Ecoul era veritabil; băieții îl percepeau în ritmul hârtoapelor ascendente, odată cu mirosurile amare ale pădurii. Pe firul drumului apărea uneori marcajul turistic ca semn că nu se rătăciseră, măcar că harta la scară mare era de pe vremea pionierilor ce participaseră la „Asaltul Carpaților”. În două răscruci au oprit motorul supraîncălzit și au așteptat pentru a putea completa lichidul de răcire ce fierbea.
- Să-mi bag picioarele, spusese Edy ultima dată, parcă am băut o ladă de bere, așa-mi funcționează rinichii!
- Clasă mare, a încuviințat Chioru. Pișă-te limpede, să-i faci în ciudă doctorului!
Către culme spațiul s-a deschis, au reperat Tâlva Apei și le-a rămas să străbată cei doi kilometri până la barieră; Ciosu a ridicat-o cât să treacă mașina dincolo și a legat-o la loc. Cu asta acțiunea s-a încheiat: erau în rezervație. Înspre capătul drumului povârnit pădurea a devenit rară și mașina a pornit să culce iarba înaltă a unei poieni ferite, de unde se vedea colțul lanțului muntos.
Băieții s-au extras dinăuntru și au zăbovit să caște gura la împrejurimi. Chiuind, Edy s-a aruncat să execute o robinsonadă după care a rămas răsfirat în vegetație. Cu șuierături sacadate două marmote s-au îndepărtat săltat de intruși.
- Smulgeți iarba din perimetru, a comandat Ciosu, azvârlind primprejur conținutul portbagajului.
El însuși a întins prelata de camuflaj peste automobil și a fixat-o cu țăruși metalici, apoi a desfășurat cortul mare, militar, care îi rămăsese lui Chioru de la tabăra de ajutor a inundaților. Până au ajuns să priponească toate legăturile s-a și lăsat răcoarea serii, dar nu mai avea importanță – adăpostul era gata.
- Clica, a strigat Ciosu, clica! Adunarea! Dezbatem documentele programului! Tu nu, Maca, ești venit mai târziu; dacă vrei frigider, ia cazmaua și sapă, dacă nu, belește ochii la natură!
Maca s-a tolănit mai încolo și i-a urmărit cum își treceau unul altuia țigara cu iarbă, râzând de mama focului; a pus pe limbă comoara din cutiuță – pastila de captagon, a tras o gură de wisky și a așteptat: Sala Oglinzilor s-a înfiripat numaidecât…
În interiorul spațios al cortului băieții s-au foit o vreme, căznind culcușurile improvizate; Triti avea sac de dormit și se pusese lângă intrare, gata de ripostă la eventualii nepoftiți; Maca se învelise cu o pătură alături; de partea cealaltă Edy gungurea între ceilalți doi, care nu-l lăsau în pace. „La oviduct” mormăia în răstimpuri Chioru și partenerul emitea falsete.
- Hai bă, că nu merge, făcu năzuros Triti după o vreme. Maca, scoate bre o poveste, știi, de adormit!
- Că bine zici, încuviință Ciosu și se înălță să stingă lampa portabilă. Să fie poveste, cât de groasă, adăugă el în întuneric și Edy chicoti iar ca o gaie.
- Chiar mi-aduc aminte de una din isprăvile lui Hercule, începu Maca și se răsuci să-și pună sacoșa sub cap. Pe vremea când nu lucra independent, cu trupa…
- Aha, în banda lui Cocoșatu’!
- E, cum vă spuneam, operam femeile în duble, știți, unul o lua la palme, celălalt cu binișorul. Făcusem o pereche de cercei și când am fost să-i schimb la gazdă m-am ciocnit de Hercule care zice: „Bine că te văd, hai să dăm o raită la „Odeon” solo”, știți, de-a fost „Steaua roșie”, în cămine. Bine, zic, că nu eram nebun să refuz și să mă caftească. N-am mers în sală ci direct la buda femeilor și când să căpăcim una a început să țipe ca alarma. Nu crezi că apare un administrator, unul d-ăia școliți și cheamă paza! Atunci Hercule are un reflex și zbiară că biletele sunt valabile și de ce nu ne lasă la film, mă-nțelegi, s-a adunat lume. Tot el zice: „Ia nu mai discuta, să vedem, care o are mai lungă?!” și haț! de fermoarul tipului. Ãla a început să salte, îl strângea; l-a împins și s-a dus de-a dura pe trepte. Am râs de-am pleznit, auzi, să-și măsoare sulele!
Oprindu-se din râs, Maca trase cu urechea: nimic. „Bun, am înțeles” mormăi el și trânti capul pe sacoșă.
Frigul umed al dimineții înveli cortul și până la urmă îi scoase pe ocupanți afară; în vălătucii subțiri de ceață Triti se apucă de exercițiile sale corporale, ceilalți să încropească micul dejun cu ce le cădea în mână dibuind sub prelată în portbagajul mașinii.
- Acolo jos, după dâmb, se face o pantă de unde vezi toată panorama, a expirat Ciosu fumul țigării în direcția pădurii. Drum de raliu, hai să vă fac o tură!
S-au vârât rebegiți în automobilul neprietenos și au pornit să salte la vale; după colțul poienii au urcat printre copaci ca să iasă la un tăpșan arid, contrapus amfiteatrului muntos. Câteva pete colorate erau strânse în buza versantului. Mai de aproape s-a deslușit: trei corturi și două deltaplane.
- Unde naiba zboară ăștia?
- N-are importanță, a decretat Chioru. Triti, ia dă o tură, vezi ce bagaje au!
Marginea pantei se rotunjea într-o prăpastie largă, închisă de muntele celălalt alb-roșiatic; în fundul văii sclipea un fir de râu. Insul în trening jerpelit care s-a apropiat de ei a făcut un gest larg cu mâna.
- Așa-i că-ți taie respirația?
„E de-ai lui Biju” a șușotit Ciosu în urechea lui Chioru, care a întrebat amabil:
- Și cum faci?
- Îmi dau drumul iar mâine mergem acasă, mă însor cu Magda.
Pe fondul unei stânci scobite o fată durdulie flutura brațul și s-au îndreptat cu toții acolo, la un covru larg ce adăpostea de vânt. Pe neașteptate a apărut Triti dând din cap a pagubă.
- Petrică mă cheamă, i-a întins zburătorul mâna. Unde vă sunt sculele?
- Dincolo, a schițat Chioru un gest larg.
- Nu știu de ce întârzie Jan, ar fi timpul.
Cinchit cu spinarea în piatră, Maca a simțit piciorul Magdei lipit nevinovat de al său, în vreme ce fata croșeta un șnur. Dinspre lizieră a crescut un păcănit și emitorul – o motocicletă cu ataș strâmb, săltând trei persoane.
- Nu-i adevărat ce viraje am luat, a strigat de departe conducătorul. Spune, Dănuțo, dacă n-am dreptate, uite-așa sărea ca dopul!
- Cacu-m-aș în motorabla ta, a declarat pentru public femeia din ataș, în chinurile debarcării. Cică e rupt, să mă piardă pe scurtătură!
- Îl fac, scumpi, îl fac, doar să-și dea Jan drumul!
În câteva minute s-a înfiripat al treilea deltaplan. Petrică s-a încătărămat, a alergat puțin la vale și… s-a azvârlit. Câteva balansări, apoi a agățat picioarele în chingi. Chiotul lui a născut ecouri slabe iar aripa colorată a pornit să alunece către largul defileului, imediat urmată de alte două.
- Să-mi bag picioarele, a sughițat Edy.
- Într-o oră sunt acasă, a evaluat motociclistul înainte de a se întoarce la atașul dezmembrat și uneltele risipite pe o bucată de mușama.
- Unde acasă?
- Fix pe stadion, lasă sculele la vestiare, ce, sunteți începători?
- Chiar așa a încuviințat Chioru și l-a tras pe Triti de braț. În trecere!
- Mă miram eu, aici nu sare nimeni!
Băieții s-au dus din nou la marginea prăpastiei: deltaplanele erau hăt departe.
- Ce sfoară e aia? a întrebat Maca, neclintit la adăpost alături de Magda.
- Fac macrameuri, pentru italieni.
- Nu vrei să te duc acasă? Facem o plimbare de agrement… te predăm teafără la cununie, conform tradiției. Suntem cu mașina.
- Teafără, a pufnit ea în râs. Doar nu eu zbor, eu sunt cu picioarele pe pământ mânca-ți-aș!