Era frig și Maria s-a trezit, și-a pus palma sub cap și a văzut că e puțin mai cald. Acuși se va face dimineață și va fi fantastic. Păcat că nu și-a luat un creion și câteva foi de hârtie, ca să deseneze peisajul de dimineață.
Maria habar nu avea unde se sfârșește câmpia. O parcurgea de câteva luni, dar nu mai avea sfârșit. Mariei nu îi este foame, nici sete. Ar bea un pahar cu vin, ca să doarmă mai ușor, însă se mulțumește și cu puținul, și cu nimicul.
Poate cineva a pierdut pe câmpie mulți bani și ea îi va găsi. Îi va da săracilor și va face un lucru bun.
Înainte de a adormi din nou, Maria s-a scărpinat subsuori. Demult nu s-a spălat, nici nu și-a schimbat hainele și se simțea nașpa. Foarte demult nu și-a ros dinții cu periuța. Și-i netezea numai cu limba.
Maria nu știa ce culoare au dinții ei, pentru că nu s-a privit în oglindă de câțiva ani. Ea credea că încă e frumoasă.