Povești nemuritoare ,
Cândva, demult, vremea poveștilor era seara, la ora 19:00, emisiunea dedicată lor fiind “Noapte bună, copii !”. Poveștile aveau un sâmbure de adevăr și rostul lor era de a face educație ascultătorilor care erau, după cum și titlul emisiunii o arăta, copiii.
Acum poveștile se difuzează la orice oră din zi sau din noapte, nu mai au nici un sâmbure de adevăr, dar și-au păstrat rolul lor educativ. Cei mai buni povestitori sunt parlamentarii și guvernanții, iar cei mai buni ascultători suntem noi, românii de toate vârstele.
Prima poveste, care stă la baza tuturor poveștilor nemuritoare, a fost momentul 1989 când un grup de naivi, mulți dintre ei dându-și duhul chiar în numele “revoluției”, au încercat o schimbare a regimului de tristă amintire. Un timp chiar ne-am amăgit că putem răsufla mai ușor, că putem spune tot ce avem pe suflet , dar nu ne-am dat seama decât prea târziu că nu ne mai aude nimeni! Cei care s-au așezat repejor în fruntea bucatelor erau odihniții aceleiași epoci care, până să se dezmeticească “revoluționarii” ce-au făcut, erau deja în capul mesei. Cu lozinci despre libertate, democrație, puterea poporului, "noi muncim, nu gândim", au creat o harababură de neimaginat, pe care au folosit-o pentru a jumuli tot ce se putea din munca celor “mulți, dar proști” care în loc să ia seama la ce se întâmplă în jurul lor, erau foarte sensibili la spusele de-acum “domnului” Brucan. Cu vorbe drept stindard oameni s-au făcut, Caragiale fiind mai actual dect oricând. Așa au ajuns neajutorații să regrete “iepoca de aur”. Pentru ca oamenii să aibă o ocupație, a apărut și pentru cei mulți (fără de)Legea 18/1991 a Fondului Funciar. Birocrație, hoție, fiecare dintre potentați a luat ce a vrut, cei mici și mulți și acum se târăsc prin tribunale. Mama are două hotărâri definitive, irevocabile, investite cu formulă executorie, pe care le-a obținut-o după 12 ani de procese și, dacă-ar mai fi trăit, tot în procese ar fi dus-o fără a intra în posesia moștenirii de la părinți pentru că “vărul Vasile”, care și-a însușit terenurile ei, “are oameni “ pentru care legea nu înseamnă nimic. Și acum, ca și atunci, cine poate, oase roade; cine nu, nici carne moale. Pentru că de fapt asta-i democrația, ca și socialismul, ca și comunismul. Fiecare om are, teoretic, aceleași posibilități , dar numai unii știu a se folosi de ele. O teorie n-a omorât pe nimeni, dar practica ne omoară! Iar noi învățăm, învățăm, învățăm, vorba lui Vladimir Ilici Lenin, dar tot degeaba. Ne-a mai rămas visul. Visul că am scăpat de comunism, că tindem spre capitalism, spre economia de piață...La evenimente cântăm imnul, tot în vis...
Și, încet, încet, trăind visând, murim trăind...Dar cine ne mai știe rostul?