Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscoleșeti biletele, îmi împrăștii apa din blid și-mi arunci semințele în zăpadă și noroi? Pe flașneta mea, mă gândesc, cocoșat în mine, la țara mea depărtată, contropită de soare, cu papagali stacojii, verzi și albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ți-am stat împotrivă niciodată și nici nu ți-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi și corbi, în marele tău drum de viscole și vârteje.Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupăaret de lângă cutia cu bilete și lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu știu să cânt, în locul meu cântă fluierele ațipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi și cu treziri de flaut.Capul meu încovoiat poartă un cioc numai decorativ, cu care nu pot să mușc, și abia mă scarpin cu el. Poate că m-am născut întâi și-ntâi din melci, cu acre linia m ea de profil poartă o asemănare. Ori ești supărat pe moțul meu?
Un sicilian bătrân mă duce, pe genunchiul șchipătând subt catrincă, din dreptul unui chioșc în dreptul unui geam. Mâna lui învârtește o sonată, și pălăria salută, la sfârșit, ca în Rigoletto. Suntem cerșetori amândoi, dar niște cerșetori care punem ceva înureche și deșteptăm suferința plăcută a omului, în schimbul unui gologan învelit în hârtie și aruncat, dinaintea flașnetei, și-a simțit sufletul că i se atinge de cântecul nostru ca latul unui cuțit pe zborul tocilăriei, și că a scăpărat.
Câinele s-a uitat nițel la mine, s-a pitit, s-a sculat, ochii lui m-au întrebat cine sunt și ce sunt, și când i-am răspuns:
-Cooocoo! i-au căzut urechile și coada și s-a pus pe fugă, uimit de voce și disperat că vorbesc.
A venit la mine pisica de catifea, ca o fantomă de fum, călcând pe puf și surâzând din pupile de alamă și chihlimbar. gurița ei trandafirie a șoptit ceva. S-a întins pe spate ca un sfinx elastic, somnoros, și m-a chemat, cum cheamă marea întunericul din stele, ca să se legene împreună. Prin fulgul pântecului alb am numărat șase grăunțe de frumuseți mărunte ale țâțelor ei noi, m-am mirat și am zis:
-Cooocooo!
Înspăimântată de glas, mâța s-a înnodat dintr-o săritură, ca un fular pestriț, și apierit.
Cu șoarecele m-am înțeles, și mai ales cu cobaiul. Acest brânzoi cu ochi fierbinți, alb ca tibișirul și bălțat castaniu, s-a vârât lângă mine și s-a împrunutat din sâmburiii mmei, ac un camarad. I-am șoptit la ureche:
-Cooocoo! și nu s-a speriat. Căci șoarecii și cobaii au învățat multe de la chinezii bătrâni și nu le-au dat uitării, ca berzele albastre, călătoare deasupra oceanului gălbui.
Sunt papagal singuratec, în sihăstrie eternă.
Ce ai, vântule, cu penele și ce faci tu cu biletele mele? ești ager, dar ești prost. Vântule, înghețule, tu nu știi să citești...