Prefață
la
POEME INTR-UN VERS

...Poemul într-un vers nu trebuie confundat cu epigrama greacă ori latină, cu rubaiul [rubaiatul - n.n.] persan sau haikaiul japonez. Câte trei corespund unui sentiment de concentrare lirică și cel mai descriptiv e și cel mai extrem oriental. Poemul într-un vers duce această concentrare la limită. El se prezintă față de un poem obișnuit ca o picătură de parfum față de un coș plin cu flori. E o esență capabilă de nesfârșite diluări... Dintr-un singur vers, un vers în care ca sugestie intră și titlul, se pot dezvolta poeme întregi după puterea de realizare a fiecăruia.

Ideea acestei forme mi-a venit recitind, în vederea unei conferințe, câteva poeme mai lungi din Victor Hugo. Vrând sa citez câteva versuri din „Le Pape” am fost izbit că unele din ele se izolau de la sine ca adevarate poeme într-un vers:
Une émeraude où semble errer toute la mer...

pentru care propun:

Smarald în care parcă se rătăcește marea.

Paul Valéry numește „versuri dăruite” acele versuri ce izvoresc spontan ca hărăzite nouă de soartă. Ele se opun altora, construite de poet, și care doar desăvârșesc ceea ce primele ne-au indicat printr-o străfulgerare adâncă a conștiinței.

Un singur vers, născut și nu făcut, purtat ani de zile, adesea inconștient, filtrând poate ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, și atâtea fețe și locuri – să ne poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăție de a fi goală și eternă.

O atare poezie, prin însăși definiția ei, riscă să rămână prea individuală, să devie intransmisibilă și obscură, grație unui grai poetic sigilat, a cărei cheie o posedă numai poetul. M-am străduit să fiu cât se poate de limpede ca expresie verbală și mi-am ales, drept măsură de vers, cel de 14 silabe ca fiindu-mi întotdeauna mai la îndemână; căci un vers, și îndeosebi când e izolat, ar trebui să aibă maximum de simplitate și de rezonanță sufletească.

Poemul într-un vers ar fi acela în care un singur vers e scris, cel dătător de mișcare, iar celelate rămân sugerate până la sfârșitul poemului. Ca foaia strălucitoare a lintiței de baltă care acoperă foile neieșite încă la fața apei.

S-ar putea întâmpla să se creadă că aceasta este o facilitate pentru autor. Și firește că trebuie să recunoaștem că poezia ajunsă la o asemenea despuiere, dacă permite cititorului înalte delectări, îi cere în schimb o mai susținută și intimă colaborare. Pe cât poetul a scris mai puțin, pe atât cititorul e nevoit să citească mai mult. Colaborare, ce se obține cu o recitire cât mai liniștită a fiecărui poem în parte.

Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la pătrunderea și la gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc.

O astfel de poezie mai cere din partea cititorului un efort de imaginație și fantezie creatoare. Așa cum concep versul-poem: ar fi o sămânță, căreia îi trebuie neapărat ca să germineze și să-și dea toate roadele, ca o humă fertilă, o a doua înțelegere sufletească.

Dar odată regulile jocului însușite, autorul de poeme într-un vers va găsi în fiecare din ele materia unor lungi poeme, sporind cu linii și culori pururi altele și căpătând noi perspective de câte ori le va citi.
...Sau cel puțin o nădăjduiesc.
1935