poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-08 | |
Profesorul și Săndel mîncau alune prăjite și beau bere. La două alune, sorbeau o înghițitură din halbă. Poetul mușca dintr-un biscuit dietetic și bea înghițituri mici de cafea îmbunătățită cu puțin coniac Unirea. Așa i-a găsit Dan a lu’ Nașu, cînd a intrat în cîrciumă, pe la ora prînzului.
- Salut! Ce gigliți acolo? întrebă el curios. Alune cu bere? Vreau și io! Drept pentru care Bicuță mai desfăcu o pungă de alune și aduse încă trei halbe. „Să fie masa plină! zise el. Dacă nu le beți nu le plătiți. - Bicuță, mare oț mai ești, zise Profesorul. Am mai văzut eu din ăștia la viața mea, dar tu îi întreci. Cînd eram student, ne-a dus la muncă, la cules struguri, undeva pe lîngă Ostrov. Lîngă I.A.S.-ul unde eram cazați, era un sat amărît, Coșlugea, de unde luam în fiecare seară cîte un bidon de cinci litri de vin. Tot din satul ăla era și tractoristul care transporta la cramă strugurii culeși de noi. Lăsa tractorul în pantă, astfel încît tot mustul care se aduna în benă din strugurii striviți în mod natural, să se adune într-un colț, cît mai aproape de cabină. Apoi, printr-un filtru curat de ulei,îl trăgea prin furtun într-un bidon de douăzeci de litri, pe care-l ținea în cabina tractorului. Prin urmare, la fiecare transport spre cramă, oprea la el acasă și își golea bidonul. Noi eram o echipă pe cinste, ne făceam norma rapid și pe urmă stăteam, fumam și beam vin. Vinul ni-l aducea tot el, nea Victor, tractoristul. Ni-l vindea cu patru lei litrul, adică douăzeci bidonul. Activitatea o terminam repede, că în fiecare dimineață, pînă să începem munca, făceam puțin artizanat. Adică împleteam din nuiele un fund dublu la coșurile noastre, așa că ne dublam eficiența, cum ar veni. Cel mai îndemînatic era un turc, Aihan, cel care e acum antrenor la naționala de handbal. Era simpatic turcul și avea simțul umorului, chiar dacă uneori îl mai tachinam mai ales de Paște, cînd îi uram „Hristos a înviat!”. Într-o zi, după ce băusem un bidon de vin, nea Victor, tractoristul ne întreabă dacă mai vrem unul la următorul transport. Noi nu prea mai aveam chef, așa că l-am refuzat. Și ce credeți că face omul nostru? Ne aduce „ca pentru prieteni”, o farfurie plină de hamsii prăjite. Vă dați seama că după ce am mîncat-o i-am cerut să ne aducă la următorul transport și bidonul cu vin. Dar el deja îl avea pregătit în cabină. Tot așa și Bicuță, ne dă alunele astea sărate și probabil ieșite din garanție, că simt ușoare urme de mucegai și pe urmă vine cu berea asta, dac-o bem bine, dacă nu, nu. - Domnu’ Profesor, da’ frumos le mai ziceți, interveni Micăle. Nu v-ați gîndit să intrați în politică? Cred că aveați stofă și de eroparlamentar, că tot vin alegerile acum. - Chiar așa, zise și Săndel. nu prea te-am văzut implicat. Să știi că dacă ai fi fost pe vreo listă, noi te-am fi votat. Nu-i așa Dane? Bicuță? domnu’ Poet? - Păi era cît pe-aici s-o fac și pe-asta. Mă sună într-o zi, era chiar înainte de campania de la locale, președintele filialei locale de la PD și-mi zice: „Domnu’ Profesor? Să trăiți! Am o mare stimă pentru personalitatea dumneavoastră și am vrea să veniți pînă la noi la sediu pentru niște discuții de principiu. Poate ne dați și niște indicații pe plan ideologic”. Așa că m-am dus, nu mi-e în fire să refuz un om, mai ales că era așa de amabil. Cînd am ajuns la ei la sediu, nici n-am apucat să deschid gura, îmi pregătisem ceva legat de ideologia social democrată, că mi-au dat repede un tricou, un pix și o lanternă și m-au pus să mă înscriu la ei. Am făcut greșeala și am semnat ca notarul o adeziune, mai mult de jenă. A doua zi, cînd m-am dus la ședință, parcă era din alt film. Același șef, mi-a zis, evident pe alt ton: „Bă profesore, ia o găleată și o pensulă și mergi cu ăștia mici să lipiți niște afișe. Vezi că sînt și elevi de-ai tăi, să nu le pui apsențe. Și mai las-o dracului de teorie, că practica ne omoară. Să nu le lipiți prea jos, că se pișă cîinii pe ele și se dezlipesc. - Ha! Izbucni Săndel înecîndu-se cu o alună și stropind cu bere partenerii de discuție. Și ce-ai făcut? Să nu spui că v-ați dus pe străzi cu afișele. Nu-ți mai fac cinste niciodată. Și nici Bicuță nu-ți mai dă pe datorie. - Ba m-am dus. Evident, eram nervos la culme, fierbeam. Dar m-am stăpînit și mi-am făcut alt plan. Am lipit afișele numai în locuri deochetae, pe wc-ul public, la florării, lîngă coroane de mort, la cinematograf alături de afișe de film. Întîmplător, chiar era un afiș cu un film „Lipiți de noi”. - Asta îmi aduce aminte de anii 96, zise Poetul. Atunci am văzut un afiș de-al lui Iliescu lipit de vreun deștept lîngă o reclamă la pasta de dinți. Se completau de minune: „Votați Iliescu!” „Ajută la curățarea gingiilor” - Și pe urmă? întrebă Bicuță. Să nu spuneți că v-a pus și pe listă. - Aș! Mi-am dat demisia a doua zi. Prin telefon, desigur. De atunci m-am lecuit cu politica. Din păcate, n-am scăpat nici acum de urmări. Pe directorul meu l-a schimbat cu una de-a lor, cu sarcina precisă să pedepsească toți profesorii cu alte orientări. Tipa, venită acum un an de la țară, își păstrase obiceiurile rurale și avea un folclor bogat din Cîmpia Burnasului. Pe lîngă asta, filozofia ei era simplă „Mă regulez, deci exist!”. Așa că intră noua directoare acum trei zile în cancelarie, foarte nervoasă și face o criză: Ce e cu voi aici, cînd s-a sunat de două minute? Toată ziua urdinați prin școală fără rost. Copiii stau nesupravegheați și e un chiloman în toată școala. Ce credeți că sînt eu, manioreta voastră? Ne-am uitat toți, care eram în cancelarie, unul la altul și am izbucnit în rîs. „Așa, deci", continuă ea. „Faceți după capul vostru, eu am să raportez la inspectorat. Să știți că dacă nu vreți de voie bună se poate și altfel”. Replica asta mi-a adus aminte de o avocată care, de fiecare dată, în loc să-și apere clientul zicea: „Las la aprecierea instanței.” - Și ce a urmat? întrebă Dan a lu’ Nașu. V-a tăiat orele? - Probabil ar fi făcut și asta dacă ar fi găsit condica. Între timp cineva o făcuse nevăzută. Acum e în concediu medical. Iar condica nici acum n-a apărut. Un cetățean deschise ușa cîrciumii. Îl lătrau doi cîini, semn că nu era de prin partea locului. Aici se vinde cement? întrebă el. „Nu, tată, alături, după colț. Aici doar beutură” răspunse Bicuță. „Du-te și ia-ți cementul și pe urmă vii să bei aldămașul”. „Da’ cîinii ăștia mușcă?” întrebă el din nou. „Nu, bre, că sînt castrați”, răspunse Micăle. „De parcă mi-ar fi frică că mă regulează”, răspunse omul. „Pune o bere la rece și pentru mine, că viu imediat”. - Auziși, Micăle? zise Bicuță. Pune berea la rece și dă dosu’ la nonstop după niște pungi de alune. Vezi să nu fie d’alea scumpe. Și mai du niște halbe la masă, nu vezi că s-au golit? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate