Știu că nu vă plac textele lungi, așa că am să fiu scurt.

*

Un accident de circulație. Din cele care, raportate la întreaga lume, se întâmplă în fiecare minut.
Încă se mai simt parcă, plutind prin aer, vibrațiile coliziunii celor două mașini. Peste care se suprapun gemete de durere. Cel care geme este și singurul rămas conștient. Pasagera din dreapta lui și copilul de pe bancheta din spate, nu.
Și tot el poartă întreaga vină a accidentului.
Gemetele șoferului exprimă durerea fizică exterioară, iar gândurile din aceste clipe pe cea interioară.
Ce spun aceste gânduri? Sunt un amalgam de autoreproșuri, pe de-o parte, și rugăciuni însoțite de promisiuni, pe de altă parte: „Doamne, iartă-mă, sunt un ticălos... Ia viața mea în schimbul celor ale copilului și soției... Te rog, Doamne... Am să merg la Biserică... Am să dau pomană... Am să ajut Biserica... Vând tot ce am, nu-mi mai trebuie nimic... Dau totul Bisericii!!! Doamne Dumnezeule, ajută-i să trăiască...Doamne, fă o minune!!!”
Ateii vor cataloga gestul drept inutil și ridicol, în vreme ce credincioșii vor gândi că totul acum se va vedea, dacă omul merită sau nu mila Divină.

*

Nu știu cine are dreptate, și nici nu mă interesează. Pentru că, de aici încolo, minunea se va desfășura contra cronometru, astfel:
- un alt șofer, văzând accidentul, va da telefon la Salvare. ( Telefonul mobil = o invenție a inteligenței omului; o sumă de idei, gânduri și instrucțiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare generație).
- salvarea va anunța serviciul de ambulanță aerian, locul accidentului fiind prea îndepărtat de spital. (Elicopterul = o invenție a inteligenței omului; o sumă de idei, gânduri și instrucțiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare generație).
- la intrarea în oraș, răniții sunt așteptați de două ambulanțe, unde pacienții sunt stabilizați (Ambulanța = o invenție a inteligenței omului; o sumă de idei, gânduri și instrucțiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare generație).
- ambulanțele, cu sirenele vuind, gonesc prin oraș (având prioritatea dată de instrucțiunile de circulație din mințile celorlalți participanți la trafic) ducând pacienții la Spitalul de Urgență. (Spitalul = o invenție a inteligenței omului; o sumă de idei, gânduri și instrucțiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare generație).
- spitalul este dotat cu aparatură medicală și produse medicamentoase (Aparatura și medicamentele = invenții ale inteligenței omului; o sumă de idei, gânduri și instrucțiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare generație).
- pacienții vor ajunge în fața doctorilor. (Mai corect spus, în fața unei generații de oameni în halate albe, ce poartă în mințile lor experiența generațiilor precedente; care se ghidează după proceduri învățate și după instrucțiuni precise de refacere a trupului; care sunt ca niște cărți vii, ce pot actiona conștient).
Și aici am să opresc înșiruirea evenimentelor ce vor conduce în final la salvarea celor accidentați, amintindu-ți însă de rugăciunile adresate lui Dumnezeu de către șoferul vinovat, acum, când sunt cu toți în afara oricărui pericol.
Și am să te întreb, cine i-a salvat, până la urmă?
Dumnezeu sau inteligența?
Cine a realizat minunea?
Sau altfel spus, cine este Dumnezeu?
Nu cumva chiar Inteligența?
Și atunci acestei inteligențe omul i-a spus: Dumnezeu?
Posibil, dacă te gândești că știința a fost cea care a dat răspuns tuturor acelor mistere care i-au determinat cândva pe oameni să le considere atributele unor zei.
Dar, revenind la accident, un credincios mai habotnic va putea să-mi spună că, fireste, toată desfășurarea de știință și tehnologie aflată în slujba sănătății omului a acționat cu siguranță, însă Dumnezeu singur a hotărât dacă să și aibă sau nu sorți de izbândă.
Dacă așa ar sta lucrurile, mă intreb eu, de ce atunci un accidentat aflat pe o autostrada unei țări bogate are mai multe șanse de supraviețuire decât cel de pe șoseaua uneia sărace?
De ce mușcăturile șerpilor din pădurea de lângă un oraș omoară mai puțini oameni decât cele din pădurea din mijlocul munților?
Iubește Dumnezeu mai mult pe cei ce locuiesc în țările mai bogate? Nu se ostenește să-i ajute pe cei din țările sărace? Ori pe cei aflați la distanță de spitale?
Ar putea Dumnezeu, cel la care ne rugăm noi, să-și întoarcă fața fără un motiv de la toți copii din Somalia, spre exemplu? Pentru că dacă analizăm două țări, de exemplu Somalia și Suedia, fiecare dintre locuitorii lor au probleme mici sau mari, au necazuri, mici sau mari, au speranțe, mici sau mari și au disperări, mici sau mari. Și cu toții se roagă în gândul lor să le depășească.
Dar nu cred că greșesc dacă afirm că cele mai multe împliniri si ieșiri din situații disperate le au credincioșii din Suedia, în vreme ce aceia din Somalia, nu le au aproape deloc.
Iar dacă am privi în paralel la un alt accident petrecut într-un loc pierdut cine știe unde pe harta lumii necivilizate, sincer va spun ca ar fi putut să se roage alături de șofer toate satele vecine în frunte cu tot personalul Bisericilor aferente: în clipa când sângele s-ar fi scurs din corpurile celor sfârtecați în accident, aceștia mureau negreșit!

*

Iar acum, dacă îl vezi pe Dumnezeu ca pe o ființă ce asistă pe fiecare om în parte, situația de mai sus este absurdă și de neexplicat. Dacă însă îl vezi ca pe rațiunea însumată a celor ce au fost, ce acționează în cei ce sunt, totul își găsește normalitatea și deci, veridicitatea.
De fapt, Dumnezeu, Rațiunea Creatoare, Inteligența, ne ajută pe toți, dându-ne acces la conștiința vieții. Atât și nimic mai mult. Restul sunt cerșeli, milogeli și trocuri omenești.