Astăzi sunt Helene, îți spun. Ne-am cunoscut azi dimineața la ceainaria Enchanted când eu sorbeam linitită al meu cappuccino iar tu grăbit ai intrat pe ușa , te-ai așezat la o masa spate în spate cu mine, ți-ai desfăcut ziarul și iți beai apoi tacticos ceaiul de iasomie. Te văd ca ridici ochii din ziar , cu nasul în aer cauți parcă o aroma. Lași ziarul pe masa, te întorci spre mine și-mi spui "Bună dimineața , încântătoare și necunoscută domnisoară, să fie Tresor parfumul dumneavoastră? Așa îmi pare... Dar ce nepoliticos sunt... permiteți-mi să mă prezint, sunt Paul. Paul Andre. Dumneavoastră?..."
- "Știu cine ești. Helene mă numesc."
- "Firește că stiți cine sunt . Doar colind prin toată lumea...și mi-ar întrece imaginația sa aflu de câte ori am trecut unul pe langa celălalt... Cam mohorâtă vreme... Cred că o sa ningă cât de curând. Parcă miroase a zăpadă."
- "Mda...", și lăsând banii pe masa mă îndrept spre ușa. "Să aveți o zi bună!"
- "O, dar... așa repede? Nici nu ați terminat cafeaua. Vă deranjează daca va însoțesc până în stație?" Și uitând să achiți, te grăbești să vii dupa mine.
După tejghea se aude o voce și atunci constați că ai niște datorii pe acolo. Fluturi o bacnotă iar chelnerul iți urează o zi bună. Eu sunt deja afară. Bate un vânt rece și mă zgribulesc. Văd un taxi și îi fac semn. Tu imi întinzi brațul și-mi spui "Trebuie să-ți arăt ceva".
- "Mă tem că nu am suficient timp pentru asta", iți șoptesc. Știam ce, dar imi era puțin teamă sa fiu din nou în preajma ta.
-"Te rooog, lasa-mă să-ți arăt ... și promit că apoi nici nu mai auzi de mine. Dacă așa iți va fi dorința...."
- "Dar nici nu ne cunoaștem... ce dorești?"
- "Te rog!", îmi spui parcă pe un ton puțin grav.
- "Ne vedem diseară la 7 în același loc. Acum mă grăbesc. Mi-a părut bine."
Taxiul oprește, mă urc și trecător îți arunc o privire. Îmi scot oglinda din geanta și te văd cum ai rămas înlemnit acolo în fața ușii, oamenii aproape că dau peste tine. Vântul e și mai puternic iar tu rămâi pierdut cu privirea.
"Ce ochii", îmi spun . Nu-l cunosc, dar ochii aceia îmi spun ceva. E ca o poveste din trecutul meu pe care nu-l cunosc. Ochii de smalard, făclii, săruturi...Același parfum... Sa fie?!...
Nu contează. Mai bine îmi adun gândurile pentru prezentarea pe care trebuie să o fac la ora 12.
Mă uit pe geam și ca printr-o minune, într-o toamnă atât de târzie, văd primii fulgi de zăpadă. Lumea se transformă într-un glob de sticla în care fulgii zboară haotic. Cobor, îmi ridic fruntea spre cer și las să-mi cadă pe față acele steluțe rupte din rai așa cum îmi spunea mama cândva și mă simt din nou copil. Ce aș fi dat să nu fiu singură acum...


-va urma-