Dacă aș putea să-L cuprind pe Dumnezeu în căușul minții mele, ar însemna să-L limitez, să-L iau și să-L așez în tipare izvodite de gîndirea mea hotarnică, să nu-L mai las să fie Dumnezeu! Dar El depășește orice rațiune, de aceea este de necuprins!.

Dacă m-aș gîndi la bunătatea Ta, în termeni omenești, ar trebui să ai o bunătate determinată de circumstanțe, de echilibrul atît de precar între „a da” și „a primi”. Bunătatea Ta ar fi proporțională cu rata de succes a eforturilor noastre de a merita ceva. Dar bunătatea Ta e fără margini, revărsîndu-se peste noi în mod constant și abundent, indiferent de percepția noastră pentrucă Tu ești bunătate!!!

Dacă ar trebui să vorbesc în cuvintele inimii mele, despre dragostea Ta, vorbele mele ar fi mute de uimire iar inima mea copleșită de neputință. Dar Tu, într-o singură pagină de Scriptură, Þi-ai desbrăcat inima de slava care o îmbrăca și ne-ai pus-o în palmă, ca să putem înțelege ce înseamnă iubirea. Căci firea omenească, nu poate să descrie în cuvinte, însăși esența Ta!!!

Dacă privesc în jurul meu la universul pe care Tu l-ai creat pentru mine, găsesc un răspuns pentru orișice întrebare și orișice nevoie a mea își găsește corespondentul în realitatea pe care ai conceput-o ca să mă împlinească. Și-atunci, cu-atît mai mult, nu-mi vei împlini Tu nevoia de Tine, printr-o realitate care să-mi răcorească arșița sufletului meu?! Doar Tu ești Însuși Creatorul universului!!!