Warning: strpos(): Offset not contained in string in /var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/templates/default/prose.php on line 292
Proză - <em></em>: - Prea vara de Madalina Aldea
poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1115 .



Prea vara
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Afrodita^ ]

2006-11-27  |     | 



Niciodata nu stim cum va arata o zi de vara… va fi alba, pentru ca domnisoare de oras s-au hotarat toate ca e anotimpul albului? Va fi maronie datorita bronzului inecat de pielea plina de dorinta, intoarsa spre soarele arzator? O zi de vara fierbinte ca in romanele ieftine, ce se termina cu happy end si cu o lacrima pe obrazul unor femei, de carte uitate, ma astepta in acea dimineata in care nimic nu mai era cum fusese cu o zi inainte. Soarele inainte bland si dulce, acum era ironic si neiertator.Era cald, era prea cald pentru o zi normala de vara.Cu toate astea lumea ramasese o lume a oamenilor. Eram inca in vacanta, eram inca acasa, ma trezisem prea de dimineata in patul meu, langa sormea care inca avea vise dintr-acelea de adolescenta, vise pe care le preferi in locul vietii anoste, la
15 ani, cand sufletul fumeaza gesturi de iubire, fata de un oarecare Daniel Pualkin.Cand
s-a trezit mi-a dat dreptate, spunandu-mi ca visase un necunoscut, nu prea frumos dar
puternic, nu prea destept, dar istet, avand acest nume,Daniel Pualkin. Zambeam
gandindu-ma la visul ei, imaginandu-mi-l mai tarziu in metrou in drum spre intalnirea pe
care o aveam cu o colega de scoala. Trebuia sa fi fost spre zorii zilei cand incepu sa
viseze,eu cand eram ca ea asa visam ma trezeam in noptile agitate la 3.Nu mai puteam
dormi, probabil de la litri de cola de care ca orice pustioaica devenisem dependenta, si ma plimbam prin casa.Beam lapte pe balcon sperand sa anihilez efectul colei,apoi ma bagam din nou in pat,pastrand inca in minte imaginea stelelor amestecate in nuante diferite de albastru. Fara sa imi dau seama sub imaginea acelor stele 2 indragostiti se tineau de mana.Initial nu realizam cine erau, apoi ma recunosteam caci patrundeam in mine ca un strain, eram eu tinandu-ma de mana, cu un baiat, dar initial nu fusesem eu,ci o idée sub marea de stele. Oare asa fusese si visul lu sormea..? Aveam sa o intreb… O voce straina, robotizata anunta statia de metrou Romana, cu peronu pe partea dreapta. Am coborat atenta la o tipa ce mergea cu nasul pe sus, imbracata dupa ultima moda, se vedea ca erau haine de firma, o tipa cu ochelari fumurii, ce s-i tinea pe nas, chiar in metrou. Doamne cate fitze.Pacat de ea caci parea chiar draguta. Am intrat amandoua in Fast foodul de pe boulevard.o analizasem,nu-mi mai merita atentia, hainele ei erau prea trendy,gesturile prea pline de importanta.Nu vroiam sa fiu ca ea. Mereu ma trezeam pe strada privind cate o fata de aceeasi varsta sau un pic mai mare decat mine, intrebandu-ma daca as fi vrut sa fiu in pielea ei,sa traiesc o alta viata.Niciodata nu fusesem bogata,dar nici saraca. Asa ca mereu cand alegeam o fata in pielea caruia as fi vrut sa fiu, fie era extrem de bogata fie extrem de saraca.Ma atrageau extremele poate tocmai pentru ca eu ma aflam exact la mijloc, exact intre frumos si urat, intre bogat si sarac. Nu eram prea desteapta, si cu atat mai putin eram proasta. Pur si simplu uneori cand ma uitam in oglinda ma gandeam ca daca s-ar fi dat un premiu pentru cel mai obisnuit, comun om, cu siguranta eu l-as fi castigat.Asa cum acum cateva saptamani mi-a zis un vagabond pe strada- sunt”buna” dar se pare ca ma strica fata, hm.. ajunsesem sa plec urechea la ce spune unu pentru care ziua incepe cu dusca de rachiu.Ceva era ciudat la mine, insa acea zi, parca era chiar mai ciudata decat ciudatenia mea. Fast foodul era gol, doar 2 paznici, pe care ii cunosteam si ma cunosteau din vedere, ce stateau langa masa noastra obisnuita si vorbeau despre veverite, asa numeau ei fetele ce meritau aduse in discutie. Cat imi asteptam colega, ce cu timpul imi devenise prietena, ma gandeam cat de injositor era pentru noi,femeile sa fim reduse la gradul de animal, de veverita, chiar daca ei o spuneau intr-un mod admirativ.Ma intrebam cu rautate daca tipa cu fitze ar fi luat acel diminutive ca pe un alint, ca pe o lauda, mi-am raspuns fortat ca da, insa stiam ca venind de la 2 paznici ar fi considerat o vulgaritate din partea lor, si o lipsa de respect, insa daca un tip tanar, chipes coborand dintr-o decapotabila,ar fi alintat-o asa, cand ar fi inceput un prelung flirt finalizat peste cateva zile sau cel mult saptamani in patul sau, ei bine atunci, ea ar fi zambit nici prea prea nici foarte foarte. Dar mie mi se parea nedrept. Era acelasi lucru, o faceau in acelasi fel, era o umilire verbala a unei femei si totusi depindea de starea sociala, de varsta de ochelarii ce erau aceeasi firma ca ai ei, numa ca erau barbatesti. Mda, gasisem un tip de oamenii carora le spun si acum, ochelari de fitze. O asteptam de ceva timp pe colega mea, paznicii privindu-ma si studiindu-ma cateva clipe ajunsesera cred la concluzia vagabondului. Deja ma infuriasem si ma uitam cam urat la ei. S-au simtit si s-au ridicat. Cand a venit Diana, eram deja nervoasa. Si ea de la distanta ar putea intra in categoria ochelari de fitze, insa nu intra, pentru ca avea relatii.. ma avea pe mine. Si eu decideam cine intra si cine nu in aceea categorie, caci pana la urma eu faceam regulile. Diana ramanea doar Diana, cu ochelari fumuri. Am barfit de la 3 la 8.apoi am ajuns acasa, m-am certat cu tata, am facut un dus, totul rutina, totul era viata. Ora 8 seara intr-o zi de vara prea calda, prea vara. El nu era, ma sunase de cateva ori,dar era la fel de departe ca Daniel Paulkin a lu sormea. Nu ii simteam lipsa pentru ca era in mine. Crescuse in mine, si cand ajunsese adult, imi furase mare parte a inimii.Il cunoscusem mare, dar el mare fiind,era un copil.Si il iubeam, asa cum o data intr-un vis de adolescenta iubisem poate un Mihai sau un Daniel. Se facuse tarziu, trecusera aproape 2 zile decand el plecase. Toate zilele fusesera calde, dar asta, asta le intrecea pe toate.Telefonul suna, era acel Viorel sau Cristi trecut. Inchid de tot bestia zgomotoasa.Acum ii voi povesti lu sormea cum e cu Daniel Paulkin… si ea imi va povesti mie, o idée de iubire, ce eu inca o pastram sub gene, asteptand,iubind… traind sfarsitul unei zile imbracata in albul anotimpului, in marou si galben de soare necrutator.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!