poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1190 .



dadaca
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mika_ela ]

2006-07-11  |     | 




Într-o seară, pe când avea grijă de copilul unei prietene, plictisită de televizor la care nu avea ce să vadă ...numai filme de groază și știri despre nu știu ce guvernatori care au prădat statul, Cindy, domnișoara in cauză mai verifică o dată copilul care dormea liniștit in patuțul lui căptușit de jucării și apoi se hotărăște să comande o pizza căci prietena ei părea că avea să mai întârzie ceva timp...Se duce lângă telefon ca să comande însă se oprește brusc...ochii i se aruncă asupra unei cărți prăfuite și înghesuite printre hârtiuțe și reviste.Lasă receptorul jos și apucă carte nu prea groasă însă destul de consistentă...se așează pe fotoliul bunicii Maddie, pe care o cunoscuse și ea...era o bătrânică drăguță cu toată lume și tare glumeață, pusă mereu pe șotii...a murit însă acum doi ani într-un teribil accident; a lăsat multă durere în urmă...Nici până în ziua de azi polițiștii nu au reușit să descifreze misterul morții ei...stătea pe același fotoliu pe care era Cindy așezată acum...lumina era stinsă; doar o lampă de pe vremea de când era ea tânără mai lumina ușor locul acela în care se afla.Nepoata ei, Laura îngrijea copilul într-o altă cameră...din câte a povestit celor care au investigat cazul, bunica Maddie citea o carte, însă nu a spus care doar că era una destul de groscioară...și nu peste mult timp a auzit un fel de țipăt...credea că bunicuța a fost prinsă de acțiunea cărții și a început să gesticuleze evenimentele de pe acolo, așa cum făcea mai întotdeauna și a lăsat-o în pace...
Deschide cartea misterioasă și vede că drept semn bunicuța utiliza o coadă împletită din firele ei de păr...foarte ciudat, dar a trecut cu vederea acest „mic detaliu” nesemnificativ poate în acel moment.Cartea pe care o avea în mână era într-adevăr interesantă, captând-o încă din primele fraze...era vorba de o mamă care, pentru a-și apăra copiii din mâna tatălui care nu i-a recunoscut trebuie să îndure multe din cauza lui căci acum că s-a trezit peste noapte cel mai bogat om din întreg orașul vrea ca cai trei fii ai săi să-i calce pe urmă și să devină oameni integri ca el, să știe să se descurce în viață chiar prin intermediul diferitelor șiretlicuri.
Femeia îndură umilințe în public, este lovită, arsă chiar în piața cea mare a orașului precum în vechile timpuri...parcă erau înapoi cu câteva sute de ani...Dar, pentru a nu-și vedea copiii convertiți în niște monștrii ca și tatăl lor, aceasta îndura orice fără să se opună, rugându-se de fiecare dată ca Dumnezeu să o țină în viață ca să-i protejeze...
La un moment dat Cindy aude un țipăt.Era copilul care s-a trezit din cauza unui coșmar.Fata aruncă cartea pe fotoliu și fuge spre copil pentru a-l asigura că totul este în ordine și că nu are de ce să se teamă.Uită să pună semn și cartea cade deschisă la o fază în care bunica celor trei copilași stătea pe un fotoliu ros de timp și citea ceva când și-a auzit fiica țipând de durere când soțul ei a venit acasă și a luat cei doi băieți și fata cu forța considerând că acum este momentul să-i învețe ce este necesar, mama lor fiind doar cea care-i îngrijește peste măsură și căreia nu-i pasă că ei vor avea o viață amărâtă, plină de umilințe...în fine...a venit și i-a luat cu forța cu încă două „gorile” de-ale sale.Bunicuța, cu inima sfâșiată de durere la auzul fiicei sale țipând, la un pas de nebunie, ia coada din păr împletit pe care o ținea drept semn de carte și i-o aruncă ginerelui în ochi.Acela cade secerat...era vorba de magie acolo, sau poate că nu...poate că acea bătrânică voia cu ardoare ca acel om,dacă i se potrivește „om”, să fie pedepsit în cel mai cumplit mod: să-și piardă vederea și mințile ca să nu realizeze ce se va întâmpla cu familia lui, în special cu cei trei copii.
A reușit! Monstrul acela nu mai vedea...stătea întins pe jos zvârcolindu-se ca un șarpe pus pe jăratec.Oamenii lui și-au făcut semnul crucii și au fugit de au mâncat pământul...Soției nu-i venea să creadă așa ceva...mama ei pretindea că poate face ceva ca să o scape de soț, însă ea era sceptică în această privință.Și-a întors privirea spre bătrână care avea un aer mulțumit și un mic surâs în colțul gurii ca și cum ar fi spus „Nu m-ai crezut că am oareșce puteri.Le-am folosit ca să te ajut, ca să nu mai stai cu frică că-ți vor dispărea puișorii...”.
Nu trecură nici cinci minute că bătrâna se și prăbuși lângă fotoliu pe care stătea în fiecare zi să citească...îi plăcea să spună că acela este locul ei de veci...mda...acolo și-a găsit sfârșitul.Fiica aleargă înnebunită spre ea să o întrebe ce are.
-Asta era ultima dată când puteam face vrăji...
-Cum?!până acum tu ai făcut vrăji?
-Da...am fost foarte discretă, nu? Ha ha...ajutam muribunzii...acum, Dumnezeu a făcut ca pentru ultima oară să pedepsesc pe cineva, dar nu mă simt vinovată...tu ai grijă de nepoții mei...David nu o să mai vadă niciodată și mai mult ca sigur o să poți să-l internezi într-un sanatoriu că nu prea îl mai duce capul...însă ai grijă cu împletitura aia din păr... nu trebuie să o fololești decât dacă ai ceva foarte important de rezolvat...o să-ți dai viața în schimbul acelui „ceva”.Mie nu-mi mai trebuie nimic de la această viață mai ales acum că știu că te vei descurca bine fără „piedica” aia numită soț.
-Dar mamă...trebuie să rămâi lângă mine!Mai ales în momentele astea.Puteam să mai îndur multe umilințe din cauza lui David...te aveam pe tine în spatele meu care mă sprijineai întotdeauna și asta îmi dădea puterea să continui.Ce o să mă fac dacă David își revine și o să vrea să mă ucidă nu să mă umilească...și o să-mi ia comorile(cei trei copii)...
-Nu fata mea;nu o să-și mai revină niciodată...coada aia împletită nu o să permită asta cât timp tu o să ai grijă de ea și nimeni altcineva ai auzit? Să o păstrezi ca pe cea mai de preț comoară...dacă pică în mâna altcuiva...cu părere de rău îți spun că David nu numai că o să-și revină dar tu o să fii alături de mine în Ceruri.
După ce liniștește copilul, Cindy vine să citească în continuare însă nu mai găsește semnul...acea împletitură...îi pare rău, dar după câteva căuări nereușite se dă bătută și se apucă să vadă ce se întâmplă în continuare...citește că acea femeie nu trebuia să piardă împletitura căci avea să o coste viața...îi părea rău pentru ea pentru că o astfel de „sforicică” poate fi pierdută extrem de ușor chiar dacă o pui într-un loc sigur la prima vedere...poți uita unde este...mare lucru este și cu magia aceasta...ai avantaje destule dar trebuie să înduri destule ca să obții ce vrei.
Îi veni în minte împletitura care era pusă pe post de semn la cartea pe care tocmai o citea...începe să o caute din nou dar fără succes.
-Săraca femeie!Ce i s-ar fi întâmplat dacă ar fi pierdut-o? Săracii ei copii...vor rămâne și fără mamă...bine că asta de aici nu are „puteri magice” să mă facă să mor pe aici...că mai am de trăit ceva.Nici întreținerea nu mi-am plătit-o și nu mi-ar plăcea ca donna Isabell să spună că am făcut asta intenționat că i s-a mai întâmplat...
S-a așezat mai bine în fotoliu și și-a continuat lectura.
Femeia a acceptat cu greu moartea mamei sale, însă imediat după ce aceasta și-a dat duhul a luat împletitura de păr și a îngropat-o lângă nucul sădit de mama ei...era ușor de ținut minte căci îl vedea în fiecare zi când mânca, el asigurând priveliștea bucătăriei...
Anii au trecut.Cu greu, dar s-au scurs.Amintirea acelui eveniment părea să dispară precum ceața ce se așterne dimineața.Într-o zi însă, Bobby, fiul cel mare al Mariei vine acasă cu un cățel uriaș, pe cât de mare pe atât de drăgălaș.Îi spune mamei că o să-i facă o cușcă chiar sub nucul bunicii.Maria nu a avut nimic împotrivă știind că mama ei tare mult a iubit cățeii.
-Bobby! Vezi să nu scape pe la vecini cum a făcut șopârla fratelui tău care a băgat în sperieți tot cartierul.
-Nu mamă stai liniștită că nu sunt atât de inconștient...o să-l leg foarte bine, chiar dacă voi fi nevoit să scobesc nucul.
Maria a uita un „mic amănunt”:coada împletită...cu trecerea anilor se cam duce și puterea de a memora...cum s-a dus durerea pierderii mamei, așa s-au dus și faptul că ea ar trebui sășină lângă lea împletitura...un câine poate face multe stricăciuni...multe.
-Ahh! Să vezi că matahala aia de câine o să descopere împletitura! Spune Cindy prinsă de acțiune...avea acum lângă ea și copilul care de la un timp nu mai avea somn așa că-i mai citea din poveste ce se pare că-l liniștea cât de cât.Dar împletitura prietenei mele unde o fi căzut?Sper să nu mă certe că am îndrăznit să-i iau cartea asta fără permisiune și mai ales că i-am pierdut ceva...ehhh, dar este tot în casă că n-o fi zburat!
Ia să vedem bebeule ce a făcut cuțul ăla rău Mariei...
Mda...câinele a făcut-o...a dat pământul la o parte până când a dat de un smoc alb de păr.Se juca cu el într-o seară când Bobby îl observă.
-Mamă, cred că Uriașul a jupuit păpușa Nadiei...uite că acum se joacă cu părul ei! Și râde su poftă...
-Păi vezi cât de poznaș este! Ia că mă duc eu să-i iau ghemotocul ca să nu se înece cumva...îl mai avem pe conștiință...
La câțiva pași de Uriaș, Maria se oprește de parcă cineva ar fi legat-o cu o frânghie și nu ar fi lăsat-o să ajungă în locul dorit.Câinele parcă a vorbit cu eași i-a spus:”Fata mea, trebuia să ai grijă de frânghie!Mare grijă...eu o să te aștept la mine acum...”
-Bobby!
Băiatul vru să alerge către mama sa, însă ușile și ferestrele s-au închis brusc, neputând să le mai deschidă.
Maria și-a dat seama că ar fi trebuit să aibă mult mai multă grijă...cu magia nu ai cum să te joci fără să pățești ceva.S-a rugat cu înflăcărare în acele câteva momente ca totul să-și fi pierdut din importanță, ca mama ei să se fi înșelat...să nu moară...nu acum...ce se va întâmpla cu Bobby și Nadia? Nebunul ei de soț va face tot ce-i va sta în puteri ca să-i ia de lângă ea...doar are bani și poate mitui pe oricine..chiar dacă nu gândește rațional...
-Doamne! Spune Cindy speriată când aude țârâitul enervant al telefonului...Cine naiba sună la ora asta?
Alo?
-Bună seara bună domniță! Văd că sunteți prinsă în lectură..he he...e bine asta,dar aveți grijă să nu vă stricați ochișorii că ar fi păcat...
-Cine sunteți?? Chiar nu am chef de glume la ora asta și în plus...
-Stați liniștită că bebelușul doarme dus.Nu ar auzi telefonul dacă aș suna iar...și chiar dacă l-ar auzi nu mă deranjează să vadă ce ți se va întâmpla...ha ha
Cindy închide brusc telefonul și fuge la ferestre și trage perdelele; ușa o închide de două ori și trage copilul mai aproape de ea...telefonul îl ține în poală.Se așază din nou pe fotoliu și încearcă să vorbească cu poliția...cine știe ce drogat nu are ce face și o înnebunește pe ea noaptea...fără succes această încercare...sună ocupat.După vreo 15 minute se liniștește văzând că nu mai sună.Ia cartea aruncată de frică lângă bibliotecă și începe să citească în continuare.
-Pfff...cred că aș muri dacă tot ce scrie în cartea asta ar fi adevărat...dar cine a scris-o? Se uită pe spatele cărții dar nu vede nici un nume și nici un rezumat al întâmplărilor...Ciudat! o fi luat-o de prin alte țări...
Maria a rămas în continuare nemișcată în fața câinelui...blestematului ăluia de câine...cum a știut el să umble tocmai acolo? Cu ce drept vorbea cu ea...cum putea un câine sa vorbească?? Bine,oricum aici era vorba de vrăjitorie,așa că...mda se cam înțelege...dar cum este posibil? Nici ea nu mai ținea minte unde este îngropată împletitura; de fapt, uitase cu totul de ea chiar dacă îi promise mamei că o va păzi ca pe ochii din cap...de ea depindea viitorul copiilor...Cum a putut să fie atît de inconștientă?
Câinele și-a schimbat dintr-o dată înfățișarea...devenise un fel de monstru blănos...o fiară cu dinții asscuțiți ce abia aștepta să servească cina.Știa că urma a fi devorată...ce mod îngrojitor de a muri...
-Mami! Mami! De ce nu intri în casă? De ce s-au blocat toate ușile și ferestrele? Mami mi-e frică...totul este așa de întunecat...ai grijă mami să nu-ți facă ceva cuțu; a început și Nadia să plângă...vino mami înapoi!
Abia dacă a deslușit câteva cuvinte din spusele fiului său,dar își putea da seama că era îngrozit și nu voia să-l facă să sufere și mai mult,văzându-și mama ucisă de cățelul mult dorit...Respiră adânc și se aruncă asupra împletiturii ce se afla în apropierea fiarei...
-Mamiiii!!!
Dragostea de mamă o face să încerce până și imposibilul...Uriașul sare pe ea și o mușcă zdravăn de mâna dreaptă molfăind cu plăcere bucata de os smulsă practic din corpul femeii...
-Doamne! Brrr! Mă iau fiorii...cât de nebun tebuie să fii să te arunci în brațele bestiei? Bine, eu nu prea înțeleg care este treaba cu mama și copiii...sau...ba da...cred că aș fi făcut la fel; nu știu ce mi-aș face dacă copilașul astă ar păți ceva cât timp am eu grijă de el...
Telefonul sună din nou.De această dată mai insistent.
-Vai de capul meu! Iar sună maniacul ăla?!Alo?? ce mai vrei de data asta?
-Păpușă tot ce vreau să-ți spun e că io nu-ți fac nimica rău...adică e noapte și nici mie nu prea mi-e somn și cum te-am văzut și pe tine că nu dormi,m-am gândit că poate vrei să vorbești cu cineva...Eu sunt alături; poți să te uiți pe fereastră...sau poate vrei să vii la mine să nu ne plictisim...
-Aaaaa....tu ești boșorog amețit de atâtea medicamente?! Ia închide telefonul și bagă-ți-l undeva! Nu mă mai deranja! Sau vrei să sun la poliție?huh? asta vrei?
-Gata gata păpușă...citește în continuare.Dar vezi să nu-ți strici ochișorii ăia frumoși.
-Ce oameni obsedați Doamne!Și când o mai veni fata asta acasă? Te pomenești că stă la serviciu până mâine...iar eu trebuie să mai suport încă nu știu câte ceasuri telefoanele idiotului ăluia!mda...și nici măcar nu pot să dorm...noroc că am găsit carte asta...sigur nu o să mai dorm zile bune de acum înainte.Asta cred că este cartea pe care o citea bunica Maddie...ouch!
Maria, desfigurată acum, reușește să apuce împletitura și se târăște undeva mai departe de fiară căreia îi va lua ceva timp până va scăpa din lanț...în mod miraculos poate intra în casă, prin ușa specială pentru câine...este conștientă că va fi urmată de Uriaș care se ca lua după dâra de sânge lăsată în urmă.
-Mama a zis că împletitura protejează pe cel care o are...-Bobby!! Unde ești Bobby?! Nu!! Se apropie...trebuie să...îmi pare rău fiul meu...
Deschide cu trupul greoi ușa de la camera Nadiei și pune „obiectul” în pătuțul fetiței.
-Așa...măcar tu să scapi...După ce termină de rostit aceste ultime cuvinte,în cameră năvălește monstrul care-și linge botul dezgustător.
-Nuuuu!!!! Ce i-ai facut lui Bobby nenorocitule?? Se aruncă asupra lui,dar ghiarele bestiei o face să cadă la pământ ,ca secerată.
Când vru să termine și cu fetița, bestia observă împletitura și se dădu înpoi ca arsă.Ochii nu i se puteau lua de pe ea...La un moment dat, Nadia a început să plângă.Atunci, părul îmletit se transformă într-un șarpe veninos care se năpustește asupra Uriașului și îl ucide; în acel moment toate ușile și ferestrele casei,închise până atunci, se deschid brusc și casa este pătrunsă de o lumină orbitoare,lumina binefăcătoare.
-Mamăăăă!!! Ce Dumnezeu se întâmplă aicea?!
Fotoliul pe care stătea Cindy începe să se rotească cu o viteză uimitoare, făcând-o să-și piardă cunoștința.Ușile și ferestrele se dechid precum era descris în carte și totul este inundat de lumina orbitoare.După ce se dezmeticește un pic, Cindy se uită imediat în pătuțul copilului.Era la locul lui.Âși pune mâna la ochi pentru a se apăra de lumină și-și face cruce.În acel moment,totul încetează:ușile, ferestrele se închid, camera în care se afla își recapătă culoarea inițială.
Cindy se uită pe furiș la cartea azvârlită lângă telefon.Nu îndrăznește să o ia de jos și nici să se așeze pe fotoliul „ rotitor”.
-Toate prostiile din carte sunt adevărate?! Dacă da,atunci am încurcat-o rău de tot, iar dacă totul se petrece doar în mintea mea, trebuie să mă duc urgent la psihiatru...
O forță nebănuită o aruncă în fotoliu și cartea i se pune pe genunchi,deschisă la pagina unde a rămas.Încearcă din răsputeri să se ridice sau măcar să arunce cartea din brațele ei,dar nu poate; parcă este prinsă cu o mie de funii ce nu-i permit să se depărteze de acel loc.Neavând ce face începe să-și continuie lectura.
Nadia se afla tot în pătuțul ei,luminat acum puternic și înconjurat de șarpele ce i-a salvat viața.Deodată animalul de năpustește asupra ei, pregătit parcă să o atace.
În acel moment cartea se închide imediat.Cindy tremura din toate încheieturile și abia dacă mai putea sta trează...În cinci secunde, cartea âși întoarce fața și se deschide la o nouă pagină.Scrisul era unul de mână, destul de îngrijit.
Nadia este înfățișată peste ani ca fiind o domnișoară bine făcută, extrem de frumoasă.Cindy observă că numele fetiței fusese schimbat...se numea...Maddie!!
-O nu! O Doamne,asta nu mi se întâmplă mie! Nu...sigur m-am lovit la cap și nu mai pot gândi normal...în plus este și ora târzie...Adică bunica Maddie este Nadia?!
Nadia fuse crescută de acel șarpe „izvorât” din împletitură, ce era acum purtată la brâu de fată.În momentul în care s-a aruncat asupra ei, i-a devenit „îngerul protector”, reușind să o facă să înțeleagă tot ce s-a întâmplat cu familia ei...a devenit o persoană sigură pe ea, gata să înfrunte orice primejdie va apărea în calea fericirii ei și a noii familii pe care o va întemeia.

-Crede-mă Boskovici, nu voi face aceeași greșeală ca mama...nu voi fi atât de idioată încât să uit de ceva cu o asemenea importanță!
-Dar ea doar încerca să vă protejeze de tatăl vostru; a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să nu fiți crescuți de el.
-Pentru Dumnezeu! Pun pariu că tata ar fi fost mai bun ca ea de o mie de ori!
-Nu vorbi despre ce nu știi! Nu aveai cum să vezi cum o trata...erai prea mică,așa că...
-Bine,bine, chiar nu vreau să mai vorbesc despre asta acum. Sper doar ca odată cu trecerea timpuluisă nu-mi pun viața copiilor mei în pericol...istoria nu trebuie să se repete la nesfârșit...
-Nu promite ceea ce nu poți realiza! De câte ori tebuie să-ți mai spun asta? Înțelege că nu totul depinde de tine...dacă cineva citește cartea secretă,gata! Poți să spui bye bye lume!
-Mda...

-Na fugi de aici! Adică...vai de capul meu! Deci ăsta era tot misterul...Maddie la bătrânețe a început să se îmbolnăvească...nu-și mai aducea aminte anumite aspecte din viața ei; până și pe fiică-sa o întreba uneori cine este...și în plus îi plăcea la nebunie să citească, mai ales cărți de groază...da...până când a găsit cartea secretă aruncată prin cine știe ce colț al casei și a citit-o...
Continuând lectura, Cindy descoperă , din nefericire pentru ea, că este implicată în povestea asta până peste cap...din acest moment a devenit „oficial” dușmanul prietenei sale; este asemenea bestiei care a ucis-o pe Maria și pe fiul acesteia.
Sub ultima replică a Nadiei, din care-ți dădeai seama că era hotărâtă să-și întemeieze o familie, scrisul era altul...parcă scrijelit...erau și niște pete de cernealp printre rânduri, dar dacă te uitai cu atenție puteai descifra destul de ușor frazele:
„Nadiei i-a fost interzis să citească cele spune aici...nu trebuie să-și revadă trecutul, astfel istoria s-ar repeta la nesfârșit...trebuie să păzească manuscrisul; oricine îl citește, nefiind rudă cu cei din această familie, va deveni cel mai aprig dușman al lor...va fi bestia care nu se va opri până nu-i va nimici pe toți...în special pe copii...
Singura scăpare a inconștientului ce savurează poate rândurile de față ar fi o persoană mult mai în vârstă ca el care să-i arate o mare dragoste...o dragoste sinceră...trebuie să țină împletitura în palma dreaptă, palma care în religia noastră simbolizează adevărul și.......................................”
Totul se oprește.Cindy dă paginile înapoi, caută prin copertă să vadă ce ar mai fi scris, dar nu găsește...cum nu știe nici unde este împletitura...
-Fără ea sunt moartă!
Se apucă să cotrobăie prin casă, pe sub scaune, pe sub bibliotecă...o vede într-un sfârșit, dar când vrea să o apuce este aruncată la un metru distanță...pur și simplu...de parcă o butelie i-ar fi explodat în față și datorită presiunii a facut-o să „zboare”.Lumina orbitoare apare iar, însă ferestrele și ușile nu se mai deschid ca data trecută...sursa luminii nu vine din exteriorul casei; cartea este sursa...este arsă...flăcări uriașe pun stăpânire pe micul manuscris deja tocit din cauza tecerii timpului.În zadar a încercat să estompeze focul...a tebuit să-și acopere ochii...simțea că va rămâne oarbă.
Þrrrr!!! Se aude telefonul...lumina dispare brusc...la fel și cartea...Cindy profită de moment și înșfacă împletitura pe care o strânge în palma dreaptă.
-Da! Cine este?
-Eu sunt, vecinul de alături...bine că ți-ai protejat ochișorii...
-Iar tu...doar ți-am zis că...
-Dacă închizi se va întâmpla ca în carte...îți vei ucide prietena cât ai clipi.
-Nu ai cum să mă...de unde știi toate astea? De carte, de lumina de care tebuia să-mi protejez ochii...nu e mare brânză...adică de câte ori nu am stat la soare cu ochii deschiși fără...
-Una este lumina soarelui și alta este lumina asta...semeni foarte mult cu Maria...nici nu-ți imaginezi cât...până și vocea...
-Stai tataie! Ia-o mai ușor...ce legătură ai tu cu Maria, sau mai bine zis, ce legătură ai avut?
-Am fost celălalt...adică...
-Ahhaaa! Amantul! Tu ai fost amantul...
-Da.Copiii erau ai mei...amândoi.Soțul Mariei a aflat și de-aia o umilea în public, o trata ca pe un animal...pe copii voia să-i transforme în sclavii lui, ca răzbunarea să fi completă...
-Dar moșule, de ce nu ai ajutat-o dacă tot zici că ai iubit-o atât?
-Nu am putut...am fost închis de el; m-a bătut; m-a pus să stau până și în cușca leilor...de acolo am rămas fără picioare...
-Ești norocos...acum serios...zi mersi că mai trăiești...deși nu știu cum ai reușit...
-Datorită împletiturii...avea puteri magice...puterea dragostei mele cu Maria...a fost pur și simplu un miracol...mama ei a venit într-o zi la mine pe furiș, fără să fie văzută.I-am zis de împletitură și nu a ezitat nici o secundă să nu o folosească...îți iubea enorm fata...la fel ca mine...
-Dar mama ei făcea dinainte vrăji...nu înțeleg de ce a trebuit să folosească tocmai atunci împletitura...
-Da, așa e, era puternică...îi trebuia însă ceva și mai și, adică forțele de care dispunea nu au fost de ajuns.Soțul ei nu a fost om cumsecade, soțul Mariei la fel...avea nevoie de o iubire curată...iar noi doi o dețineam...coada împletită e făcută din părul nostru...ne-am tăit șuvițe pentru a lega un jurământ...niciodată nu aveam să ne despărțim...și dacă așa ceva s-ar fi întâmplat, împletitura ar fi avut grijă de unul dintre noi, i-ar fi dat puterea să continue, să răzbată...am ales-o pe ea...
-Dar mama ei a murit...
-Păpușă, văd că acum nu-ți mai par un moș libidinos care vrea cine știe ce de la tine.Ha haha!
-Tataie! Chiar trebuie să știu poveste...sau ai uitat că eu sunt fata rea acum? Poate omor pe cineva pe aici și mă duc direct la pârnaie...și nu prea am chef de o excursie în cușca cu gratii...și apropo, de ce nu am mai găsit continuarea? Era sfâșiată bucata aia...
-Bestia a fost de vină.Știa că manuscrisul va fi citit iar și iar...și era însetată de haos, dezastru și minciună, cred că poți să-ți dai seama și singură...
-Bine că nu mai există!
-Hahaha! Tu mai ai puțin și o să devii o asemenea creatură! Văd că ții împletitura în..așa..în mâna dreaptă...foarte bine! Mai ai nevoie de cineva care te iubește sincer.Ai?
-Nu m-am ocupat cu așa ceva.Pfff...sunt preocupată cu alte chestii și...dar tu o iubești și acum pe Maria, iar eu...
-Nu merit dragostea ei...în loc să o ajut, am fugit ca un laș...am fost obligat...mi-a spus că o va ucide în fața mea dacă nu dispar...nu am avut ce face...și în plus tu nu ești Maria chiar dacă semeni.Îmi pare rău...
-Tataie! Acum ai ocazia să o răzbuni!Urmașii ei sunt pe cale să fie uciși de...de...bestia aia îngrozitoare în care sper că nu mă voi transforma...totuși...și așa eram urâtă...
-Trebuie să ne amestecăm sângele și să-l bem.
-Ce??!!
-Asta trebuie făcut inainte ca totul să se ducă de râpă.Jurământul ...este nevoie de reînoirea lui...dar cu sânge...
-Dar lucrul ăsta îl fac doar cei care...adică...tu nu ești prea arătos și...nici măcar nu te-am văzut prea bine...
-Vino la mine imediat!incuie copilul în camera lui, ia un cuțit ascuțit si vino! Totul trebuie săvârșit inainte ca prietena ta...iubita mea Laura...să se întoarcă...dacă o vezi, crede-mă că nu vei rezista, și o vei ataca.
Fără să mai gândească ceva, aruncă receptorul din mână, încuie copilul în camera lui și fuge spre bucătărie de unde ia un cuțit mai măricel.
-Sper să taie...Doamne de ce m-ai adus până aici? Aveam și așa problemele mele...care erau destul de multe...offf
Ca un vârtej se aventurează către casa bătrânelului pe care îl vede pentru prima oară atât de aproape...arată ca o fosilă...uscățel și mititel într-un cărucior imens cu rotile.
-Uau...nu ai fost prea frumușel în tinerețe, nu? Adică Laura e frumușică...
-...mersi de compliment...ai adus împletitura?
-Da.O țin în mâna dreaptă.Am și cuțitul...
-Cartea...unde e cartea? Trebuie să citim ceva din ea.
-Moșule! Te-a bătut lumina lunii în cap?! A ars!!! Singură! Și în plus era să rămân și oarbă din cauza ei! Jur că nu mai citesc nimic în viața mea...
-Vezi că în sertarul ăla de colea e o hârtie veche.Ai grijă cum umbli cu ea...e prima mea scrisoare către Maria...după ce a citit-o ne-am făcut jurământul...mai cu spor domnișoară! Și eu mă mișc mai repede ca tine!
-Poftim...și acum ce? Mă tai?
-Deschide palma dreaptă și...ce...
-Jacksonn!! Deschide! Știi pe unde mai umblă Laura?am bătut la ea la ușă, dar a început copilul să urle...tâmpita! pleacă de acasă și-l lasă singur...noaptea...Jacksonnn!! bătrâne ești acolo?
-E derbedeul ăla de Riley, soțul ei...vrea să-i ia copilul să-l transforme în traficant de droguri ca și el...ce oameni...nu te opri...el este obstacolul peste care trebuie să trecem orice ar fi.Deschide palma dreaptă și taie-te în formă de inimă...la fel voi face și eu...te voi vedea ca pe Maria, ca pe iubita mea...
Cindy se supune ascultătoare.În timpul acesta se aude o spărtură de geam în casa prietenei sale.Tresare nervoasă, însă este calmată de bătrân.
-Gata! Dă-mi și mie...tebuie să terminăm înainte ca Riley să pună mâna pe copil...asta vrea!
Peste două secunde cei doi și-au împreunat mâinile sângerânde.Lumina înnebunitoare apare din nou, acum fără vreo intenție de orbire asupra lui Cindy.O putea privi! Nu simțea nevoia să-și protejeze ochii.
Riley scoate un țipăt teribil între timp.Se aude de asemenea și frâna puternică a unei mașini de teren.Bărbatul este azvârlit direct în ușa casei bătrânului, dărâmând-o...
Cindy sare, voind să se desprindă din strânsătura lui Jackson, dar nu poate.
-Mai așteaptă puțin...o să-ți dai seama când se va sfârși.
Și-a dat seama puțin mai târziu...prin miracol, Riley s-a transformat într-o schimonosenie de om...dacă mai putea fi numit om...țipând ascuțit ca o bestie ce-și dă sufletul...Jackson scoate și el un țipăt...și-a dat duhul asemenea mamei Mariei...totul sau nimic...a reușit se pare să o răzbune, să-și salveze urmașii...
-O nu! Moșule, ce ai? Nu-mi spune că te-ai speriat de țipetele ăstuia? Hei nu auzi??Acum or crede că eu l-am omorât...nuu...
În scurt tmp ajunge poliția.Șoferul mașinii de teren îi explică unui ofițer că nu l-a putut evita...alerga ca un bezmetic pe șosea cu un scaun în mână voind parcă să spargă o anumită casă...Medicii îi ridică cadavrul, strâmbându-se de mirosul oribil pe care-l emana.
-Domnișoară...bătrânul ce a pățit?Știți dacă el urma să fie atacat?
-Ãa..ăaaăă....nu.El a vrut să mă ajute doar.A auzit cum omul acela voia cu orice preț să intre în casa mea...care de fapt nu e chiar a mea dar...în fine...i-am zis să se întoarcă la el și să încuie ușa...apoi acela a fost lovit de mașină și aruncat până aici...s-o fi speriat...și cum era bătrân...
-Da da da...o echipă de medici se va ocupa imediat și de el.Dumneavoastră sunteți ok? Văd că aveți o tăietură destul de serioasă la mână...
Cindy aruncă o privire speriată către Jackson.Ciudat! nu mai avea tăietura și nici...împletitura.Însemna că totul se sfârșise...nu mai existau vrăjitoare, jurăminte sau cărți ce ar fi pus în pericol viața altora.
-Cindy!Cindy! ești bine? Copilul este în regulă? Vai ce nenorocire...cred că te-ai speriat îngrozitor...ești curajoasă.Sunt mândră de tine!
-Știi ceva? Nu cred că mă descurc prea bine la copii...aș vrea să nu mă mai chemi să am grijă de vreun pici...și mai ales aici...în casa ta.E cam înfricoșătoare...ar trebui să te muți într-un cartier mai drăguț.
-Bietul Riley...ce moarte a avut...dar nu mă afectează...bine că a fost pedepsit...nu se lăsa până nu mă vedea fără copil! Asta este...
-Laura...bunica Maddie avea puteri magice?
-Ha! Te simți bine? Nu știu pe nimeni cu puteri magice...mai ales bunica Maddie sau străbunica Maria...provin dintr-o familie de oameni cât se poate de normali.Hai la culcare acum și mâine o să vedem ce putem face pentru bătrânelul Jackson; sărăcuțul...îmi pare rău de el...e ca și cum aș fi pierdut pe cineva drag mie...o rudă...
-Așa și este...
-Ce ai spus?
-Nimic...doar mi-e foooarte somn...dar o să dorm la mine acasă...nu te opune că nu mă convingi să rămân la tine!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!