Într-o urbe nenorocită, exista un cizmar renumit pe nume Doroftei. El avea niște scule grozave de cizmărie care-i erau de folos la diferite încălțări. Aceste scule erau mândria cizmarului Doroftei și anume; Sula Sonia, Cuiul Cornel, Plachiul Puiu, Ața Ana și bucata de piele Rodica. Să vedem care este starea de spirit a acestor minunate scule.Bucata de piele Rodica este prima care se încumetă să le spună celorlalte:
-Stați ca niște adormite, Uite! zorii au sosit. Pe harță sunteți pornite, uite1 la ce m-am gândit:
-Doroftei este celebru acum. Doar cu noi el mai există.Ne aruncă mâine-n drum și ne face viața tristă. Stați, căscați și vă gândiți, fraiere scule ce sunteți. Un pluton mare de adormiți, adunare mare de nătăfleți. Eu mă agit, voi deloc. Vorbesc, nimeni nu mă asculă. De nervi acum o să fac :poc! Voi nu prea aveți minte multă.
Cuiul Cornel care apăru-n prag îi dădu următoarea replică;
-Este la modă, iubițică, să dormi și să cugetezi. Pentru noi , tu ești prea mică, ești o fraieră, nu te vezi? Eu sunt cui și așa rămân. Doroftei poate să mă alunge. Sunt propriul meu stăpân, bărfa ,vouă nu vă ajunge? Voi ați inventat pauza, dragă, chiulangioi cu ștate vechi. Mintea nu vă este întreagă, ia! ciuliți niște urechi;
-La muncă, măi puturoși, ce mai șoșotiți acum? Nu vă dați-n viață boss,căci Doroftei vă trimite-n drum. La Doroftei, sau în altă parte, tot muncesc că nu mi-e silă. Pot ajunge și pe Marte, nu am nici un program, nici o grilă.
Ața Ana care era prin apropiere le spuse calmă:
-Cuie bune doar de gură, fără alte calități, măi frate. Aveți-n suflet doar ură, pe mine mă doare-n spate.Puteți să fiți înfășurați urgent ,de ațe sau poate sfori. Fii ,la mine acum atent! în viață faci multe erori. Pentru noi, Doroftei este patron,dar se poate lipsi elegant, de cuiul ăsta care are fason și de plachiul cel pedant.Plachiul Puiu, nemulțumit se situația ivită între ele, le spuse:
-Știu că nu mai am succes, ca acum un secol, frate. Am speranțe mult prea des. cine să-mi dea azi dreptate? Piele, ață, plachiuri și cuie, aliniați la ordin, ca la paradă.Cine are-n viață scară, suie, dacă nu stă-n ogradă. Aici, Sula este patroană, peste toate sculele adormite. Este toată doar o toană, Nu știu de ce își permite, să-și ia aere de Doamnă. că este tot ca și noi. Nu știu cine o îndeamnă, să ne creadă pe noi, doar un gunoi
Sula Sonia care auzise barfa la adresa ei le ripostă:
-Toți dormiți și chef deloc. Nesimțirea-n voi e trează. Asta văd când mă întorc, iar prostia jubilează. Dacă aș avea forță pe lume, v-aș snopi în bătaie. Vă țineți numai de glume, eu sunt Sulă, nu-s de paie. Acum treizeci de ani, mai bine, eram o biată sculă și atât. Nu știam ce o să fie mâine, vedeam totul negru și urât. Într-o zi apăru Destinul, îmbrăcat sub forma unui cizmar.El, drăguțul, Doroftei, bunul, vorbindu-mi sincer
și rar:
-Tu nu trebuie dragă Sulă, să rămâi printre săraci. Splendoare de unealtă, sculă, mie tare mult îmi placi. Când celelalte scule sunt rele, să mi le afișezi pe Internet. Nu vreau să am multe belele, eu în viață am fost atlet. Am alergat să opresc clipa, sunt bătrân, dar tot vioi. Îmi aranjez îndată pipa, iar singurătatea o alung apoi.