poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-20 | |
In pasi de dans.
Lumina lumânărilor care ard împrăștiate prin cameră produce luciri misterioase pe pielea și pe rochia ei, eu o contemplu în tăcere. Ea e îmbrăcată în mătase neagră, dansează singură în fața mea, știe că o privesc fermecat. Ne privim în ochi de departe, ea se rotește, iar când ajunge cu fața înspre mine, râde și mă fixează din nou. Se apropie, se sprijină cu palmele pe genunchii mei, se preface că mă sărută, dar când mă întind, se dă cu un pas în spate și se hlizește, eu nu mă mai ridic după ea. Se joacă cu panglicile roșii agățate de lustră. E întuneric, panglicile lucesc discret. Stau pe canapea, ea vine din nou înspre mine în pași de dans. Privirile noastre sunt legate una de alta fără să fi stabilit ceva dinainte, e un joc frumos, eu râd în hohote când ea se împiedică, mă ridic și o prind de mână, îi vine și ei să râdă... Ne așezăm. Sunt o grămadă de păpuși de-ale ei pe canapea, fără să vreau am dărâmat una pe jos, îi cer voie să o ridic, ea îmi dă voie, are o figură foarte ceremonioasă. Mă aplec și apuc păpușa, este o pisică de pluș, eu nu prea mă dau în vânt dupa păpuși, dar asta chiar e simpatică foc. Fac pisica să miște din picioare, apoi i-o restitui la fel de ceremonios cum am ridicat-o. Ea lasă pisica pe canapea, indiferentă și privește lumânările. Vreau să o apuc de mijloc, zâmbește și mă împinge ușor, eu abia stăteam pe canapea ca să aibă ea mai mult loc, mă prăbușesc pe covor... era să zic "întrun nor de praf", dar nu mai zic, lol... ea se ridică și râde, mă ajută să mă culeg de pe jos, îmi repetă de câteva ori "Te rog să mă ierți, nu am vrut, te doare?", mă mângâie pe umăr, putea să mă arate și cu degetul și să îmi spună "Ce prost ești!", oricum aș fi reacționat la fel, adică nu m-aș fi supărat. Spun doar un "Aaau" cu voce slabă, jalnică, ea se face serioasă, scot limba la ea. Mă așez din nou pe canapea, ea se ridică și începe să danseze din nou. "De unde ai atăta energie...?". Ea nu îmi răspunde, doar îmi face cu ochiul apoi mă cheamă cu un deget. Drăcoaica... "Să dansăm!" O privesc în tăcere și îi zâmbesc încurcat. Ea se încruntă, se apropie, mă apucă de mână și mă ridică. M-a luat prin surprindere... Ne strângem în brațe și ne mișcăm în ritmul domol al unei melodii vechi. Se sprijină cu capul pe umărul meu... nimic nu poate fi mai frumos decât asta... probabil că exagerez, lol, dar oricum, e atat de frumos...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate