru la tot felul de cluburi începu să le frecventeze. Din curiozitate. In felul său era o persoană destul de flegmatică și timidă. Dacă avea vreo strălucire în mod sigur era bine ascunsă în interior, căci exterior doar lentilele ochelarilor săi mari mai aruncau reflexe în lumina becurilor seara.
Se întâmplă un fenomen ciudat: aceasta stângăcie de a se purta în societate cu gesturile rare de mică amplitudine, privirile fugitive și vorbirea lipsită de fluiență fură luate drept nou atribut al personalității sale. Parcă semenii săi își reconsiderau opiniile despre el și în loc să vadă tipul stenic care era, se părea că aveau în față o nouă persoană.”Enigmatic, contemplativ, bun observator al vieții, charismatic.. " erau numai câteva din epitelele cu care era gratulat discret pe la spate.
Valul de admiratoare stârnite de imaginea pe care tot ele o creaseră despre el crescu, și, soția sa se trezi că trebuie să facă față acestei noi probleme. Iși aduse aminte la timp că în soțul ei exista o imperturbabilă tendință spre indiferență, o lene ancestrale bine protejată, așa că hotarî că era imun la acte singulare sau inițiative extraconjugale.
Puse punct deci cu eleganță dificilei probleme matrimoniale care-i consumase cel puțin cinci minute din viață și prin compensație își mai cumpără o rochie scumpă.
Soțul ei se strecura în continuare prin viață cu o precizie blazată departe de frământările celor din jur.
Totuși într-una din zilele petrecute undeva în afara orașului său, cu ocazia lansării unei noi ediții de carte, se trezi dimineața alături de o necunoscută. Frumoasă ce-i drept, dar putea să jure că nu știa nici măcar cum o cheamă. Jenat și mai ales sublim în confuzia sa, nu găsi cuvintele necesare pentru a-și cere scuzele de rigoare. Problema se rezolvă de la sine. Necunoscuta îi mulțumi pentru clipele petrecute împreună, îi ceru un autograf și se făcu nevăzută.
Situațiile de genul acela se mai repetară. Acum nu-și mai facea probleme. Femeile ofereau el accepta ca și cum era normal să fie așa.
Acasă lucrurile se precipitau spre o totală lipsă de inspirație. Dădu vina pe familie, pe oamenii noi care se îmbulziseră în viața și casa lui, pe legăturile accidentale cu diversele femei și nopțile pierdute.
Luând masa în sânul familiei într-o seară, avu o revelație dureroasă. El era cel care se căsătorise cu acea străină lipsită de feminitate, aprigă la vorbă, ahtiată după bani și care sforăia noaptea lângă el cu bigudiuri pe cap precum o gorgonă mitologică?
Se cutremură de silă. Și o făcu cu atâta convingere încât peste câteva luni divorță și cu mari speranțe părăsi localitatea fără nici o remușcare. Banii îl conduseră spre un loc exotic și bine asezonat cu distracții la moment. Avea de gând să scrie iar, doar era liber ca pasărea cerului, lipsit de constrângeri și ceva mai ințelept considera el.
Inainte de toate odihna. Era imperios necesară. Divorțul și toate celelalte îl marcaseră suficient ca să-și ofere o vacanță bine meritată.
Plajă, soare, femei pahare cu băuturi și nopți pierdute. Lucrurile tindeau să capete aspectul unui serial fără final. O rostogolire iminentă spre prozaismul cel mai pur.
Intr-o dimineață se trezi că vrea să scrie. Se așeză cuminte în fața computerului și se gîndi. După trei ore era tot cuminte și tot fără inspirație.
Un titlu și atât se afla la început de pagină. Pentru prima oară îi trecu prin cap ca ar fi putut să-i sece inspirația și deveni îngrijorat. Seara, aceeași îngrijorare îl aduse pe malul oceanului, admirând valurile.
Pe lângă el treceau cupluri de îndrăgostiți, râzând, soptindu-și stupide cuvinte de dragoste. Se pomeni amintindu-și de perioada când el insuși făcea același lucru cu ex-soția sa... Fără să vrea zâmbi. Cu superioritate, cu condescendență înfumurată. Ce infantili și proști pot fi oamenii...
Intors în fața calculatorului, reuși să sulinieze titlul, dar efortul îl obosi pesemne pentru că i se făcu somn și se culcă.
Zilele se derulau la fel. Renunță pentru moment la ideea de a scrie, dar nu renunță la plimbările pe malul oceanului. Ajunse să trăiască din amintiri, apoi ele se transformară în dorul pentru copii și vechea lui viață comodă și amorfă. Uneori în camera lui mai poposea câte o fată dornică să cunoască secretele din spatele ochelarilor acestui bărbat singuratic și ciudat. Numai că el era prea matur, prea mohorât și prea morbid, așa că fetele stăteau ce stăteau se bucurau de secretele trupului său copt și experimentat și apoi plecau fără remușcări spre adevarată viață plină de promisiuni electrizante.
Banii începură se se subțieze și el se gândea cu groază la momentul când va trebui să-și caute o slujbă.
Printre picături mai strecura una două fraze pe hârtie. Aduna totul într-o mapă, doar așa pentru că era ordonat de felul său.
Un amator de surfing, care stătea prin apropiere, trecea uneori pe la el și beau împreună câteva cutii cu bere sau mergeau la vreun club ca să agațe vreo femeie și să se distreze. Noul său prieten, era un om excentric și plin de idei, dar nu prea înstărit. Râdea de el și încercările sale de a scrie. Considera scrisul o activitate inutilă, anostă și mai ales imatură.
Ideea de a se lua la întrecere înotând până la geamandură le veni seara târziu când se reîntoarseră acasă dintr-o misiune importantă aceea de a explora barurile din zona plajei.
Nu erau beți dar nici departe de asta nu erau. Se dezbrăcară și se aruncară în apă la unison. Distanța era mare dar înotau voinicește frizând valurile înspumate. Se simțeau puternici, foarte tineri și prostesc de entuziaști.
Cel care facea surfing era deja mult înainte, condiția sa fizică fiind mai bună.
Scriitorul o lăsă mai moale. Considerându-se deja învins se răsuci pe spate plictisit înotând alene. Deasupra sa o buzderie de stele se reflectau în apa întunecată a oceanului, creînd imagini fulgurante de mici căi lactee fluidizate care se spărgeau sub valurile devenite silențioase.. Arcada cerului se dizolva pe sine, născând metamorfoza perfecțiunii: linia orizontului. Bărbatul avu o strângere de inimă în fața acestei frumuseți copleșitoare. Avea impresia stranie că era la limita unor senzații interzise, că această clipă mirifică de o puritate sugestivă, era singurul răspuns care i se accepta după atâta vreme. Valuri de cuvinte și fraze sublime începură să șiroiască în mintea lui, năvalnic, tumultos, neașteptat. Abia aștepta să se întoarcă la scris. Nerăbdarea îi făcu inima să-i bubuie în piept. Se simțea la fel de emoționat ca în fața unui examen. Trebuia să se întoarcă cât mai repede acasă. Acum. In clipa asta. Până nu-și pierdea ideile. Până muza lui avea să-l mai inspire spre această cremație creativă. Se răsuci pe burtă gata de un ultim efort spre malul oceanului. Ii făcu semn cu mâna întinsă prietenului său care era deja la mal, că totul era în ordine. Avea să înoate și el acum spre ieșire.
Totul avea să se rezolve. Pentru prima oară după atâția ani se simțea revigorat. Stimulat fizic și emoțional. Polarizat de speranțe aproape colțuros de palpabile. Scriind se va elibera de sine însuși ca de atâtea ori și poate cine știe se va întoarce acasă la vechea lui familie...
Undeva din adâncuri somnul unui rechin fu deranjat și acesta înotă lejer spre ceea ce părea o pradă atât de facilă...
Un val, două, o părere de strigăt și totul se termină în forfotul unui ocean dornic de pradă și victime.
Câteva săptămîni mai tîrziu, Amatorul-de-Surfing își puse toți banii la bătaie, ceru părerea unui editor, căruia îi dădu mapa cu foile scrise de prietenul său, mort în acel stupid accident, cerându-i părerea.
Mapa o luase la câteva zile după tragicul accident, considerîndu-se îndreptățit să ia o amintire de la cel care îi fusese prieten de o vară.
Colaborarea se dovedi fructuoasă și coroborată cu investiții adiacente, cartea se dovedi a fi un succes nebun. Banii se reîntoarseră înzecit înapoi la Amatorul-de Surfing și acesta se consideră mulțumit.
Avea grijă să le spună tuturor că l-a cunoscut pe celebrul scriitor post-mortem redescoperit. Că au fost prieteni și așa mai departe. Ba chiar ca va face și un film. Proiect în care se implică trup și suflet. Filmul se dovedi a fi un alt succes care îi aduse un val de simpatii din partea opiniei publice. Contul în bancă creștea mulțumitor și se consideră norocos de-a dreptul când familia i se mări cu încă un reprezentant de sex masculin, grație eforturilor conjugate ale soției sale și probabil a lui din timpul căsniciei lor oarecum furtunoase.
Anul următor veni din nou pe malul oceanului, dar nu se mai aventura noaptea să înoate prostește.
Avea o prietenă discretă cu care se căptușise de o vreme încoace și de care era tare mulțumit. Se plimbau, făceau dragoste, mâncau și beau copios și el începu să facă burtă. Uneori inima îi crea probleme dar își spunea că era prea tânăr să bage în seamă avertismentele trupului.
Era bucuros și împlinit din toate punctele de vedere. Prietenul său scriitorul îi purtase dincolo de moarte un noroc chior și ducea o viață de basm. Așa se gândea el într-o seară înainte de a adormi. A doua zi dimineața, prietena lui se trezi lângă o persoană rece, inertă. El murise în somn. Stupid, dar fericit.
Femeia își făcu cruce speriată. Stiind toată povestea vieții lui se gândi că poate stafia bietului scriitor își cerea înapoi dreptul la viață, glorie și bani...
Făcu ceea ce era de făcut, anunță familia și dispăru fără urmă.
Povestea o știu de la ea. Povestea, n-are savoare, poate nici morală, dar dacă o are e bine să tragă concluzia fiecare. Eu nu pot. Eu doar scriu ceea ce aud. De la unii de la alții...
Și mai ale nu înot. Nici noaptea nici ziua.
Alunec doar încet și neobservat prin viață.
Ca mulți alții.
Alunecăm și atât...