Aleg...si nu mai stau pe ganduri...cazut de dorul razboaielor...la umbra nefirii,pana cand ajung opusul ei,obosit si pierdut...ca largul marii.Si ma ridic herculean dintre coroane de flori....si minti turbate ce ma vor mai om,decat toti oamenii,izbindu-ma frontal cu tampla de propriile farse.Pai nu-i asa ca valurile-s mult prea sterpe,prea estivale?De ce le-as repara?Ma asez tacut pe cruce sedus de privirile reci ale omenirii care parca nu stie ca ii apartinem,si eu si greselile mele.Ard mocnit pana cand venele-mi sunt ganduri iar gandurile-mi par incercari latente de viata.Nu stiu dar parca niciodata nu m-am gasit atat de frumos...M-am scufundat parca tot in mine....viscerele imi par creatii ivite de vazduh,si-mi spun tacut in mine:cel mai frumos,cel mai frumos
Fanfara canta grav melodia mea...Si stiu ca mi-am gasit menirea intre un intuneric si alt intuneric...parca nici nu imi mai e teama de ce as fi facut odata demult atunci cand parca eram...sau poate ca da,dar ce conteaza?Ma-ntreb daca vreodata mi se va face somn de mine caci groaznic sunt de plictisit,de parca toate-s vii,desi in mine stiu ca toate au murit...Astept!