-Au trecut cîteva luni și nu mișcă deloc.Se zbate între viață și moarte fără să dea vreun semn că ar vrea să o apuce pe o cale anume, zise un doctor privindu-l pe Toma întins pe patul alb de spital.
-Ce o să facem cu el domnule doctor?.Aici ocupă locul unui nefericit care ar putea fi salvat.
-Du-l la rezerva de la etajul 7.Acolo vom vedea ce se întîmplă in zilele următoare.
Trecură astfel cîteva săptămîni, timp în care Toma nu mișcă deloc.Era un mort care sufla.Intr-una din zile clipi din ochi și își roti ușor privirea fără să zică nimic.Asistenta îl privi apoi se duse în treaba ei căci nu avea timp de pierdut cu un personaj lipsit de vlagă.Duminică seara mișcă măinile apoi se ridică în fund fără a părea că realizează unde se află.
-Și-a revenit.I-am dat un cărucior și acum umblă pe coridor ca o fantomă, chicotiră asistentele în timp ce stăteau la cafea:
-Fantomă sau nu i-am admirat o erecție de toată minunea.Are tipul cu ce se lăuda nu glumă.
-Ca de obicei tu ți-o tragi cu castraveții și sticlele de șampanie.
-Vreți și voi? Cînd adoarme, mergem și ne distrăm pe cinste!
Așa cum stabiliră, asistentele aflate în schimbul de noapte urcară la etaj unde Toma era întins pe pat avînd ochii închiși.Asistenta apuca cearșaful și il ridică încet stapînindu-se cu greu sa nu rîdă.Toma simți și cu mina dreaptă apucă tava de medicamente pe care o folosi lovind fulgerator capetele înfierbîntate.Asistenta fu prinsă cu garda jos și încasă lovitura in plin.Căzu ca o plăcintă iar colegele ei se îmbulziră să iasă din salon țipînd ca apucatele.
-Duceti-l la spitalul de nebuni!.Acolo ii este locul..