-Petru a început să-i zică: ,,Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat’’. Iisus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, frați sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viață veșnică’’.... popa Ciocan făcu o pauză, timp în care privi la Ioana lui Manolescu, care-i arunca ocheade într-un hal fără de hal. Ridică ochii lui cu gene lungi din carte și se uita in direcția babelor care se chinuiau grotesc să se ridice din genunchi. Aglaia călcase pe fusta Aurichii lui Titi, drept pentru care se prăvăliseră împreună peste masa cu lumânări.
-Nu întâmplător v-am citit azi, dragi credincioși, din Sfânta Evanghelie, despre moștenirea vieții veșnice, căci ce poate fi mai de preț pentru noi, trecătorii fugari prin această lume de bucurie, dar și de durere, de fericire, dar și de întristare, de bogăție, dar și de sărăcie.... așadar, ce poate fi mai de preț, decât o răsplată din mâna Celui ce ne-a trimis pe pământ, spre a cunoaște păcatul la un loc cu dumnezeirea? Celui ce ne-a oferit cu bucurie viața aceasta scurtă în care avem libertatea de a alege între a trăi scurt și în păcat, aici, o singură dată, sau a primi viața veșnică, dincolo,alături de cei dragi nouă!
Nea Andrei pompieru șușotea și gesticula împreună cu un alt bătrân chiar in fața popii Ciocan, care se știa, în astfel de situații era intolerant.
-Nea Andrei, mă doare sufletul să spun taci sau continuă afară!
-Iaca taică că tac! da’ zice ăsta că ie păcat să lăsăm gândacii ăștia doi să-și facă mendrili în biserică!
-Ce gândaci, întrebă popa.
-Ie-te-aci, ie doi gândaci d’ăia, dă le zice boii lu’ Dumnezeu, dă când mă tot uit la ei!
Preotul, vădit furios deoarece fusese întrerupt într-un moment culminant al predicii, le spuse cu tristețe:
-Aici se vine pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu!
-Iaca taică, că tac! încheie Andrei pompieru’, în timp ce pe Jana, vânzătoarea o pufnea râsul, la auzul ultimei fraze a popii Ciocan. Îl văzuse și ea cum schimba ocheade cu Ioana.
-Cum spuneam, continuă popa, a ,,lăsa’’ averile pământești, pentru a urma cuvântul Domnului Iisus Christos, este poate cea mai mare dovadă de înțelepțire a unui om. Cum noi nu suntem bogați, asta înseamnă a face danii plăcute în ochii Domnului, în acest sens, azi, aici, fac apel la dumneavoastră, ca din puținul pe care-l aveți, să strângem din toată parohia o sumă de bani, pentru a face o danie călugărilor de la Muntele Athos. Am în vedere, cumpărarea unei icoane pictate pe lemn, care va fi trimisă din partea parohiei noastre, la Muntele Sfânt. În acest fel, călugării vor ști că suntem alături de ei, în credință și se vor ruga, separat pentru parohia noastră.
Oamenii se uitau la popa și se întrebau în gândul lor, ce i-o fi venit, așa brusc? Nu era mai bine să dreagă gardul bisericii, sau să tragă apă în cimitir?... doar banii erau strânși de anul trecut!
- Dacă cineva consideră dorința aceata a mea, un moft, vă rog să-mi spuneți și voi renunța la acest proiect! popa știa că nimeni nu va zice nici pâs. Atunci, începănd de săptămâna viitoare, banii se vor strânge la mine. Voi întocmi un tabel pe care fiecare îl va semna în dreptul sumei donate. Tabelul va merge împreună cu icoana la Muntele Athos.

Seara, la cârciumă, oamenii vorbeau la un pahar, despre decizia popii și nu tocmai de bine.
-Bă Cornele, zicea Nelu Zidaru, cum adică mă să să roage călugării ăia pentru fiecare în parte? Păi câte icoane primește ei, ar trebui nici să n-aive timp să stea pă veceu.
-Taci bă dracu’, Doamne-Iartă-mă! Așa o fi, o fi făcând cu șchimbu’, azi unu’ mâine altu’, ca noi când lucram la fabrică.
-Bă, Lăzărica mea dă bani, că ie proastă, asta dacă aude dă popi, ie gata! Cică ei ie angajați dă Dumnezeu, n-ai ce să scoți dân ea! Așa făcea și pă vremea lu’ Ceaușescu, zicea că Dumnezeu l-a ales președinte.... auzi mă, cap dă femeie! Păi ce Dumnezeu erea comunist?

Conform obiceiului, oamenii din sat, au dat care cât au putut și în două luni se strânsese o sumă destul de frumușică, pe care popa Ciocan, le-a spus că o va duce personal, meșterului iconar din Argeș, într-o zi de luni.
Zis și făcut, numai că oamenii din sat se cruciseră, văzându-l pe popă plecând la importanta treabă, cu ARO-ul jegos, în care aducea porci de la târg, popa fiind și un om de afaceri cu fler. Drept care, unul dintre șoferii de pe IRTA, se urcă rapid în mașina personală și o luă pe urmele prelatului. Care se duse glonț la târg la Ploiești și încărcă mașina cu godaci. Moment în care apăru și Costică Apostol, șoferul care-l salută respectuos:
-Bună vremea părinte, am crezut că mergeți în Argeș, așa era vorba ieri, la biserică.
Popa Ciocan, uns deja cu multe alifii, zâmbi cald și-i spuse:
-Este evident, de aceea am dat pe la târg întâi, o să-l cadorisesc pe meșter cu un purcel, să facă lucru bun.
Omul, deși n-a crezut o iotă din spusele lui, le-a dus veste sătenilor care au hotărât în unanimitate că ,,popa al nostru e cel mai dăștept, cu toate că mai calcă el în străchini’’. Ar mai trebui spus că nimeni n-a văzut altceva decât o icoană micuță, pictată pe lemn, într-adevăr, din acelea care se găsesc prin catedrale, la prețuri modice și pe care, din greșeală, sau ghinion, a zărit-o cineva pe fereastră în biroul popii Ciocan, mai târziu.... dar nu numai un câine e scurt de coadă!
Și în plus, dacă popa i-ar fi păcălit, pedeapsa era a lui, ei se alegeau cu viața veșnică și într-un caz și în celălalt.