,,-În seara asta, vom dansa împreună!’’
Era într-o seară mirifică de Mai, când pe străzile orașului Galați, ,,curgea” stress-ant de silențios și leneș și torențial, precum Dunărea, un alt fluviu trimis anume parcă de Morfeu, ce inundase până și turnul releului de televiziune, încât ai fi fost tentat să crezi, pe moment că până și imaginile virtuale afișate pe micile ecrane sunt deformate și prea lente în mișcări, grație miresmei amețitoare a florilor de tei.
Sigur acest fenomen mă afectase, și nu puțin ,dacă am avut curajul de a-mi frânge timiditatea, dar numai cât am rostit acele cuvinte, ce nu au avut ca final decât oferirea unei a doua șanse pentru a lua de la capăt, o altă viață, tot din luna mai (să fie o coincidență, sau răzbunarea Destinului, care nu a fost satisfăcut, nemulțumit de finalul primei mele vieți ? [].
Da! În acea seară de cinci Mai 1986, am început un dans (fusesem invitat la un chef studențesc), dar nu unul banal, cu toate că așa părea, ci unul ce urma să mă conducă spre un arest, nemaiîntâlnit pe Pâmânt…Era Arestul Satanei, în care am fost închis, fără a mi se permite să am vreo vizită, sau să fiu chemat ,, la vorbitor’’ (cum este corect de altfel), timp de 19 ani și 8 zile, 13 ore, 27 minute și vreo 12 sau 15-16 secunde (nu-mi mai amintesc exact numărul lor!).
Nici nu-mi imaginam la ce torturi urma să fiu supus, cele aplicate în perioada de tristă amintire a Inchiziției fiind simple mutilări fizice iar arsul pe rug asemenea friptului cu mucul de la țigară (700-800 grade Celsius), ca să fac o comparație cu insuportabila tortură a spiritului meu, cu toate că aflasem între timp, că partenera de dans mi-a fost oferită de însuși stăpânul său ,Satana, dar era prea târziu sau, poate îmi interziceam să recunosc acest lucru, decizie implementată în subconștientul meu, precum o sudură aplicată pe segmentele îmbinate ale părții scufundate ale unei ambarcațiuni, realizând că de sacrificiul meu depindea salvarea a două vieți : a mamei și a unei făpturi ce urma să ocupe acel minunat și lipsit de griji, Colț de Rai, timp de 9 luni (amenințase că se aruncă în Dunăre).
În timpul ,,detenției’’, fusesem trimis, fără a-mi da seama, de cel puțin șapte ori spre eșafod, spre supliciul delicios satanic, dar, după legarea suturală a evenimentelor ,,ciudate’’ petrecute până la grațierea mea, chiar de ziua Sfântului Ilie, din același an (al grațierii mele) am conștientizat pericolul la care fusesem total vulnerabil. Dumnezeu a avut Însuși grijă de sufletul meu, și chiar din acea sinistră seară de Mai a ales pentru a mă apăra pe cel mai minunat Înger , ce a vegheat neobosit în a mă salva de capcanele ucigătoare și pe care și-n visele în care mi-a fost trimis de câteva ori, am avut grijă să nu-l supăr sau să fac vreun gest necontrolat pentru care aș regreta tot restul celei de-a doua vieți!’’
Vaslui, 22 Iunie 2006 - Nistor Iulian