poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1002 .



Cum mi-am îngropat sufletul în grădină
proză [ ]
Cele 30 de minute ale morții

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anomalie ]

2007-01-02  |     | 



3:00 E trei dimineața și eu încă nu dorm. Privesc insistent ceasul digital de pe noptieră, cu literele lui fosforescente.

3:01 Mă ridic din pat. Nu-mi pasă unde mă duc. Tot ce stiu e că trebuie sa ies din casă. Nu mai suport sa văd acești patru pereți mari, ca de spital, în jurul meu. Ca de morgă. Urăsc acești pereți. Aș vrea să-i dărâm unul câte unul, să nu mai ramână nimic. Pereți de morgă...

3:02 De ce aș ajunge la morgă dacă nu am murit? Trăiesc, simt asta, respir, clipesc, toate cele. Și atunci cum am murit de nu-mi dau seama? Asta e moartea? O cameră cu pereți albi, cu patul meu, cu noptiera mea, cu ceasul meu?

3:03 Nu pot înțelege ce s-a întâmplat cu ceasul de pe noptieră Adică, dacă am murit, de ce mai am un ceas? Oamenii au nevoie de ceasuri atunci când așteptă ceva: așteaptă o intâlnire, așteaptă o zi, așteaptă să moară... Eu ce aștept?

3:04 Am spus că plec și nu am plecat. Stau în capul oaselor, pe marginea patului, uitându-mă la ceas. Îmi place cum clipește. Simt astfel că nu sunt singură. Îl am pe el, îmi am ceasul. Oare va suna? Vreodată?

3:05 Nu vreau să plec. Mi-e frică la gândul că, atunci când o să deschid ușa, nu o sa fie nimic de cealaltă parte. Voi privi în gol și nu voi vedea nimic. Iar atunci voi fi sigură, fără nici o îndoială, că am murit. Nu vreau să știu. Prefer să stau aici, pe pat, cocoșată, să ma uit cum îmi sclipește ceasul și să mă întreb de ce nu sună.


3:06 Mă întreb cum am murit. Mă întreb cum am ajuns aici. Mă întreb de ce. Probabil așa mor eu. Poate că alții mor altfel. Eu mor într-o cameră albă, pe un pat, cu un ceas. De ce?

3:07 De ce nu-mi aduc aminte cum am murit? Aș vrea să știu. Curiozitate personală. Oare m-a durut? Poate că da. Poate că am suferit atât de mult, încât am uitat. Am auzit despre oameni care au pățit așa ceva. Poate că așa ceva mi s-a întâmplat și mie.

3:08 Am deschis ușa și am plecat. Nu prea-mi dau seama cum am facut asta. Cumva, nu știu cum, am ajuns afară. Fără pereți albi, fără pat, fară ceas. Vreau ceasul înapoi. Am nevoie de el. Simt că, dacă n-o să-l mai văd, o să mor. Vorba vine. Dacă am murit deja? Atunci o să mor sufletește. Și apoi?

3:09 M-am întors. Stau cu ceasul în brațe și îi privesc cifrele albastre. Nu vreau sa mor sufletește.

3:11 Acum realizez că stau într-o beznă completă. Nu am nici un bec între acești patru pereți. Doar ceasul îmi luminează fața. Și gândurile. Doar ceasul îmi luminează fața și gândurile...

3:12 Am smuls ceasul din priză și am plecat. De fapt, nu prea știu dacă era vreo priză în cameră. Pur și simplu l-am scos și am ieșit pe ușă, în același mod misterios de mai devreme. În mod ciudat, încă mai merge. Încă mai arată cu precizie ora.

3:13 Dar dacă ceasul arată ora greșită? Dacă de fapt este 1 sau 5 sau 6.... Dacă este 3:14 și eu nu știu?


3:14 În fond, de ce mi-ar păsa cât e ceasul? Chiar și atunci când trăiam, ceasul era doar o închipuire. De unde putem știi exact cât e ceasul? Poate fi la fel de bine și 1, 5, 6 sau 3:14. Nu aștept nimic.

3:15 Grădina este mult mai mare decât mi-o aminteam. De fapt, nu am nici o imagine concretă a grădinii de dinainte de a muri, dar sunt convinsă că era mult mai mare de atât. Încă mai am ceasul in brațe. Aștept să mor.

3:16 Am găsit o cutie de pantofi. Leonardo. E goală. Oare Leonardo Da Vinci ce ar fi făcut cu ceasul meu?

3:17 Mor. O simt. Nu știu dacă ar trebui să-mi dau seama de acest lucru, dar cumva, nu știu cum conștientizez. Parcă mă doare sufletul.


3:18 Am găsit o lopată. O fi a mea? La ce mi-ar trebui o lopată? Și totuși, dacă nu mi-ar trebui, de ce aș fi gasit-o? Nu găsim niciodată lucruri de care n-avem nevoie. Noi sau ceilalți. Dar aici nu mai e nimeni. Deci am nevoie de o lopată.

3:19 M-am apucat să sap o groapă. Nu știu pentru cine. Vreau înapoi în camera albă. Nu mai știu cum sa ajung acolo.

3:20 Am pus ceasul în cutia cu pantofi. Instinct. Intuiție. Nu știu exact ce. Am pus și cutia în groapă și acum o acopăr cu pământ. Mă doare sufletul.

3:21 Mor sufletește. Am terminat de acoperit cutia.

3:22 Aceasta a fost inmormântarea mea. Acum nu mai exist.

3:23 Am existat vreodată?

3:24 Am trăit?

3:25 Ce s-a întâmplat cu mine?

3:26 M-am înmormântat.

3:27 Sufletește.

3:28 Mi-a inmormântat sufletul. Trupul, nu știu ce s-a întâmplat cu el. Unde a rămas, cine l-a luat, ce a făcut cu el.

3:29 Nu-mi pasă.

3:30 Undeva, sub pământ este un ceas. Ceasul meu, de pe noptieră, de lângă pat, din camera albă. Oare mai merge? Probabil.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!