-Este foarte posibil să fiu cel mai ghinionist om de pe pământ, nu bag mâna în foc, dar așa cred eu... Nu îmi spune că mă înțelegi, că nu știu ce fac! Ar trebui să treci prin ce am trecut eu, să-ți poți face măcar o idee vagă și nici măcar atunci, pentru că oricum oamenii reacționează diferit în aceeași situație dată... Te crezi tare grozav, dar dacă ai fi trecut tu prin...

Uite, pune-te în locul meu... imaginează-ți că mergi pe stradă pe lângă un gard... Gândurile îți sunt departe, mâinile se mișcă singure de o parte și de alta a corpului. Privești în stânga, ai văzut ceva interesant, nu are importanță ce a fost, oricum nu mai ții minte... Continui să mergi, întorci capul înainte... Și în momentul ăla, un ditamai cuiul, care era bătut în gard îți intră în ochi, tu faci pasul următor din inerție, dar capul îți rămâne în urma corpului, din cauza impactului.Te oprești mult mai repede decât ai crezut vreodată că ai fi în stare să te oprești, faci un salt înapoi, te apleci, mâinile se reped înspre ochiul drept fără să le controlezi tu, simți că obrazul este plin de umezeală și ceva cald ți se prelinge încet până pe gât, apoi pe piept... Îți privești mâinile cu celalalt ochi, vezi că sunt pline de sânge. "Fuck! Fuck! Fuck!", îți vine să zici, "Mi-am distrus ochiul..." Prin asta am trecut eu, de asta sunt la spital... Încearcă să te pui în locul meu... Ah, și dacă asta ar fi tot...!

Într-o dimineață... mă trezesc... Þineam în brațe cu destul de multă pasiune... o chestie... Abia când am deschis ochii am realizat ce era: un ditamai ursul, păros și negru. M-am ridicat îngrozit și am coborât din pat gata să fug cât mai departe, dar m-am oprit în prag, pentru că ursul nu părea să se miște. Respiram precipitat cu ochii măriți de groază, cu mâna stângă apăsam pe inima gata să-mi pocnească, pregătit în orice moment să trântesc ușa și să mă fac nevăzut. Și în timp ce stăteam așa, așteptând, fie să se repeadă ursul la mine și să fug, fie să capăt destul curaj să mă reped eu la el... și probabil să fug tot eu, din spate văd că apar ceilalți doi colegi mei de apartament, râzând în hohote. Prima oară nu am înțeles ce e cu ei și mă pregăteam să le zic cu cine am dormit noaptea asta, dar ei m-au întrebat ce dată e azi și atunci am început să înțeleg... Ursul era împăiat... Era o păcăleală de 1 aprilie...

Toate îmi merg prost. Când merg pe stradă trotuarele se saltă deodată și mă împiedic de ele, când mă apropii de semafoare, ele se fac brusc roșii, gropile pline de noroi îmi apar în cale, ascultând parcă de o voință malefică, toate mașinile vor să mă lovească numai pe mine... Astea mi se întâmplă doar mie, fără să mai pomenesc de legile lui Murphy, care mă afectează într-un mod cu mult mai rău decât s-ar fi gândit vreodată săracul Murphy...
Acum ceva vreme, mergeam liniștit, când deodată în fața mea s-a căscat o groapă mare care a încercat să mă sugă înăuntru. Trecusem pe acolo de multe ori, dar nu îmi aduc aminte să fi existat înainte. M-am prăbușit, dar mă agățasem de margine, iar groapa nu a reușit să mă absoarbă. Sub mine erau trei țevi dintre care una era spartă și din ea țâșnea un lichid fără culoare, miros sau gust, dar n-am putut să îmi dau seama ce era... M-am luptat mult timp, am încercat să ies... Cred că am stat câteva ore când a trecut cineva prin apropire și m-a auzit cum vorbeam cu groapa. A chemat câțiva oameni și m-au scos afară.

Acum mă simt ca și cum un braț mecanic aspru, cu șase degete, m-ar apuca de cap încet și precis și ar începe să ridice, cu priză puternică pe pielea de pe scăfârlia mea. Pielea se întinde și crapă sângeros sub gât, gaura gurii se ridică în sus și prin ea iese osul nasului, nările se mută pe frunte, pleoapele urcă în creștetul capului, sângele se scurge în șuvoaie pe piept. Pielea de pe ceafă plesnește și se ridică din ce în ce mai sus, până când craniul meu dezgolit se prăbușește fără nici un sprijin pe jos...

Ahhh. Nu mai vreau.
Nu vreau să trăiesc așa cum știi tu. Nu îmi place lumea ta. Lumea mea... Lumea mea... dar de ce să îți spun eu ție despre lumea mea? Tu ești unul de-al lor.
Pleacă, deja știi prea multe. Vrei să le transmiți, o să te duci imediat să le șoptești la ureche: să vedeți ce mi-a spuuus...!
Pleacă. Nu, n-am nimic, mă simt excelent.
Pleacă!


-Offf, domnule Orson... iarăși vorbiți singur? Am venit să vă dau un medicament, o să vă liniștească imediat.
-Ce medicament, unde... cine ești? Ce medicament, pleacă! Nu vreau nici un medicament, mă simt foarte bine!