Urc in autobuz, imi compostez biletul si ma asez. La statia urmatoare masina se umple si langa mine incep sa discute tare doi batrani care calatoreau in picioare. El, mai batran, dar totusi fara sa para a avea nevoie de baston, ii spune ei, probabil proaspata pensionara, ca tineretul nu e deloc educat. Cred ca se refera la mine, mai ales ca ea-i raspunde ca tinerii nu mai stiu ce e respectul fata de batrani si ca unii n-au fost invatati sa-si cedeze batranilor locurile de sezut in mijloacele de transport in comun. Vor fi fiind ei putin surzi, dar mi-e clar deja ca dialogul lor, care continua pe aceleasi coordonate, e purtat mai tare decat e nevoie ca sa ajunga si la mine. I-as lasa sa trancaneasca, dar azi nu ma simt bine si sunt mari sanse sa-i dau ocazia celui caruia i-as oferi locul sa afle intr-un mod dizgratios ce-am mancat pana acum daca ma ridic si calatoresc in picioare. Asa ca intervin.

-Ati fost detinut politic?

Se uita la mine amandoi, dupa cateva secunde lungi el replica.

-Cine, eu?

-Dumneavoastra. Ati fost detinut politic, sau ati luptat in vreun fel impotriva comunismului?

-Nu, drept cine ma iei? Sunt om serios, m-am tinut de treaba mea.

-Si va laudati cu asta? Va placea mai mult atunci decat acum?

-Lumea era mai cuminte, intervine ea. Iar acum nu poti fi sigur de nimic, inainte pensiile erau pensii si salariile salarii.

-Cum ma laud? Nu-mi convenea totul, dar aveam familie, trebuia s-o hranesc nu sa ma tin de prostii. Am muncit, n-aveam timp de politici.

-Si Coposu avea familie. Si nu doar el. Oameni care au dorit sa le ofere familiilor lor mai mult decat mancare. Acum intelegeti de ce nu pot sa va respect?

M-am ridicat si am plecat. De fapt trebuia sa cobor la statia precedenta.