Am privit atunci Iadul in fatza, cu ochiul copilului speriat de Zgriptzuroaica de la colt, ce vinde poate si-acum cartofi la juma de pretz. Avea chipul ei. Brazdat de paraie coshcovite de funingine, cascat in niste ochi violetzi, sclipitori, macinat de carii rosiatice ca o palma de canceros cu o infinit de nedefinita linie a vietzii. M-a durut faptul ca am sa ajung sa sarut candva acel obraz, ca am sa ajuns sa il doresc ca pe propria mea sanatate...Totusi, nimicul te inspaimanta mai mult, nimicul te lasa fara chip, fara ochi, fara linia fie ea si nedefinita din palma. Cumparand un chil de cartofi, am atins chipurile din greseala cangrenele mainii Zgriptzuroaicei ca sa-i simt carnea, sa-i ating materia, sa o vad vie, sa fug de neantul acela ascuns in strafundul pupilelor fosforescente. Atunci am realizat ca, de fapt, mi-am pipait pe furish propria-mi moarte.
Theru. 30.ian.2002